Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Alina Radu: Gropile primarului

Alina Radu: Gropile primarului

Am trecut ieri prin „Times Square” din New York. Este totuşi o imagine ameţitoare, zgârie-norii sunt glasaţi cu ecrane la fel de grandioase, pe care aleargă în galop imagini publicitare în culori neonice. Vrei nu vrei, în Manhattan mergi cu nasul pe sus, pentru că ochii îţi sunt furaţi mereu de înălţimea blocurilor, a panourilor, a balcoanelor de la etajul 43 şi a elicopterelor care survolează mereu capitala libertăţii.

Am coborât la un moment dat ochii, spre o coadă lungă de oameni, asemănătoare cu cea a sovieticilor stând la rând după mandarine. Americanii nu stau în rând la orice, căci totul se pare că e în surplus aici. Coada era, totuşi, la bilete mai ieftine la spectacolele de pe Broadway. Ieftine, pentru ei înseamnă 70—80 usd bucata.

Apoi am coborât ochii la câţiva turişti din coada cozii, care se aşezaseră jos să aştepte biletele ieftine, cât o pensie bună din Moldova. Atunci am avut un déjà vu. Trotuare murdare, ghene baricadate cu pungi de gunoi şi, desigur, negreşit, gropi în asfalt.

Uimită, ridic ochii în sus – da, sunt pe Time Square la New York, cobor ochii – sunt undeva pe strada Munceşti din Chişinău. Mi-am amintit imediat de Dorin Chirtoacă, de Maia Laguta şi de gropile de acasă.
Gropile, cu adevărat, nu au hotare. Dacă primarul de New York, Michael R. Bloomberg, ar avea, la gropile pe care le are, bugetul Chişinăului şi pe Maia Laguta, cu puterea ei de a cere fără să dea, cred că i-ar mai trebui doar câţiva câini vagabonzi ca să demisioneze.

Dar Mr.Bloomberg are buget special pentru străzi şi drumuri, format atât din taxele de cel puţin 1000 usd anual pentru deţinătorii de auto, cât şi din alte taxe, achitate chiar şi de oamenii care nu au maşini.

În Norvegia, una dintre cele mai bogate, necorupte şi curate ţări din lume, găsim şi cele mai bune drumuri. Dar această plăcere de a circula pe cele mai bune drumuri costă. Fiecare posesor de auto din Norvegia trebuie să plătească anual o sumă de aproximativ 500 de euro şi să poarte, obligatoriu, pe parbrizul maşinii un abţibild care confirmă efectuarea acestei plăţi.

La Chişinău, se plăteşte o taxă rutieră de vreo 100 de lei pe an. Este o sumă care ar acoperi câine-câineşte procurarea unui lighean de asfalt.

Privind la limuzinele de pe Manhattan, îmi amintesc de mulţimea de Jeepuri care bătătoresc străzile înglodate ale Chişinăului. Bieţii proprietari le maşini de lux plătesc 100 de lei pe an, cât pentru o străchinuţă de asfalt, şi se plâng că nu li s-a adus cu camionul asfalt la poartă.

De fapt, unii chiar au primit asfalt aburind de prospeţime până la poartă: Gheorghe Papuc, Oleg Voronin sau Zinaida Greceanâi.

Alina Radu,
alinaradu.zdg@gmail.com