Infernul de după infern

Acum 60 de ani, Basarabia trăia, repetat, tragedia celui de-al doilea şi celui mai mare val de deportări. 6 iulie 1949, alături de celelalte două valuri de deportări, sunt cele mai grele tragedii din istoria Basarabiei. Poate mai grave şi decât războiul, pentru că au fost un precedent de plecare în neştire, o crimă pe timp de pace, pe timp de noapte, pe furiş, în afara oricăror reguli şi fără termen de prescripţie.

Termenul de prescripţie pentru foştii deportaţi rămâne şi astăzi în suspans. După 68 de ani de la primul val de deportări din 13 iunie 1941, după 60 de ani de la cel de-al doilea val, din 6 iulie 1949, după 58 de ani de la cel de-al treilea val, din 3 martie 1951, şi, grav de tot, după 18 ani de la declararea independenţei şi suveranităţii Moldovei (de la est de Prut). Procesul deportărilor pentru foştii deportaţi rămâne neîncheiat. “Deportările pentru noi continuă şi azi şi nu vom considera procesul încheiat până ce victimele deportărilor nu vor fi repuse în drepturile lor legale, cu restituirea prejudiciilor morale şi materiale cauzate de regim”, declara în cadrul mitingului de comemorare de luni, din Scuarul Gării Feroviare, preşedintele Asociaţiei deportaţilor şi victimelor Represiunilor Comuniste, Valentina Sturza. Aşadar, infernul continuă.

Trei valuri mari de deportări. Plus foametea organizată din ’46—’47, plus cortina de fier pe Prut, plus beciurile de execuţie, gropile de var, casele de nebuni, sistemul educaţional sovietic, ateismul, pionieria, comsomolul, partidul. Crime peste crime. Una mai odioasă şi mai pustietoare decât alta. Anii de după 28 iunie 1940 au fost, în esenţa lor, un proces continuu de judecată, intentat gândirii libere din Basarabia. Cine ştie, dacă ar mai fi dus-o Stalin şi după 1953, câte alte valuri de deportări şi genuri de crimă ar fi venit peste noi şi ce s-ar fi ales din identitatea acestei osândite palme de Moldovă, ameninţată şi azi de acelaşi proces criminal de judecată. Cum să explicăm altfel faptul că regimul Voronin nu a dat de 6 iulie niciun semn de viaţă? Chiar dacă prim-ministra este din deportaţi. Tăcere la toate nivelurile centrale. Am avut, într-un moment, senzaţia că, în noaptea spre 6 iulie curent, cineva, în mare taină, încărcase comuniştii în camioane şi-i deportase “undeva”. Atâta absenţă idioată de 6 iulie, încălţată într-atâta cinism porcos, că îţi vine să crezi că Stalin nu a murit. Dacă am fi fost Lituania, am fi putut acţiona în judecată conducerea R. Moldova pentru “încuviinţarea agresiunii şi genocidului sovietic” împotriva poporului, fapt pentru care legislaţia lituaniană sancţionează cu până la doi ani privaţiune de libertate. Dacă am fi. Dar nu suntem.

Unde sunt azi deportaţii care nu mai sunt cu noi? Kazahstanul, deşi nu era obligat, le-a înveşnicit memoria, pe cont propriu, prinr-un momument funerar. Kazahii se îngrijesc de morţii noştri, Voronin – nici de cei vii.

Unde sunt azi viii care mai sunt? Tot pe drumuri. Şi cu aceleaşi drepturi de veşnici deportaţi. Până când? “Noi trebuie să cerem UE să recunoască deportările din 1941, 1949 şi 1951 drept acte ale holocaustului împotriva românilor din Basarabia, aşa precum au făcut-o în cazul evreilor. Numai astfel vom putea pune punct acestei tragedii şi consecinţelor ei pentru noi toţi”, declara în cadrul mitingului comemorativ de luni deputatul PLDM, V. Hotineanu. În caz contrar, “Basarabia are toate şansele să repete tragedia anilor 1941, 1949, 1951”, remarca în discursul său de la acelaşi eveniment scriitorul Nicolae Dabija… Dacă nu cumva s-a şi transformat deja într-un gulag. Da, nu suntem urcaţi în vagoane, nu suntem lătraţi de câini, aruncaţi în stepele Asiei Mijlocii sau pustietăţile Siberiei, dar suntem lăsaţi să murim de foame acasă, să fim prigoniţi acasă, lipsiţi de drepturi acasă, arestaţi la comandă, judecaţi fără martori, divizaţi în “duşmani” şi “prieteni”.

Moartea lui Stalin nu a pus capăt deportărilor. Stalin a lăsat urmaşi. Deportările continuă. De data asta, chiar la noi acasă. E mai puţin grav? E grav de tot.

