Grenada sistemului

Grenada aruncată în mulţime săptămâna trecută, de Hramul Chişinăului, i-a speriat şi i-a şocat pe toţi. Mai ales că, în urma acelui atentat, pe paturile Spitalului de Urgenţă au ajuns zeci de victime. La fel ca şi evenimentele din aprilie, momentul nefericit a ajuns în atenţia presei internaţionale. În consecinţă, am fost contactată de un amic mai vechi din Alaska, de pe la nordul îndepărtat, ca să afle despre o situaţie mai puţin obişnuită pentru R. Moldova. “Nu cumva Moldova este o ţară plină de interese, devenind o ţintă a atacurile teroriste?”, vroia să afle el.

A doua zi după explozie, noul procuror, Valeriu Zubco, împreună cu noul ministru de Interne, Victor Catan, şi noul director SIS, Gheorghe Mihai, au şi organizat o conferinţă de presă. Dar “surpriză”! Înainte de acea conferinţă, un bărbat nemulţumit de vechiul sistem de justiţie a ameninţat cu grenadă în cazul în care nu se va acorda atenţie şi cazului fiului său, acuzat, spune el, pe nedrept de omor, acum şapte ani. Cele două grenade, una după alta, au şocat în felul lor, dar au şi vorbit despre fenomene diferite. Aş spune chiar – de două extreme. Prima, calificată drept atac terorist, se presupune, din motive politice. A doua – a fost glasul unui simplu cetăţean care, ani în şir, a bătut de la o uşă la alta pentru a-şi demonstra indignarea, iar într-un final a decis să se oprească cu o grenadă la uşa Procuraturii Generale.

Cât de multe se vor afla despre “teroristul” din Piaţa Marii Adunări Naţionale? Este adevărat, în zilele următoare, a fost întocmit un portret robot al presupusului infractor, ba chiar, ministrul Catan a dat de înţeles că a şi fost reţinut un potenţial suspect. Dar oare în investigarea cazului nu vor fi implicaţi funcţionari din sistemul vechi? Îmi amintesc bine că, în cazul celei de- a doua grenade, pe scările Procuraturii l-am zărit pe fostul viceministru, Valentin Zubic, iar prin preajmă era prezent şi Vasile Olaru, adjunctul şefului pentru ordine publică din cadrul Comisariatului General de Poliţie. Primul a fost acuzat de mai multe ori că a activat la indicaţiile guvernării comuniste. Al doilea, implicat în agresarea presei, dar şi acuzat de implicare în acte de corupţie (n.r. “Faraonul” sponsorizează poliţia, 17 iulie 2008). Adevărul este că, după instaurarea noii guvernări, au urmat remanieri de personal. Viceminiştrii de Interne şi-au dat demisia. La fel şi comisarul Vladimir Botnari a plecat. Dar, deşi “capii” s-au retras, în sistem au rămas aceiaşi oameni. Cei care până nu demult activau la indicaţiile puterii comuniste vor trebui să investigheze evenimentele din aprilie, să găsească “teroristul” care, cu o grenadă, a rănit vreo 40 de oameni, dar şi să se clarifice cu dosarul bărbatului care a ameninţat că aruncă în aer Procuratura Generală. Oare câte rezultate noi ne vor aduce în aceste dosare funcţionarii vechi?

Anastasia NANI 
a.nani.zdg@gmail.com


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *