Gunoiul
Am o problemă cu oamenii care aruncă gunoaie oriunde nimeresc: în stradă, în parc, în troleu, în magazin, la piaţă, pe stadion sau prin holurile spitalelor. Îi consider needucaţi, insensibili şi leneşi. Nu ştiu cum pentru alţii, dar pentu noi, moldovenii, se pare că aruncarea nepăsătoare a gunoaielor e un viciu transmis prin ereditate. Multe se învaţă sau, mai bine zis, nu se învaţă în familie. Inclusiv atitudinea faţă de gunoaie. Nu este o excepţie faptul că părinţii şi copiii participă la competiţii publice de scuipat al seminţelor de floarea soarelui. O altă situaţie tipică e cea când mama sau tata dojeneşte copilul că duce în mâini sau în buzunare tot felul de „prostii” inutile şi îl învaţă să le arunce, fireşte, pe jos. Aşa, copiii aruncă ambalaje de gume, bomboane sau fărămituri de biscuiţi.
Şi mai mare necaz am pe cei care merg la volanul unor maşini foarte scumpe. De obicei, deşi automobilul este utilat cu spaţiu special pentru depozitarea gunoaielor, ei deschid spaţios geamul şi, mândri de sine şi de maşina lor, aruncă pachete de la ţigări, sticle golite de apă sau orice altceva ce le încurcă. Am urmărit cum un şofer elegant, amabil şi atent la starea şi la igiena salonului automobilului său, în care îţi era teamă să intri, ca nu cumva să murdăreşti ceva, a şters cu un şerveţel umed praful de lângă volan, de care mă îndoiesc că era, şi, cu o mişcare aproape firească, a lăsat să zboare afară şerveţelul utilizat. În astfel de momente, dacă sunt cu familia sau cu prietenii, ţin un discurs aprins şi supărat. Atunci, însă, cu greu mi-am oprit revolta şi doar l-am întrebat de ce a procedat astfel. Răspunsul a fost pe potriva faptei: „da ce-mi trebuie el mie în maşină?”. Se referea la şerveţel, bineînţeles. Mi-am dat seama că omul nici nu a priceput, cel puţin, de ce i-am adresat această întrebare. Sunt convinsă că, în niciun caz, el nu ar accepta că, pur şi simplu, nu e frumos şi nu e corect ceea ce face. Cu siguranţă, copiii respectivului vor face la fel. Nu este doar o problemă ecologică, ci şi una socială, de educaţie.
De mai mult timp mă gândesc care ar fi soluţiile. Nu ştiu dacă am un răspuns clar, dar sunt convinsă că ar fi mai eficient şi mai ieftin să fie educată tânăra generaţie în grădiniţe, şcoli (dacă în familie e imposibil), să fie desfăşurate campanii sociale de informare şi de sensibilizare, decât să fie angajati oameni speciali care să adune toată această mizerie şi care oricum să nu reuşească. Mulţi mi-ar reproşa că, pe când avem atâtea probleme, mie îmi arde de gunoaiele de pe drum. Sunt în totalitate de acord, dar dacă soluţionarea ţine doar de propria noastră voinţă, de ce să nu o aducem în discuţie şi să încercăm să ne schimbăm obişnuinţele?
Tatiana Eţco tatianaetco.zdg@gmail.com