Petru Grozavu

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

10 comentarii

  1. Stefanita

    Patimile romanilor bucovineni cotropiti de Rusia in prima ocupatie 1940-1941.

    1.DEPORTARI
    7.dec.1940-1294 persoane
    1 iun.1941-1085 persoane.
    2.Asasinate
    19.10.1940-105 persoane incearca sa se refugieze in Romania.Sunt ucisi-3,capturati raniti -3,100 reusesc sa treaca granita {din care 5 raniti}
    6.02.1941-500 romani incearca sa fuga in ROMANIA.Sunt impuscati 400.,arestati 44,12 CONDAMNATI LA MOARTE,32 condamnati la 10 lagar.53 au reusit sa se salveze in Romania.Toate rudele ramase au fost deportate in Siberia.
    MASACRUL DE LA FANTANA ALBA
    din 1.04.1941.
    Cca.3000 romani bucovineni,in frunte cu preotii si cu prapurii bisericilor in frunte au incercat sa treaca in tara mama,Romania.NKVD-istii si militienii rusi ,ascunsi in padure au deschis foc de mitraliera la Varnita,la 3 km.de granita.Ranitii au fost legatii de cozile cailor si dusi impreuna cu mortii in 5 gropi comune .Au fost ingropati de vii femei,sugari,batrani.Cei ramasi in viata si capturati au fost torturati si aruncati de vii intr-o groapa comuna in cimitirul evreiesc,dupa care s-a turnat peste ei var nestins.!3000 de rude ale acestor martiri dar si fruntasi bucovineni au fost deportati in Kazahstan si Siberia de unde s-a mai putut intoarce doar o mana de oameni.Acesta a fost bilantul cunoscut{multe date au ramas acoperite de secret}al PRIMEI OCUPATII rusesti,sfarsite la 22 iunie 1941.In a doua perioada de ocupatie petrecuta intre 1944-1992,ororile au intrecut orice imbaginatie si inaca nu am spus ce s-a intamplat in Basarabia !
    PATIMILE ROMANILOR BASARABENI
    Prima ocupatie sovietica 28.iun.1940-22iul.1941.
    TOTAL PIERDERI :
    -Deportati-300000 persoane
    -Ucisi-30000 persoane.
    La 3 iulie 1940 membrii Orchestrei simfonice a Basarabiei intorsi din turneu sunt arestati pe peronul Garii Chisinau si transportati la Valea Morii unde sunt executati prin impuscare.
    -1000 de persoane deportate sunt impuscate in vagoanele de vite in apropierea Odessei ,NKVD deschizand focul asupra vagoanelor.
    -Au fost descoperite 450 de cadavre,multe cu urme de tortura in gropi comune la Facultatea de Teologie ,Palatul Mitropolitan,Consulatul Italiei,in orasul Chisinau.
    -La sediile NKVD din Chisinau,Cetatea Alba si Ismail au fost dezgropate la revenirea Armatei Romane un numar de 112 cadavre cu urme de tortura.Practic ,prima ocupatie a Basarabiei a costat acest tinut romanesc pierderea a aproape 10% din populatie.

    Crime impotriva romanilor in timpul celei de- a doua ocupatii rusesti {dupa 23 aug.1944}
    Deportari in Siberia,Kazahstan,Nordul inghetzat:
    -250000 persoane intre 1944-1948
    -11324 familii la data de 6 iulie 1949
    -1954-1964-300000 persoane deportate in Siberia si Kazahstan-
    Total pierderi in timpul celei de-a doua ocupatii:
    -Deportati-875000 persoane
    -Omorati-300000 persoane
    TOTAL:1175000 fiinte umane.-
    TOTALUL PIERDERILOR DATORATE CELOR DOUA OCUPATII:
    330000 persoane IN PRIMA OCUPATIE
    1175000 in A DOUA OCUPATIE
    TOTAL -1505000romani moldoveni.
    Pierderile in randul militarilor romani dupa declararea armistitiului.
    -180000 de soldati si ofiteri trimisi in lagare ,supusi la munci fortate si infometare in conditii de clima extrema.S-au intors o mica parte din detentie.
    -50000 de militari romani prizonieri executati sumar si aruncati in mlastinile din regiunea Balti,un KATYN ROMANESC.
    -URMARILE GENOCIDULUI
    Rusii au urmarit sa strice echilibrul etnic milenar existent in tinutul dintre Nistru si Prut,prin masacre si deportari in masa si prin colonizarea masiva de rusofoni.Pe termen lung Rusia a reusit sa mankurtizeze un mare numar de oameni din populatia Basarabiei rezultatul fiind cel pe care il vedem astazi,cand inca tradatorii si criminalii comunisti obtin voturi si cand spaima inca ii stapaneste pe cei care indraznesc sa se considere romani.
    Fara indoiala timpul vindeca ranile provocate de barbaria ruseasca iar viata merge inainte.Se zice sa iertam ,dar sa nu uitam.Eu nu pot ierta si nu pot uita nemernicii care au arestat si torturat in 1940 in Orhei,noua elevi romani basarabeni ,care au inaltat TRICOLORUL romanesc la 1 decembrie 1940 pe sediul NKVD si au raspandit manifeste pe care scriau doua cuvinte TRAIASCA ROMANIA !Au fost arestati ,torturati bestial si ingropati inca vii sub un gard ,fara cruce sau alte insemne.Abia acum doi ani o femeie care stia ,dar a tacut de spaima ,a facut public locul barbariei.Primarul orasului Orhei ,contactat telefonic a spus iritat ca “Nu cunoaste prablema”,si a inchis telefonul.Dumnezeu sa odihneasca pe acesti copii-eroi si pe toti martirii victime ale terorii rusesti si comuniste!AMIN!

