Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Ignoranţa e putere

Ignoranţa e putere

Una dintre lozincile-cheie ale Ministerului Adevărului din celebra carte a lui George Orwell “1984”, care era interzisă în perioada sovietică, sună astfel: “Războiul este pace, sclavia este libertate şi ignoranţa este putere”. Cel puţin ultimul credo pare să fi fost adoptat, în prezent, de o parte considerabilă a electoratului. Citind comentariile la ştirea ce anunţa că Executivul planifică sistarea transmisiunilor în direct a şedinţelor sale, se creează impresia că 2013 este 1984. Iată câteva “perle” ale sforii intelectuale, adică îmbinarea “valorilor şi standardelor europene” cu sancţionarea acţiunilor concrete, inspirate, mai degrabă, din Marx şi Lenin decât din Jefferson sau Hayek.

„Interesant, la ce bun să fie transmise şedinţele on-line? Cei din Guvern o să-şi facă treaba, cu siguranţă, şi fără să fie văzuţi de toţi. E foarte bine că au decis să nu mai fie transmise on-line. După aceea, foarte mulţi lansau bârfe: “uite ce-o zis ăla”, cu fel de fel de minciuni. Aşa este cel mai bine!” Sau: “Sunt de acord, guvernul trebuie să se ocupe de rezolvarea problemelor ţării şi de integrarea R. Moldova în Europa, dar nu să facă promisiuni pe care nu le îndeplineşte şi să dea speranţe false în faţa camerelor.” Sau: “Sunt total de acord cu tine! În ultima vreme jurnaliştii se aninau de orice fleac, bunăoară: cum vine îmbrăcată dna Sandu şi cum vine îmbrăcată dna Buliga, cum stă mustaţa lui Lazăr şi aşa mai departe!”

„În Quebec, de exemplu, şedinţele parlamentului se transmit la TV seara târziu, pentru cei care vor să ştie ce s-a discutat acolo. Şedinţele guvernului nu se transmit deloc.(…) Presa trebuie să aibă acces liber şi la şedinţele parlamentului, şi la şedinţele guvernului (în condiţiile legii). Numai că şi presa este adesea reprezentată de persoane fără carte, fără educaţie şi fără bun-simţ.”

Logica este clară. 1) Până când toţi jurnaliştii nu vor trece un test la “carte, educaţie şi bun-simţ”, e mai bine ca ei să afle cât mai puţin. Astfel noi, cititorii, ne vom delecta, în continuare, cu lectura clasicilor literaturii mondiale. 2) Cu cât mai bine ştim cum suntem guvernaţi, cu atât mai rău pentru noi. Oricum, “contează rezultatele”. Şi nu arată oare istoria mondială că, cu cât guvernele au fost mai intransparente, cu atât mai performante şi mai benefice pentru cetăţean au fost?!

Dacă această tendinţă va continua, putem prevedea apariţia unor noi oportunităţi de business. Or, dacă preferăm să ne dezicem de cât mai mult control în vieţile noastre, de ce să nu existe companii care să ne facă cumpărături, de pildă? Metoda e simplă: semnăm un contract pe viaţă şi ne obligăm să transferăm lunar o cotizaţie. În schimb, compania ne face cumpărăturile. Deciziile cu privire la cumpărături (ce anume va fi cumpărat) vor fi luate în secret, deoarece, oricum, compania ştie mai bine decât noi de ce avem nevoie. Compania va stabili şi preţurile unilateral, iar noi nu vom avea dreptul să reziliem contractul, cu excepţia cazului în care vom fugi din ţară.

Bineînţeles, este un aranjament foarte convenabil pentru ambele părţi. Furnizorul poate să lucreze “eficient” şi “neîmpiedicat” de intruziunea excesivă a clientului, iar clientul este eliberat de povara luării deciziilor pentru propria viaţă. Astfel, ultimul îşi poate realiza pe deplin potenţialul uman înnăscut, prin vizitarea barurilor, discotecilor sau stadioanelor. Ceea ce unii psihologi au denumit dorinţa omului adult de a se întoarce în burta mamei, fără de griji, savurând viaţa “aici şi acum”, a devenit realitate: “mamele-surogat”, adică tehnocraţii/politicienii, ne asigură tot confortul.

În politică e ca şi în tehnică: aşa cum putem să ne bucurăm de calculatoare sau telefoane mobile fără să ştim ce se întâmplă “înăuntru”, nu trebuie să ştim ce se întâmplă în detaliu nici în politică, important e că beneficiem de rezultate “performante”: străzi de calitate superioară, învăţământ, jurisprudenţă etc., totul “la nivel”.