Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   În apărarea poliţiştilor

În apărarea poliţiştilor

Aproape toată lumea îi blamează. Victime sau prefăcuţi, toţi le cer acum capul. Dau în ei de parcă ar fi cei mai mizerabili oameni din lumea asta. Totuşi, deseori, cei care acum îi acuză au apelat la serviciile lor. Iar poliţiştii, tot de atâtea ori, i-au apărat.

Cu siguranţă, există poliţişti care nu-şi fac treaba conform legii, însă la fel de sigur putem afirma că există oameni ai legii profesionişti şi care au de suferit din cauza etichetei care le-a fost aplicată de către politicieni sau presă: Poliţist= Teroare. De ce trebuie să-i punem pe toţi în aceeaşi oală?

Într-o convorbire cu ministrul de Interne, Victor Catan, acesta mi-a spus că nu exclude faptul ca mai mulţi poliţişti trimişi în judecată să fie nevinovaţi. „Unele persoane au comis acte de violenţă, poliţiştii i-au adus la secţie, iar aceştia, pentru a scăpa nepedepsiţi, au declarat că poliţiştii i-au maltratat”, a spus Catan.

La 7 aprilie, oricine vedea o piatră pe jos, arunca cu ea în Parlament sau Preşedinţie. Din incinta acestor instituţii ieşeau zeci de tineri cu „suvenire prezidenţiale”. Unde-s vinovaţii? Fiind arestaţi, toţi au început să dea în cor vina pe poliţişti, de parcă acţionau la comandă. Cu siguranţă, în unele cazuri, poliţiştii au acţionat criminal, lucru pentru care trebuie să plătească. Dar este evident şi altceva. Mulţi dintre tinerii reţinuţi de poliţie nu erau uşă de biserică. Nu este exclus ca mulţi să fi fost sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor. Poate chiar au încercat să aplice forţa în raport cu poliţiştii. În astfel de condiţii, o mare parte dintre ei au devenit eroi falşi, iar poliţiştii, criminali în serie, inadecvaţi.

I-am etichetat, însă am uitat că şi ei sunt oameni. Dacă câteva sute de poliţişti nu merită să poarte epoleţi, nu înseamnă că şi ceilalţi sunt la fel. Nu trebuie să uităm că măcar jumătate din bărbaţii aceste ţări au visat când erau mici să devină poliţişti. Nu trebuie să uităm că aceştia muncesc pentru un salariu mizer. Nu trebuie să uităm că a fi poliţist în ţara unde puterea legislativă, executivă şi judecătorească este în mâna politicii,nu este tocmai cel mai uşor lucru.

Victor Moşneag
v.mosneag.zdg@gmail.com