  2. Si paradoxul cel mai mare e ca unii si acum mai considera ca URSS-ul ne-a eliberat iar Romania – ocupat. E binevenit aici o mica convorbire pe care am auzito zilele trecute intrun film:
    – Se pare ca lui Dumnezeu ii plac prostii!
    – De ce crezi asa?
    – Pentru a creat atat de multi!

  3. Stefanita

    Nicule,problema e mult mai complexa.Multi dintre cei care spun astfel de bazaconii care nu reprezinta decat adevarul rasturnat,sunt fie fosti activisti ,fie etnici slavi colonizati aici in locul romanilor moldoveni ucisi sau deportati care isi apara tara care i-a facut aici stapani ,iar pe moldoveni slugi.In paralel,si asta se uita,moldovenii ramasi au fost supusi deznationalizarii fortate iar mintile lor au fost sistematic bombardate cu istorii falsificate si cu o propaganda agresiva care,prin repetare obsesiva a luat locul adevarului.Fenomenul acesta de adulare a calaului poarta in psihologie denumirea de “Sindromul Stockholm”.Atunci cativa psihologi au vazut cu uimire ca multi dintre clientii unei banci luati ostatici de niste spargatori, au ajuns sa pactizeze cu cei care ii facusera ostatici si chiar sa-i simpatizeze.Sa nu uitam nici faptul ca dupa Proclamarea R.Moldova s-a facut prea putin in mass media pentru aflarea adevarului si raspandirea lui in mase.Poporul isi aminteste de marea foamete provocata de comunistii ocupanti si de masivele deportari ,care a insuflat o groaza atat de mare incat pana in zilele noastre oamenii pomenesc in soapta ce a fost.Profesorii care si-au invatat elevii in spiritul adevarului au dat tarii o generatie de moldoveni mandri si iubitori de libertate .Din pacate,multi din cei batrani,care cunosc bine ce inseamna comunism ,voteaza cu comunistii !Acesta e paradoxul…

  4. Maresalul Antonescu

    Prizonierii politici şi masacre ale civililor

    În conformitate cu afirmaţiile lui Alexandru Usatiuc-Bulgăr,[25] din 1940 până în 1953 s-au dat 32.433 sentinţe politice. Dintre cei condamnaţi, 8.360 au fost executaţi sau au murit în timpul interogatoriilor. În acest număr nu sunt incluşi cei împuşcaţi pe loc fără judecată, printre aceştia aflându-se în special foşti oficiali români care nu voiseră sau nu putuseră să se refugieze.

    În afară de aceştia, numeroşi oameni au fost arestaţi de NKVD şi au dispărut fără urmă. După retragera sovieticilor, aproximativ 1.000 de corpuri lipsite de viaţă au fost descoperite în diferite gropi comune improvizate în beciuri, curţi interioare sau în fântâni părăsite din apropierea sediilor judeţene ale NKVD-ului. Numai în Chişinău au fost descoperite 450 de cadavre de preoţi, studenţi şi elevi de liceu sau muncitori feroviari, şa. [26]

    În perioada aprilie – august 1943 a fost descoperit un grup de gropi comune în apropiere de satul Tatarca de lângă Odessa. Pe o suprafaţă de 1.000 m2 au fost găsite 42 de gropi comune, (s-a apreciat că numărul lor ar fi putut să depăşească 50), în care existau cam 3.500 de cadavre, (s-a apreciat că la o deshumare completă s-ar fi putut descoperi cam 5.000 de cadavre). Dintre acestea, au fost deshumate 516 cadavre, care au fost studiate, identificate şi reînhumate într-un cimitir local, mai înainte ca regiunea să redevină zonă de lupte. Printre victime au fost identificate persoane arestate în Basarabia şi Bucovina în 1940-1941, dar şi altele arestate (după cum arătau actele găsite asupra lor) în RSSA Moldovenească în 1938-1940.[26]

    O serie de tragedii s-au petrecut în Bucovina de nord, unde mai mulţi localnici au încercat să traverseze cu orice preţ graniţa sovieto-română în perioada 1940-1941. (Vedeţi şi: Masacrul de la Fântâna Albă.)

