„Închiderea” criminalităţii
Pe 8 august au apărut două ştiri cu titluri interesante: “Gurin comentează revenirea lui Zubco la Procuratura Generală“ şi “Vânatul în Pădurea Domnească, interzis; Leancă: A generat o mare criză”. Care au fost primele reacţii online ale cetăţenilor fideli? “Bravo! Domnul Leancă e bravo! Din nou o propunere foarte bună. Să nu se mai repete asemenea ilegalităţi ca în cazul din Pădurea Domnească.” Sau: “Eu mă bucur că dumnealui, fiind un profesionist foarte bun şi un manager excepţional, a găsit o soluţie care ar reduce considerabil riscul repetării unui eventual caz ca în Pădurea Domnească din iarna anului 2012. Salut această iniţiativă.” Şi: “Chiar ar fi foarte bine. Şi nu mă miră faptul că această propunere vine din partea domnului Leancă. Dumnealui mereu a cunoscut ce schimbări are de făcut ca lucrurile să se schimbe spre bine. Acum, numărul vânătorilor ilegali se va micşora considerabil.”
Din cauza lipsei camerelor de luat vederi la BAC-urile anterioare nu putem şti nimic cu exactitate despre adevărata pregătire intelectuală din sistemul şcolar public. Nici nu e de mirare că, în nici un stat democratic şi progresist, învăţarea logicii formale în gândire nu este o prioritate. Astfel, guvernanţii respectivi se bucură mereu de admiraţia unor fani fideli. Dacă am completa puţin cele citate mai sus am ajunge la concluzii revoluţionare pentru sistemul nostru de drept. Dar să le luăm pe rând.
Obiective par să fie următoarele. În cazul unei vânătorii nelegale s-a comis o crimă, încă nu prea elucidată. Aparent, nimeni din participanţii de atunci nu pare să fie sancţionat. Dimpotrivă, o ştire sugerează că fostul procuror în curând îşi va recupera puţin din terenul cedat. În această situaţie, care este propunerea nouă: ca locul crimei să fie închis pentru toţi.
Pe de o parte, aceasta violează mai multe concepţii tradiţionale, vestice de drept. În primul rînd, Pădurea Domnească este proprietate publică. După idee, ea ar fi în proprietatea tuturor cetăţenilor care sunt în drept să o folosească. Din cauză că unii cetăţenii, “de elită”, au comis o infracţiune în locul dat, aceasta duce la limitarea accesului pentru cetăţenii cumsecade.
Dacă am aplica logic această procedură de “prevenire a crimei” şi am închide toate locurile unde s-au întâmplat crime, s-ar putea să limităm accesul cetăţenilor în prea multe locaţii. Această situaţie arată pericolul monopolizării serviciilor de protecţie şi jurisprudenţă în mîinile statului, aşa cum se întâmplăeste în aproape toate statele în majoritatea statelor contemporane. Având diferite strategii de comportament la alegere, un monopolist va alege mereu pe cea care e mai simplă, nepericuloasă şi rapidă pentru el. Astfel, putem presupune că închiderea unui anumit loc va aduce “rezultate perfomante şi vizibile” (un gard şi semne) şi va crea iniţiatorilor mai puţine neplăceri din partea populaţiei paşnice şi cumsecade.
Această strategie este, de fapt, foarte răspândită în Occident(ul democratic), unde poliţia, în absenţa unei libere concurenţe pentru servicii de securitate, se ocupă mai puţin de crime violente şi evită deja multe cartiere dubioase, pentru a-şi concentra activitatea pe urmărirea infractorilor mai puţin periculoşi: utilizatori de droguri uşoare, prostituate, (mici) evazori fiscali şi, calea preferată, şoferi care depăşesc viteza maximă cu careva km.
