Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Improvizaţia în politică şi jurnalismul…

Improvizaţia în politică şi jurnalismul boschetăresc

Angela Merkel, cancelarul Republicii Federale Germane, şi-a anunţat vizita în R. Moldova pentru 22 august curent. Probabil va fi un eveniment de o însemnătate mediatică similară vizitei vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, care a fost primit ca o vedetă de muzică pop. În general, constatăm că activitatea marilor lideril politici are multe aspecte asemănătoare cu cele ale muzicienilor de estradă şi pop.

Ca şi mulţi artişti populari care evoluează la festivităţi corporative şi nu numai, deci dansează şi mişcă din buze pe fundalul muzicii înregistrate, majoritatea liderilor mondiali, în prezenţele lor publice, urmează un scenariu strict, rostind un discurs pregătit de alte persoane. Faimos a devenit teleprompterul preşedintelui Obama, atunci când s-a defectat la mijlocul unui discurs.

În cadrul interviurilor pe care le acordă, multe “vedete” din politică influenţează întrebările care le pot fi adresate. Un exemplu ilustrativ este Al Gore, “vedeta” mişcării pentru promovarea unei agende “verzi”, care chiar aprobă jurnaliştii şi întrebările concrete înainte de a-şi confirma participarea la o emisiune. Acest fapt nu e surprinzător, deoarece se bănuieşte că şi el personal ar profita enorm într-o lume în care Naţiunile Unite ar impune un sistem de târg al emisiilor (de bioxid de carbon). Astfel, liderii noştri se află într-un mediu mediatic protejat, în care se pot produce după bunul lor plac. În jurnalismul mondial, cel mai sigur mod de a-ţi torpila propria carieră este de a pune întrebări într-adevăr incomode.

Totuşi, în ultimul timp a apărut un nou tip de jurnalism, pe care “victimele” îl denumesc “boschetăresc”. Spre deosebire de jurnalismul de bulevard, reprezentanţii lui pun doar întrebări simple, strict legate de domeniul funcţionarului public. Bunăoară, în SUA, a devenit renumit în acest sens tânărul jurnalist Luke Rudkowski, cu blogul său We Are Change. Este un semnal pozitiv faptul că şi în R. Moldova apar primele tentative de acest gen. Un episod emblematic l-a reprezentat eşuata înmânare a “Cârlanului de Aur” ministrului Culturii, Boris Focşa, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV. În afară de faptul că astfel se probează nivelul de cultură al funcţionarilor publici, cazul concret, prin “şefa aparatului”, ne-a dezvăluit dimensiuni necunoscute anterior în ierarhia puterii.

În cadrul vizitei cancelarului german ar putea fi puse două întrebări, aparent inocente, dar, se pare, aproape date uitării sau tabuizate. Prima ar ţine de moştenirea intelectuală a lui Ludwig Erhard, care între 1949 şi 1963 a fost ministrul Economiei, între 1963 şi 1966 – cancelar federal şi care a fost numit pe bună dreptate tatăl miracolului economic german. Astăzi, numele şi ideile lui sunt rar amintite, inclusiv în partidul său, din care face parte şi Angela Merkel. Erhard este considerat iniţiatorul conceptului de economie socială de piaţă, cu toate că cheia succesului său a fost liberalizarea drastică a economiei Germaniei, pornind de la ideile profesorului său, Franz Oppenheimer.

Acesta merită respect într-o ţară care are o lungă istorie de dirijism şi socialism economic, de la birocraţia şi idolatrizarea statului prusac până la diferitele gusturi socialiste: socialismul internaţional (Marx şi Engels), socialismul monarhist (Bismarck) şi socialismul naţionalist (Hitler). Un eveniment critic a fost o duminică din 1948, în care Erhard a eliminat controlul asupra preţurilor, impus de autorităţile americane, care bloca economia de piaţă. De menţionat că acest control al preţurilor fusese instaurat, de fapt, de regimul nazist, dar era considerat benefic de către americani.

O a două întrebare ar ţine de icoana literară Johann Wolfgang von Goethe, opiniile politice clasic liberale ale căruia, ca şi cele ale lui Friedrich Schiller, reprezintă pentru casta politică un detaliu jenant din propria istorie. În contextul unei Europe care, cu fiece zi, alunecă tot mai mult spre un stat distributiv şi cvasisocialist, ar fi interesant să aflăm cum ar comenta cel mai înalt reprezentant politic al Germaniei următoarea sentinţă (din Maximen und Reflexionen) a lui Goethe, numele căruia îl poartă şi Institutul Cultural German: “Legislatorii şi revoluţionarii, care promit egalitate şi libertate în acelaşi timp, sunt fie psihopaţi, fie şarlatani.”

Gerhard Ohrband, lector  universitar