Ilaşcu
În ultimele săptămâni, candidaţii în Parlamentul României din circumscripţia electorală pentru românii cu domiciliul în afara ţării au trecut şi pe la Chişinău. Unii dintre ei au făcut conferinţe de presă, alţii au dat interviuri în ziare, alţii au avut stafuri sau partide politice locale care i-au sprijinit, unii au apelat la comunităţile de baştină, fiind născuţi chiar aici, dar stabiliţi acum în România. În fond, campania candidaţilor din colegiul euroasiatic a fost, cam domoală, dar destul de diversă.
O voce, însă, a lipsit cu desăvârşire din acest context preelectoral. Era poate vocea celui mai îndreptăţit să vorbească din numele românilor basarabeni la Bucureşti, pentru că ştie, poate, cele mai multe lucruri din prima sursă despre ocuparea şi neeliberarea românilor basarabeni, pentru că a fost şi rămâne pe frontul de Est, faţă în faţă cu Armata a 14-a, pentru că a dus cazul implicării acestei armate în activitatea unui stat străin până la un final juridic, Rusia fiind condamnată la CEDO pentru arestarea, deţinerea şi maltratarea prizonierilor de război.
Această voce neauzită îi aparţine, desigur, lui Ilie Ilaşcu. „Ce să spun? Eu nu am spus niciodată nimănui „Vă rog votaţi-mă”. Nu pot să spun asta nici acum. Şi nici nu am nimic nou ce să spun despre mine. Sunt acelaşi, nimic nu s-a schimbat. De ce aşi ieşi în faţa oamenilor şi m-aşi repeta?”-astfel ne-a explicat Ilie Ilaşcu absenţa sa de pe scena preelectorală. De fapt, el zice că nu a lipsit de la Chişinău, unde îşi petrece aproape toate week-endurile, şi că ţine relaţii cu multă lume de aici.
Este ceva greşit şi ceva corect în această decizie de participare tacită într-o campanie. Precum este ceva corect şi ceva foarte greşit în felul în care se desfăşoară campaniile pentru Parlamentul României în R.Moldova.
Desigur că doar „un fel” de presă de la Chişinău a acordat atenţie acestei campanii, chiar dacă e vorba ca aceşti candidaţi, ajunşi în Parlament, să apere interesele a câteva sute de mii de români basarabeni „cu acte în regulă”, dar şi a altor sute de mii care sunt trecuţi în arhive ca români, şi a sutelor de mii de copii ai lor, care ar dori să aibă aceste acte, să studieze sau să muncească în România sau în Uniunea Europeană.
Desigur, atunci când e vorba de alegeri pentru Duma de Stat a Rusiei, la Chişinău e cu totul altfel. Informaţia vine prin zeci de canale televizate, secţiile de votare sunt mai numeroase, iar autorităţile de stat de la Chişinău salută acest interes al ruşilor din R. Moldova, încurajându-i să voteze şi să fie activi. Duminică, 30 noiembrie, ar putea fi invers, cu totul invers. Sau poate altfel.
PS. Nu am scris niciodată niciun îndemn la vot. Nu este nici acest articol un îndemn la vot pentru un candidat anume. Este un îndemn la activism civic, prin exemplul celor care au reuşit să convingă, în condiţii mai grele. Mult mai grele.
Alina Radu
