Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   În căutarea Mitropoliei Basarabiei

În căutarea Mitropoliei Basarabiei

«Biserica Română în Basarabia nu mai poate rămâne pe marginea drumului, aşa după cum a ajuns să fie, ea trebuie scoasă în prima linie a vieţii publice, aşa după cum s-a sperat să fie din momentul reactivării ei. Iar pentru asta, ea are nevoie de un Ierarh – lider de opinie şi de spirit… »

Deşi avem în Basarabia două Biserici Creştin-Ortodoxe, una Română (Biserica Neamului) şi alta Rusă (adusă pe baionete), oficialii de la noi preferă să meargă, atunci când merg, doar la una – cea a ruşilor. Tot ei aleg să onoreze ori să se lase curtaţi de un singur mitropolit – cel al Chişinăului şi al Întregii Moldove (?!) şi să invite sau să accepte invitaţiile în vizită ale unui singur patriarh – Kiril al Rusiei.

Nu e de azi. E o boală mai veche la «şefi», care, fie că din exces de zel, fie din simplă slugărnicie, a ajuns, cu anii, un soi de tradiţie, un fel al lor de a fi «buni cu ruşii». De la Independenţă încoace, puţini au fost cei care nu s-au împiedicat ori nu s-au încumetat să dea cu piatra în Mitropolia Basarabiei (MB). A excelat mai ales Biserica Rusă prin Mitropolia Moldovei (MM), protejată de satrapii ei din Basarabia. Reactivată la 14 septembrie 1992, recunoscută prin Actul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române pe 19 decembrie, acelaşi an, MB este admisă în legalitate abia la 30 iulie, 2002, după un chinuitor proces câştigat la CEDO împotriva Guvernului R. Moldova. Iar între 14.09.92 şi 30.07.02, aproape zece ani încheiaţi, MB a fost ţinută într-un permanent asediu, somată pe toate căile posibile să se predea Bisericii Ruse. Singurii ei ani de graţie, din această perioadă de coşmar, au fost anii guvernării Druc şi a ministeriatului la Cultură şi Culte a lui Ion Ungureanu. După 1994, Biserica Română din Basarabia nu a mai avut, practic, aliaţi la guvernare. Paradoxal, dar din 2005, R. Moldova este vizitată de doi dintre Întâi Stătătorii Bisercii Ruse – Alexie şi Kiril (cel din urmă fiind aşteptat, la mai puţin de un an, într-o nouă vizită la Chişinău), în timp ce un Patriarh al Bisericii Române nu a mai intrat în Basarabia încă din perioada interbelică.

Cu excepţia primului parlament şi guvern, MB a fost ţinută la distanţă de toate puterile de la Chişinău. Aşa a fost pe timpul agrarienilor, post-agrarienilor, comuniştilor, aşa rămâne şi astăzi. Altfel, cum am explica faptul că, pe 27 Aprilie, de Ziua Naţională a Tricolorului, la ceremoniile organizate de Guvern, este invitat doar reprezentantul Bisericii Ruse, ÎPS Vladimir? Sau că, în ajunul Paştelui din acest an, V. Filat anunţă cursă specială la Ierusalim pentru aducerea Focului Haric şi suita de preoţi este iarăşi a lui Vladimir? Ori cazul din 23 martie: învestirea în funcţie a preşedintelui nou ales, când şeful Parlamentului, M. Lupu, saluta prezenţa în sală doar a Mitropolitului Vladimir (deşi au fost ambii invitaţi şi erau alături), iar câteva minute mai târziu, aceeaşi «greşeală» o repetă de pe un text scris (de cine?) preşedintele N. Timofti. Deci, dacă şi invitată (Biserica Română) atunci, neonorată… Mai rău, decât dacă Mitropolitul nu ar fi fost invitat deloc. E o simplă gafă?

«Toiagul nu-l mai slujeşte»

Că Biserica Rusă este favorizată în R. Moldova, iar cea Română – discriminată, nu poate vedea doar chiorul. În rest… MM are şi a avut acoperire politică sub toate guvernările, Mitropolitul şi Mitropolia sunt «băgaţi» în afaceri până peste cap, ÎPS e milionar, sponsorizările pentru MM curg gârlă, dreptul asupra patrimoniului bisericesc este unul prioritar, etc. Însă… Există şi un «însă», care nu poate fi negat. Mai mulţi clerici din cadrul M/Basarabiei înclină să creadă că lucrurile în Mitropolie şi relaţiile ei cu autorităţile statului suferă sau merg prost şi din cauza inactivismului Mitropolitului Petru, care şi-a «câştigat», personal, tratamentul pe care-l are şi «atenţia» de care se bucură. Potrivit lor, «Mitropolitul nu mai ţine pasul cu timpul, s-a izolat de lume, e închis, absent la viaţa publică, neesenţial…», «Înaltul are o imagine publică decolorată, este un om inert…», «Mitropolia a încremenit în timp. 20 ani de activitate din care 10 în legalitate şi nicio Episcopie…», «peste 200 de parohii pe hârtie, la apel dacă se trece de 100… Şi cu cele 10 schituri şi mănăstiri, la fel», «Exarhatul e pe hârtie, s-a pierdut şi ce a fost, iar ce-a mai rămas e pe contul comunităţilor străine şi Ţării», «Tăcere, mormânt… Mitropolia a fost înmormântată în anonimat», «Imaginea Ierarhului face probleme de imagine Mitropoliei», «Toiagul nu-l mai slujeşte… Stăm pe loc», «Ne trebuie un Ierarh cu caracter, cărturar, înţelept şi activ», «Mitropolia are nevoie de un bun Ierarh şi creştinii de un vrednic păstor».

