Imperiul Plahotniuc
V. Plahotniuc, ca orice tip cu ambiţii şi orgolii, cu oportunitățile pe care le are, este vădit obsedat de ideea unui nou imperiu pentru R. Moldova, un Imperiu Oligarhic, despre care el nu prea obișnuiește să vorbească ori vorbește sumar… Nu îmi amintesc în anii de la independență încoace cazul unui alt lider şi partid, care să fi fost preocupat atât de mult de idea puterii.
Plahotniuc construiește ceva. Zi si noapte. Nu degeaba susține, când este întrebat, că nu doarme mai mult de 4 ore pe noapte. Nu-l prinde somnul. Se grăbește să reușească și în această grabă a sa uneori ai impresia că Vlad Plahotniuc s-a luat la întrecere chiar și cu timpul, pentru a reuși să facă ceea ce și-a pus în gând. Ce construiește Plahotniuc, nu știe foarte clar nimeni, bănuiesc că nici cei din PD, cu excepția, poate, a „arhitecților” şi „inginerilor” din anturajul său. Așa sau nu, dar, de la o vreme, R. Moldova, guvernată („coordonată”) de Vlad Plahotniuc, a devenit un mare „șantier de construcție”, cu un singur „antreprenor general”, care dărâmă, zideşte și le zidește pe toate în funcție de propriile preferințe și hatâr, celorlalte partide revenindu-le partea de ordinari „subantreprenori”, aflați în gestiunea șefului de „șantier”. Aţi observat că, practic, nu mai avem azi partide în parlament sau la guvernare (centrală sau locală) care să nu fi fost „încolțite” de Plahotniuc şi „înghițite” de PD? Ăstea sunt şi ele părţi componente ale aceleiași mari lucrări și ale aceluiași mare proiect și șantier de construcție sau reconstrucție politică, pe care a pornit-o Plahotniuc, cel mai probabil, după izbăvirea de Filat și, mai ales, după neutralizarea lui Lupu și preluarea șefiei PD. Sau, poate, mult mai devreme.
Deși au trecut 8 ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009, întrebarea „cine a stat în spatele „revoluției”, rămâne fără răspuns, deşi presupuneri au existat mai multe. S-ar putea ca, după cum decurg lucrurile, să fi fost implicat în „proiectul 7 Aprilie” şi V. Plahotniuc, la acea vreme un apropiat al familiei Voronin, deși nu avea o funcție publică, tot aşa cum nu o are nici acum. Avea, în schimb, bani, relaţii și, posibil, influență. Câtă? Nu se știe. E posibil să ştie Reşetnikov, care pe atunci era la SIS, iar, între timp, a dezertat de la Voronin şi a plecat la Plahotniuc. Putea fi Vlad Plahotniuc omul sau unul dintre oamenii interesați de „lovitura de stat” – după cum califică Voronin cazul 7 Aprilie, 2009?. De ce nu?Apropiat „curții”, Plahotniuc, care are o minte foarte bine înșurubată, posibil să se fi molipsit de morbul puterii de la „tătuca Voronin”. El, şi pe atunci avea mâinile dezlegate. Nu avea, însă, una: dreptul exclusiv la decizie, pe care, după cum îl vedem că este, şi-l dorea. Fiind „din preajma curţii”, Plahotniuc, nu putea să nu înţeleagă că sub Voronin nu va fi mai mult decât este, că nu îl va putea domina pe Voronin şi niciodată nu va reuși să-l manipuleze așa cum o face în cazul lui Dodon sau a altora. Singura soluție pentru el rămânea „lovitura”. E ceva din Râzvan şi Vidra. Plahotniuc a ales să dea jos imperiul lui Voronin, pentru a şi-l putea zidi pe al său. Ceea ce şi face. Dărâmă şi taie. În carne vie. Ce a rămas din PCRM-ul lui Voronin, care avea cea mai mare reprezentativitate în Parlament? Dar din PLDM? Sau în cine şi în ce nu taie? Rămân neatinse încă PL și PSRM, dar nu se știe pentru cât timp. Impresia e că Plahotniuc, ca orice om cu ambiţii şi orgolii, având oportunitățile pe care le are, este constant