Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Greşelile judecătorilor, anulate

Greşelile judecătorilor, anulate

Cu 6 ani în urmă ZdG a publicat un experiment foarte simplu, haios şi dramatic de concludent. Reporterii au mers la ora de limba română din clasa a doua cu o decizie judecătorească emisă de un preşedinte de judecătorie. Elevii de 8 ani au citit atunci câteva alineate şi au discutat preţ de o lecţie greşelile care le-au sărit în ochi. Lecţia nu a fost complicată, pentru că ei, totuşi, ştiau deja că se scrie «veneau” şi nu “vineau”, “episod” şi nu “epizod”, “maşini” şi nu “maşîni”, “această problemă” şi nu “acesta problema”.

Copiii, deşi manifestau cunoştinţe de română vădit superioare judecătorului în cauză, nu râdeau, ci priveau stresaţi documentul. Unii dintre ei nu au rezistat şi şi-au exprimat îngrijorarea. Sofia Plantus, elevă în clasa a II-a, a declarat atunci pentru ZdG: “Judecătorul trebuie să scrie fără greșeli, fiindcă, dacă greșește, poate să se întâmple ceva rău. Mintea nu se dezvoltă dacă scriem cu greşeli, ci va rămâne aşa.”

Au trecut 6 ani de atunci. S-a dezvoltat oare mintea judecătorilor care scriau cu greşeli sau a rămas aşa? Judecătoarea Lilia Vasilevici, căci despre ea era vorba în dialogul cu copiii din clasa a II-a, a fost nevoită să înveţe pe parcurs nişte lecţii. Nu neapărat de gramatică. Ea a fost acuzată nu doar în presă, ci inclusiv în instanţă că a comis erori şi mai grave, erori de aplicare a legii. În fine, şi gramatica înseamnă aplicarea regulilor, dar regulile judiciare pot nenoroci şi chiar omorî, atunci când sunt aplicate eronat. Această judecătoare a fost, cu mult greu, demisă. Dar ea nu a plecat definitiv, a rămas cumva în crestomaţiile judiciare, pentru că au rămas hotărârile luate de ea, inclusiv motivarea acelor hotărâri, cu tot cu greşeli gramaticale, dar şi judiciare. Au fost scrise şi, în baza legii, făcute publice, inclusiv pe internet.

Legi bune, s-ar părea, cele care admit publicarea motivărilor deciziilor judiciare, spre binele oamenilor, care văd greşelile şi le pot discuta. Dar se pare că acest micuţ lux, de a avea posibilitatea să cunoaştem şi să putem discuta motivările hotărârilor judiciare eronate şi ilegale, ne este luat. O recentă iniţiativă legislativă oferă judecătorilor această şansă, să nu mai scrie motivarea hotărârilor judiciare decât dacă le va cere una dintre părţi.

La cât de coruptă e justiţia, la cât de scumpi sunt acum avocaţii, la cât de săracă şi analfabetă juridic e populaţia, putem conta pe faptul că omul de rând va şti să ceară motivarea hotărârii judiciare? De ce îmi vine să pun mâna în foc că chiar unii deputaţi nu ar înţelege diferenţa dintre o hotărâre şi o motivare judiciară? Pentru că mulţi dintre ei scriu cu “acesta problema”, “vineau”, “maşîni”.

Au trecut 6 ani de la exerciţiul cu copiii din clasa a II-a şi hotărârea judiciară cu 35 de greşeli pe o pagină. Picii de 8 ani de atunci sunt acum adolescenți de 14 ani. Au învăţat mai multă română, dar şi mai multe despre justiţie şi guvernare. Ce s-a schimbat pe parcursul acestor ani în justiţia din ţara lor? Indicii corupției în justiţie nu au scăzut. Lecţii de ortografie în judecătorii nu s-au ţinut. Dar problema e aproape rezolvată. Căci scrierea motivărilor hotărârilor judiciare a fost anulată. E ca şi cum ar fi anulată scrierea lucrărilor de control la matematică, care nu s-ar putea face decât la cererea părinţilor. Cred că puţini părinţi ar înţelege că e nevoie de aceste lucrări de control, puţini ar conştientiza că scrierea acestor lucrări ar ajuta copiii să îşi poată pune în aplicare abilităţile matematice, să îşi dezvolte aptitudinile, “să îşi dezvolte mintea”, cum a zis Sofia din clasa a II-a. Dar dacă sistemul a decis că nu e nevoie, probabil nu e nevoie.

Îmi amintesc acum de motivarea unei alte hotărâri judiciare, care conţine nu doar erori gramaticale sau juridice, ci şi de orientare în spaţiu. «La 08.04.2009, ora 01.30, Radu Oxana, fiind pe bd. Ştefan cel Mare colţ cu Bucureşti, participând la acţiunile de protest petrecute pe bd. Ştefan cel Mare, făcea dezordine, iar la observaţiile făcute ei de a înceta dezordinea nu reacţiona prin ce a tulburat liniştea publică». De trei ani Oxana Radu bate drumul prin instanţe, explicând că judecătorul Dorin Popovici a exagerat, că ea nu se afla acolo, pentru că la acea oră era cu totul în altă parte, şi pentru că străzile Ştefan cel Mare şi Bucureşti nu s-au intersectat încă niciodată în istoria oraşului Chişinău. Dar, hotărârile nu se discută, se execută. Iar de curând, nici nu se vor motiva?

Alina Radu, alina.radu@zdg.md