Contează cine vine, nu cine pleacă

Problema Ierarhului MB nu e nouă. Au existat, ani în urmă, cel puţin două memorii semnate de mai mulţi preoţi şi adresate Patriarhiei. Deciziile, însă, au fost amânate. Fie pentru că Mitropolitul Petru a promis reforme, fie pentru că nu a existat substituitorul (ÎPS a avut mereu grija să se scutească de concurenţi în preajmă). Timpul a trecut. Problemele, însă, au rămas. Nevoia unei schimbări la cârma MB e mai mult decât evidentă şi problema se discută azi în cercuri mult mai largi decât doar în cel clerical. Lucrurile au mers prea departe. Delăsarea e prea vizibilă. MB a cedat, regretabil de mult, poziţiile în faţa MM. S-a ajuns în punctul mort. Biserica Română în Basarabia nu mai poate rămâne pe marginea drumului, aşa după cum a ajuns să fie, ea trebuie scoasă în prima linie a vieţii publice, aşa după cum s-a sperat să fie din momentul reactivării ei. Iar pentru asta, ea are nevoie de un Ierarh – lider de opinie şi de spirit, care să prevaleze peste multele interese private din cadrul Mitropoliei (s-a ajuns până la alternative instituţionale în MB) şi să o scoată din anonimat şi ruina administrativă. Dar, vorba CFR-iştilor: «atenţie la tren. La Chişinău, au apărut peste noapte şi s-au constituit, în grabă, tot felul de consilii şi grupuri de iniţiativă (de fapt, grupuri de interese), parte din ele iniţiate chiar de Biserica Rusă din Moldova şi de lume din cercurile guvernamentale. Toţi urzesc scenarii, în dependenţă de interes (mai puţin naţional-bisericesc), cu potenţiali candidaţi reali şi presupuşi în scaunul MB, deşi mulţi dintre aceşti «scenarişti» nu au nici în clin, nici în mânecă cu Biserica Română şi cu biserica, în general. Se convoacă «adunări» la nimereală, se scriu memorii, se fabrică «rezoluţii». S-au activizat, în special, adepţii Bisericii Ruse, dar şi cei de la MB, care nu au putut profita mai mult decât au profitat de slăbiciunea Mitropolitului Petru. Şi toţi vor să ajungă la Patriarh. Situaţia aminteşte de perioada măzilirilor, când boierii moldoveni, fiecare cu interesele lor, băteau drumurile la Poartă în speranţa să obţină domnitorul mai bun pentru ei. Nu şi pentru Ţară. Decizia finală va aparţine, desigur, Patriarhiei. Şi contează acum nu ce-a fost şi nici cine pleacă (că se ştie), dar cine va veni şi ce va fi, după preluarea toiagului păstoriei la MB. «Noul» trebuie să fie un Ierarh cult, necompromis, cu demnitate şi caracter, rupt dintr-o bucată cu Neamul, Biserica (Română) şi Ţara şi nu neapărat basarabean de origine, dacă ÎPS Petru, din grijă pentru el, s-a temut să crească, cu anii, unul ca atare. Un moldovean de dincolo (că mai există şi alţi clerici în MB din Moldova Veche) cu cetăţenia R. Moldova asigurată, nu cred că ar crea dispute la Chişinău, dacă va avea calităţile unui ierarh integru şi va şti să se înconjoare de lume cinstită. Şi curată. Se aud voci, care susţin că venirea unui Ierarh de pe filiera foştilor slujitori ai MM ar face bine şi ar deschide mari perspective MB. Cred că e joc. Acest „pripev” (refren) s-a mai intonat şi cu alte ocazii la Chişinău. Mai departe de «pripev», însă, nu s-a mers. Bucureştiul trebuie să ia în calcul că linia frontului dintre Est şi Vest trece şi prin biserica din Basarabia. Iar schimbarea Ierarhului trebuie să însemne renaşterea Bisericii Române la est de Prut şi nu absorbţia ei, din interior, de către cealaltă Biserică.

Petru Grozavu