obsedat de ideea unui nou imperiu, a unui Imperiu Oligarhic pentru R. Moldova, despre care el nu prea obișnuiește să vorbească ori vorbește sumar. Nu îmi amintesc în anii de la independență încoace cazul unui alt lider şi partid, care să fi fost preocupat atât de mult de idea puterii. Cum va trebui să arate Imperiul Plahotniuc – nu este clar, însă, în cazul în care îi va reuși proiectul cu „votul uninominal” sau cu cel „mixt”, printr-o alianţă cu Dodon, nu-i exclus să intrăm într-o nouă şi mare „perestroică”. Şi puţin probabil să fie una tip „gorbaciovistă. S-ar putea să fie una „putinistă”, reieșind din jocurile politice pe care le joacă Plahotniuc cu Dodon: ba frați de cruce, ba adversari. Să ne amintim că, în februarie 2013, deși socialiștii lui Dodon erau, ca și acum, în opoziție față de coaliția majoritară, Dodon și PSRM au fost cei care au votat împotriva demiterii lui Plahotniuc din funcția de prim-vicepreședinte al Parlamentului, iar în octombrie 2016, Plahotniuc a fost cel care i-a asigurat mediatic, agitatoric şi administrativ campania prezidențială lui Dodon.
În iulie 2015, V. Plahotniuc se retrăgea din Parlament, fără să dea prea multe explicații. Și-a depus mandatul și a plecat. Mai multă lume a comentat cazul ca pe unul cel puțin suspect. „Dacă pleacă, înseamnă că are un plan”, au comentat atunci mai mulți analiști. La un an de la plecare, Vlad Plahotniuc declara presei că, în R. Moldova, lucrurile merg prost și că pentru redresarea situației e nevoie de un nou sistem partinic și de o nouă clasă politică. Ideea era a unui sistem monopartinic, cu PD la putere şi cam pe aici. Același lucru îl declara, puțin mai târziu, Plahotniuc și în ședința Comitetului Internaționalei Socialiste, eveniment găzduit de PD la Chișinău. Avem nevoie de „o clasă politică reformată, competentă și responsabilă… Știm bine că moldovenii au așteptări foarte mari de la noi, pentru că suntem principalul partid de guvernare”, că „ne-am asumat, în 2016, un program de guvernare extrem de ambițios și am reușit să demonstrăm că putem răspunde așteptărilor oamenilor. Vom continua să guvernăm în aceeași manieră”. Stop. Care bună guvernare? Care maniere? De când PD și buna guvernare sunt sinonime? Că în R. Moldova clasa politică a degradat și că avem nevoie de o nouă clasă politică, da, aici trebuie să-i dăm dreptate. Dar numai nu PD, cu reputația pe care o are, este acel partid și acea clasă politică. Locul PD-ului e în fața altarelor, la bătut mătănii. În vreo 18 ani de când există ca partid, din urma PD nu a rămas niciun petic de pământ pe care ar crește iarbă verde. Uscătură. Scai. Mărăcini. Bună, rea, experiența celor 7 parlamente și vreo 14 guverne de-a lungul celor 25 de ani de Independență, ne este dovadă că un parlament mai bun decât primul, cu Frontul Popular (a nu se confunda cu PPCD) nu am avut și că guvern mai bun decât primul, tot nu am avut. De ce? Pentru că, în prima linie a politicii de atunci, a mers marea intelectualitate a vremii. Nu hoții, nu șmecherașii și pungașii de toată specia, nu nulitățile cu bani grei sau cu relații în politică sau în biserică. Da, nu s-a trecut și fără uscături. Dar nu atât de multe. Și nu atât de învechite și înrădăcinate în rele obiceiuri și comportamente. Dacă e să construim un nou Imperiu al Puterii pentru R. Moldova, să fie un Imperiu al Normalității. Și, desigur, nu cu PD, ci cu o nouă Mișcare de Eliberare Națională, de care avem nevoie, după modelul anilor `90, dar nu la fel de kgb-izată, după cum s-a dscoperit cu anii.