  5. Maresalul Antonescu

    Prizonierii de război români în URSS
    Pentru detalii, vezi: Prizonierii de război români în Uniunea Sovietică .

    Cât timp Basarabia şi Bucovina au fost în componenţa României, bărbaţii din aceste regiuni, care au avut vârsta legală, au fost chemaţi sub arme, în conformitate cu legile în vigoare în acele timpuri. După terminarea Operaţiunii Iaşi-Chişinău din august 1944, Armata Roşie a luat peste 100.000 de prizonieri români, printre care se aflau şi numeroşi basarabeni şi bucovineni. Dintre aceşti prizonieri au supravieţuit până în 1956, când au fost eliberaţi, după unele aprecieri, doar 10%.

    Unii dintre prizonierii de război capturaţi au fost trimişi de îndată în interiorul URSS-ului, în timp ce alţii au rămas în partea europeană a Uniunii Sovietice până la un an. În Basarabia au fost organizate două lagăre la Bălţi, unul obişnuit, altul de concentrare. Cel de-al doilea avea cam 45.000 de prizonieri, între care aproximativ 35.000 de români, (din care aproximativ jumate erau basarabeni şi bucovineni), 5.000 de germani, restul fiind unguri, italieni, cehi, polonezi şi alţii. Condiţiile foarte grele din lagăr au făcut ca numai cei mai rezistenţi prizonieri să supravieţuiască, doar pentru a fi trimişi în lagărele de muncă din interiorul Uniunii Sovietice.

    Unele surse afirmă că mai multe mii de civili au murit ca urmare a staţionării celor 3,4 milioane de soldaţi sovietici în regiune din martie până în august 1944.

    [modifică] Foametea din 1946-1947

    În perioada 1946 – 1947, ca urmare a situaţiei dezastruoase de la finalul războiului, a secetei şi a politicii agricole a guvernului sovietic, în Basarabia şi Bucovina de nord au pierit aproximativ 298.000 de locuitori.

    [modifică] Munca forţată şi Armata Roşie

    Vedeţi şi: Colonizările forţate în Uniunea Sovietică

    Mii de locuitori ai Basarabiei şi Bucovinei de nord au fost mobilizaţi în lagărele de muncă, unde, în ciuda regimului disciplinar foarte strict, erau plătiţi, e adevărat foarte puţin. Muncitorii au fost trimişi în zone îndepărtate ale Uniunii Sovietice. Doar în 1940 au fost trimişi la muncă fortătă 56.365 de persoane.

    După ocuparea Basarabiei şi Bucovinei de nord de căţre URSS, bărbaţii din regiune au fost mobilizaţi în cadrul armatei sovietice. Dintre aceştia, 220.000 au murit între august 1944 şi mai 1945 în luptele Armatei Roşii din Lituania, Prusia Răsăriteană, Polonia şi Cehoslovacia.

    [modifică] Fuga în România şi Europa Occidentală

    Aproximativ 200.000 de oameni s-au refugiat din Basarabia şi Bucovina de nord în România pe 28 iunie 1940, dar mulţi dintre ei s-au reîntors la casele lor în 1941. În condiţiile în care Armata Roşie înainta spre România, temându-se de deportări precum cele din 13 iunie 1941, până la 800.000 de oameni s-au mutat spre vest pe restul teritoriului României, lăsând aproape goale marile oraşe basarabene şi bucovinene. Aceşti refugiaţi erau în principal profesori, ingineri, medici, avocaţi, practic oricine putea fi calificat intelectual, dat fiind faptul că aceasta era una dintre ţintele predilecte ale persecuţiilor sovietice. A trebuit să treacă 25 de ani pentru ca în Moldova sovietică să apară o nouă generaţie de intelectuali, în special din rândul copiilor de ţărani.

    [modifică] Consecinţe sociale şi demografice

    Ocupaţia sovietică a inaugurat şi o politică antiromânească în Basarabia şi Bucovina de nord, care a ţintit atât grupul etnic şi, mai larg, pe toţi reprezentanţii de frunte ai societăţii civile şi clasei politice presovietice fără deosebire de naţionalitate. Între 1940 şi 1941, aproximativ 300.000 de români au fost persecutaţi, condamnaţi la muncă silcă în gulaguri, sau au fost deportaţi împreună cu familia. Dintre aceştia 57.000 au fost ucişi, în acest număr nefiind incluşi cei care au pierit în gulag.[28] Aceste politici au fost reluate şi au continuat în perioada 1944 – 1956, după care a abuzurile au fost reduse la un număr de cazuri izolate.

    După unele surse, pe toată durata de existenţă a URSS-ului, aproximativ 2.344.000 persoane originare din Basarabia, Bucovina de nord şi RSSA Moldovenească au fost victime ale arestărilor, persecuţiilor politice, deportărilor, condamnărilor la muncă silnică, 703.000 dintre ei pierind. [29][30]. Ultimele cifre includ şi cele 298.500 de victime ale foametei din perioada 1946 – 1947 şi cei aproximativ 100.000 de prizonieri de război români de origine basarabeană şi bucovineană, care au murit în lagăre. Restul sunt victime ale execuţiilor, masacrelor, deportărilor şi ale gulagului.

    Aceste politici au avut ca ţintă elitele basarabene şi bucovinene, care nu se refugiaseră în România în 1940 şi între 1944-1945. Printre cei vizaţi de politicile sovietice se aflau învăţătorii, profesorii, doctorii, preoţii, avocaţii, foştii poliţişti şi jandarmi şi cadre active ale armatei regale române, propietarii de pământ (atât moşierii cât şi culacii), membrii partidelor politice, (inclusiv membrii Partidului Comunist Român aflat până în 1944 în clandestinitate), ca şi oricine îşi exprimase orice fel de disidenţă, practic marea majoritate a populaţiei cu o educaţie înaltă, purtătoare a culturii române. Dar opresiunea sovietică a vizat în egală măsură şi mii de ucrainieni, ruşi, evrei din regiune. În Bucovina de nord, persecuţiile au dus la un număr disproporţionat de victime din cadrul etniei române. Acest fapt poate fi explicat prin structura socială a satelor din regiune, cu numeroşi ţărani înstăriţi şi mijlocaşi, care respingeau tacticile sociale sovietice. Ucrainienii din regiune care şi-au exprimat opoziţia faţă de regimul sovietic au avut aceiaşi soartă cu românii persecutaţi.

    În perioada de după ocuparea Basarabiei şi Bucovinei din 1940, 82.000 de germani basarabeni şi 40 -45.000 de germani bucovineni au fost repatriaţi în Germania la cererea guvernului lui Hitler. Unii dintre ei au fost colonizaţi forţăt în Polonia ocupată, pentru ca, în 1944 – 1945, aceştia să fie nevoiţi să se refugieze spre vest din calea războiului şi a Armatei Roşii.

    Ca urmare a plecării intelectualilor români din 1940 – 1944, a germanilor din 1940 – 1941, a evreilor în 1945, a repatrierilor forţate a polonezilor bucovinei în Polonia, Cernăuţiul, una dintre „perlele” universitare ale fostei Austro-Ungarii şi a Regatului României şi-a pierdut importanţa universitară, iar populaţia sa de aproximativ 100.000 de locuitori din perioada interbelică a scăzut foarte mult. După război, în oraş s-au mutat ucrainieni bucovineni din regiunile rurale, ucrainieni galiţieni sau podolieni. Cu toate acestea, cele mai importante funcţii de conducere în politică şi economie au fost ocupate de cetăţeni sovietici aduşi din Ucraina de răsărit, consideraţi mult mai loiali sistemului sovietic.

    [modifică] Colonizarea

    Ca urmare a persecuţiilor sovietice, a emigrării germanilor, polonezilor şi evreilor şi românilor, populaţia locală a scăzut dramatic, iar intelectualitatea din regiune a dispărut aproape în totalitate. Sovieticii au căutat să repopuleze regiunea, să umple uriaşa prăpastie săpată de plecarea sau moartea intelectualilor şi să pună pe picioare organizaţiile de partid comuniste şi ale aparatului de stat loiale Moscovei. Imediat după război, Stalin a declanşat o colonizare de proporţii şi o rusificare de facto a ceea ce erau acum Regiunea Cernăuţi, RSS Moldovenească şi Bugeacul ucrainian. Numeroşi ruşi şi ucrainieni, dar şi alte mici grupuri etnice, au migrat din restul Uniunii Sovietice în Basarabia şi Bucovina de nord, aproape în exclusivitate în oraşe, pentru a repune pe picioare economia devastată de război, a repopula regiune, cu rezultatul imediat al schimbării compoziţiei etnice zonale. Noii veniţi erau în special muncitori în fabrici sau în construcţii, personal cu pregătire superioară, militari, cu toţii însoţiţi de familiile lor. Conform cu statisticile oficiale, în perioada sovietică, peste un milion de oameni s-au stabilit în Moldova sovietică. Deşi printre ei se aflau ingineri, tehnician şi un mic grup de cercetători ştiinţifici, majoritatea noilor veniţi erau muncitori cu o pregătire redusă.

    Accesul localnicilor la poziţiile înalte din administraţie sau economie a fost limitat. Primul român care a fost numit în guvernului RSS Moldoveneşti a fost ministrul sănătăţii din deceniul al şaptelea. Limitări similare au fost impuse reprezentanţilor minorităţilor locale care au trăit în regiune înainte de 1940. Antagonismul dintre moldovenii/românii şi noi veniţi a persistat pe toată perioada de existenţă a RSS Moldoveneşti, izbucnind cu putere în perioada enenimentelor antisovietice şi anticomuniste din 1988 – 1992. Aceste rivalităţi au fost un important factor declanşator al războiului din Transnistria din 1992.

    Colonizarea a afectat în mod special oraşele din Basarabia, Bucovina de nord, regiunile rurale din Bugeac, (de unde emigraseră germanii basarabeni), dar în mod special oraşele din Transnistria.

    În ciuda imigraţiei masive, recensământul din 1959 a arătat o scădere semnificativă a populaţie faţă de situaţia din 1940, ceea ce arată cât de dramatic a fost afectată populaţia locală de evenimentele din 1940 – 1956.

    [modifică] Consecinţe pentru educaţie şi limbă

    După ocuparea Basarabiei şi Bucovinei, învăţământul s-a desfăşurat exclusiv în aşa-zisa „limbă moldovenească” – limba română scrisă cu alfabetul chirilic. După 1952, s-a permis studierea operelor lui Mihai Eminescu şi Ion Creangă, e adevărat, cu eliminarea, în cazul primului, a tuturor scrierilor politice şi a unor poezii precum „Doina”[3] sau „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”[4].

    Istoriografia şi propaganda sovietică au prezentat perioada 1918 – 1940 ca una a înrobirii ţării de către boierimea şi burghezia română, în cârdăşie cu exploatatorii şi trădătorii moldoveni, iar numele de „român” a devenit unul cu conotaţii negative. Naţionalitatea locuitorilor Basarabiei şi a unora dintre cei ai Bucovinei de nord a fost trecută în acte ca „moldovenească”. În Bucovina de nord – regiunea Cernăuţi – autorităţile sovietice au permis locuitorilor să se declare „români” în actele de stare civilă. Copii deportaţilor din Basarabia şi Bucovina de nord, care au rămas în Siberia sau Kazahstan, au studiat exclusiv în limba rusă.

    În RSS Moldovenească, autorităţile sovietice au deschis, în special în oraşe, numeroase şcoli cu predare în limba rusă, mai multe chiar decât cele cu predare în limba „moldovenească” şi un număr de şcoli mixte, cu clase cu predare în limbile română şi rusă. Autorităţile au încurajat studierea limbii ruse ca pe o condiţie necesară a perfecţionării profesionale şi a promovării în funcţii de conducere în economie sau politică.

    Treptat, în Basarabia s-a format o nouă pătură a intelectualilor, care a înlocuit vechea intelectualitate exterminată sau refugiată. Noua intelectualitate moldovenească era formată din copiii ţăranilor locali şi nu s-a bucurat de beneficiile unei legături directe cu intelectualitatea locală interbelică. Contactul cu literatura clasică română a fost foarte limitată, un mare număr de cărţi şi autori fiind interzişi sau cenzuraţi, chiar şi în cazul celor născuţi în Basarabia sau Bucovina, precum Mihai Eminescu, Mihail Kogălniceanu, Bogdan Petriceicu Hasdeu şi Constantin Stere. În ciuda politicii oficiale antiromâneşti, din 1956 s-a permis treptat localnicilor să-şi viziteze rudele din România. Deşi presa şi cărţile tipărite în România nu puteau fi găsite la Chişinău sau Cernăuţi, în reţeau librăriilor „Drujba” din restul Uniunii Sovietice puteau fi găsite numeroase titluri ale unor autori români clasici sau moderni. Emisiunile radiofuziunii române puteau fi ascultate în mare parte a Basarabiei şi Bucovinei, iar în unele regiuni puteau fi urmărite emisiunile postului 1 al televiziunii române.

  6. Pentru Stefanita!
    Sper ca am sa ma fac inteles, chiar daca am te contrazic un pic (cate despre sindromul descris de tine am mai citit despre el pe acest forum, sunt de mai mult timp pe aici, doar ca nu prea scriu).
    Eu totusi raman la conceptia ca persoana care vrea sa inteleaga si sa accepte unele lucruri nu trebuie decat sa-si deschida bine ochii si urechile. Iti dau un simplu exemplu – parintii mei. Cand eram mici, in special in primii ani de independenta, mama si tata tot ne bateau la ca ca iaca, pe vremea URSS, cat de bine era etc. Noi evident ca credeam, ca la varsta aia nu prea faceam mari diferente. Ulterior am mai crescut, toti copiii, am inceput sa aflam si alte “bijuterii” din perioada sovietica – de la banalul stat in rand dupa o paine sau juma de kil de carnat “livernaia”, pana la statul in rand 2 ani ca sa-ti cumperi o masa, sandale din piele rigida etc. Am inceput sa descoasem parintii. Ei cam maraiau la inceput, dar pana la urma au recunoscut ca nu era chiar atat de bine pe atunci, pe cat spuneau ei. Acum in general prcatic nici nu mai pomenesc despre acele vremuri.

  7. Stefanita

    Nicule,nu vad unde ma contrazici?La parintii tai se petrece un alt fenomen,acela al nostalgiei dupa anii tineretii,a tineretii LOR !In plus nu au avut termen de comparatie cu tari normale ,fiind inchisi in marele tarc numit URSS.Din cate stiu,si in interiorul URSS se circula tot cu pasaport si numai in anumite locuri.Cu siguranta ca ati avut si voi in familie rude disparute,deportate sau arestate ,e aproape imposibil sa nu fi avut,atata vreme cat 1505000 moldoveni au trecut prin lagare si puscarii,sau au fost deportati,ucisi sau au avut domiciliu fortat.Sa nu uitam ca 900000 de basarabeni s-au refugiat in Romania in fata valului de barbari care se prabusea peste Moldova dinspre URSS.Dar despre sutele de mii de moldoveni morti de foame ,se vorbea sau se vorbeste in Moldova lui Voronin ?Se spune tare ca foametea a fost provocata la ordinul lui Stalin ?Pe forumul Jurnalului de Chisinau e un dobitoc care se arata tare revoltat de faptul ca eu pomenesc despre genocidul care a avut loc in Basarabia si imi spune idiotul “sa nu mai bat capra,ca nu a avut loc “ghenocid”in Moldova,si ca eu nici macar nu stiu ce inseamna “Ghenocid”.Vedeti voi cat de adanca a fost opera de indobitocire in Basarabia ?Ceva mai tarziu va spun ceva groaznic despre MAREA FOAMETE .Sper sa fiti tari de inima …

  8. Stefanita

    Cine poate uita,si cine poate ierta,merita sa retraiasca barbaria trecutului comunist.Cine uita trecutul,il va retrai in viitor ! Comunismul a facut mai multe victime decat nazismul si a durat mult mai mult decat fascismul.Avem astazi marturii ingrozitoare despre crimele comunistilor.Una din ele a fost FOAMETEA PLANIFICATA pentru a ingenunchia poparele subjugate.La ocuparea Basarabiei,stalinistii aveau deja experienta GOLODOMORULUI din UCRAINA anilor ’30 ai secolului trecut.Ce s-a petrecut in Moldova nu a fost cu nimic mai putin infricosator si barbar…

    Reocuparea sovietica a Basarabiei în anul 1944 a readus în tinut deja cunoscutul pentru localnici regim antinational de teroare si de jaf. Urmarea imediata cea mai grava a acestei fatale schimbari a fost o foamete înspaimântatoare, asa cum nu avusese loc în tinut niciodata.

    Conducerea de partid a judetului Balti constata, în prima decada a lunii iunie 1946, ca în toate raioanele si satele judetului foarte multa lume nu avea nici un fel de hrana, din care cauza se alimenta cu borhot si loboda, si multi copii, ramasi fara parinti, umblau din casa în casa, din sat în sat, cersind si hranindu-se cu buruieni. “Anul acesta, raporta la centru conducerea de partid a judetului Cahul la 4 decembrie 1946, la noi este o foamete groaznica. Pâinea nu poate fi cumparata nicaieri. Toata populatia din sat manânca fân si vite moarte…” Multe familii din raionul Chiscareni nu aveau alta hrana decât tescovina si ciocleje, chiar daca aveau câte 5-6 hectare de pamânt. La fel era si în judetul Chisinau, unde numeroase familii de tarani se hraneau cu rumegus, buruieni si hoituri.

    Învatatorii de la sate nu aveau o viata mai buna. La 6 decembrie 1946, Ministerul Învatamântului al RSS Moldovenesti informa conducerea superioara de partid a republicii ca în fiecare raion zeci de familii de învatatori nu aveau ce mânca. Învatatorul Petrescu din satul Carbalia, raionul Cahul, zacea umflat de foame, învatatorii Bevza, Taban, Jiurcu, Mititelu din satul Rosu din acelasi raion mâncau papura, ca si acei din satul Goluboie. În situatie similara se aflau învatatorii din satul Jura, raionul Râbnita, din Mana, raionul Orhei, numeroase familii de învatatori din raioanele Cornesti, Dubasari, Tiraspol, Slobozia. Se întelege ca acestea sunt doar niste cazuri semnalate de autoritati, care se refereau de fapt la un fenomen mult mai raspândit. Foametea i-a fortat pe foarte multi învatatori sa plece din scoli, cum s-a întâmplat mai ales în raioanele Susleni si Cimislia. În acelasi timp zeci de mii de copii, din aceeasi cauza, au încetat sa mai frecventeze scolile. Astfel, foametea a paralizat întregul sistem de învatamânt.

    Numeroase familii de sateni îsi paraseau gospodariile, cautând sa-si salveze viata oriunde si oricât de departe de locurile de bastina. În octombrie 1947, numai din trei sate (Zolotievka, Ochiu Ros si Larga) ale raionului Bulboaca, judetul Tighina, au plecat 163 de familii. Aceeasi era situatia si în raioanele Chircaiesti si Falesti, judetul Balti, si de fapt peste tot. Destul de des, parintii îsi paraseau copiii, ca sa nu-i vada murind de foame. În satul Talaesti, judetul Chisinau, I. Sora si sotia sa au parasit 6 copii, M. Ciglei – doi copii, M. Golovneac – trei copii. Jitoriuc din satul Dusmani, raionul Glodeni, a disparut fara urma împreuna cu sotia, lasând acasa o mama batrâna cu patru copii.

    Foametea a provocat o crestere înspaimântatoare a criminalitatii. Furturile, mai întotdeauna de produse alimentare, devenisera fenomenul cel mai obisnuit, si aceasta în asa masura, încât omul îsi putea usor pierde viata pentru o gura de pâine sau pentru un pumn de graunte.

    Aspectul cel mai grav al foametei: canibalismul

    Aspectul cu adevarat oribil al foametei era canibalismul. Pe la începutul lunii iunie 1946, câteva cazuri de canibalism au avut loc în satele Alexandresti, Recea-Slobozia si Sturzeni din raionul Râscani. Canibalismul este dovada foametei îndelungate, de aceea, contrar parerii formulare de alcatuitorii pretioasei culegeri de documente Foametea din Moldova (1946-1947), acest flagel a lovit tinutul nu în august-septembrie 1946, cum se spune în introducerea acelei carti, ci chiar în primele luni ale acelui an. Aceasta concluzie este impusa chiar de materialul documentar din acea carte.

    La 8 septembrie 1947, comitetul judetean de partid Cahul alcatuise un document intitulat “Recomandarile comitetului judetean al PC(b)M catre secretarii comitetelor raionale de partid privind preîntâmpinarea faptelor de canibalism din judet”. Conducerea judetului, se spune în acel document, “dispune de informatie privind canibalismul si întrebuintarea în calitate de hrana a cadavrelor de oameni în unele sate din raioanele Vulcanesti, Taraclia, Ciadâr-Lunga, Baimaclia si, mai ales, Congaz”. Un functionar informa conducerea de partid si de stat a republicii ca, aflându-se în zilele de 7 si 8 februarie 1947 în satul Baurci din raionul Congaz, a constatat patru omoruri în scopuri canibalice. “Consumul de cadavre, mentiona acea sursa, a luat un caracter de masa… Au fost constatate cazuri de furt al cadavrelor duse la cimitir si ramase neînmormântate”. La multe cadavre gasite în diferite alte locuri prin sat “li s-au luat muschii si membrele”. În satul Besalma, citim în continuare, “situatia este si mai grava… Consumul de cadavre este tot atât de raspândit aici ca si în celalalt sat”.

    În ianuarie 1947, o taranca din satul Tambula, raionul Balti, a taiat, în scopul de a-i mânca, doi din cei patru copii ai sai, o fetita de sase ani si un baietel de cinci ani. Un taran din Glinjeni, raionul Chiscareni, a chemat la el o vecina pe care a sugrumat-o si a mâncat-o. Un altul din satul Cajba, Glodeni, si-a omorât nepotul de 12 ani, care venise la el, si l-a mâncat. Datorita eforturilor din ultimii ani ale unui grup de cercetatori, istoriografia din Moldova a dat publicitatii o serie de documente uluitoare care contin o descriere detaliata a multor cazuri de canibalism si consum de cadavre.

  9. Am sa fiu sincer si am sa-ti spun ca nu stiu daca cineva din stramosii mei au fost deportati cu siguranta. Stui sigur doar una – bunica mea este originara din dreapta Prutului si din auzite am acolo rude. Dar pentru ca de prin 45 Prutul a fost o cortina de fier, legatura a fost rupta practic in total, si acum nici nu stiu cel putin cum ii cheama sau ce varsta au.

  10. HarlanBity

    Климат включает воздух приземного слоя , поверхностные и грунтовые воды и солнечную радиацию. Действие его на развитие почв может быть прямым , выражается в увлажнении , промачивании , нагревании и охлаждении почв , косвенные куплю грунт киев, сказывается в жизнедеятельности почвенных организмов . Всиклиматы группируются на нивальные , где осадки выпадают только в формиснигу , влажных – осадков выпадает больше , чем испаряется с поверхности , иаридни – сухие , где возможна испаряемость с поверхности почвы значительно больше , чем выпадает осадков.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *