Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Ghidul alegătorului politic incorect

Ghidul alegătorului politic incorect

Recent, într-o bibliotecă sătească din Donduşeni, a fost resuscitat aparent singurul manuscris existent al celebrului “Ghidul alegătorului politic incorect”, scris de un disident basarabean anonim. Potrivit unor informaţii neconfirmate oficial, ghidul a fost inspirat de fondatorii SUA şi preşedinţii americani Thomas Jefferson, James Madison, Andrew Jackson, dar şi de Grover Cleveland. În opera sa, autorul a încercat să pregătească publicul sovietic autohton pentru apariţia unui sistem democratic de model american. Aceste intenţii sunt similare celor ale fondurilor internaţionale, care şi azi, la peste 20 de ani de independenţă, cheltuiesc sute de mii, dacă nu milioane, pentru a educa electoratele “tinere” să participe activ la jocul politic. Atunci, însă, persoanele de legătură ale serviciilor secrete occidentale i-au refuzat autorului chiar şi cel mai mic suport, precum o ediţie “samizdat”, considerând ideile sale ca fiind “demodate” din perspectiva SUA.

Deoarece, până astăzi, nu a fost posibilă soluţionarea problemei drepturilor de autor, ne limităm să redăm doar anumite sentinţe considerate principale, remarcând că un cititor avizat va sesiza anumite influenţe din Ştefan Zeletin (1882—1934), savant român, autorul “Burgheziei române”, sau din opera filosofului spaniol Jose Ortega y Gasset (1883—1955).

În orice sistem politic, inclusiv “democratic”, dacă alegătorul subînţelege exact opusul a ceea ce spune un politician sau un guvern, nu greşeşte în 99% din cazuri. Atunci când politicienii vorbesc despre un “comerţ just”, cetăţeanul trebuie să aibă mai multă grijă de propriul buzunar, deoarece iniţiativele de a “elimina inegalităţile” în comerţ înseamnă, de obicei, majorarea preţurilor (de pildă, prin taxe vamale), pentru a proteja proprietarii unor anumite industrii.

Când statul vorbeşte despre ameliorarea comunicării cu cetăţenii, deseori, scopul nu este de a facilita accesul cetăţeanului la instituţiile statului, ci invers, de a ajuta planificatorii statali, care totuşi vor supravieţui, sub alte denumiri, şi într-un viitor stat democratic, să colecteze cât mai multă informaţie despre viaţa privată a cetăţenilor: pentru a o transmite organelor fiscale, pentru a ajusta propaganda publică la “noile argumente” aflate în circulaţie. De-a lungul istoriei, multe state au construit sau au reparat străzi nu pentru a facilita viaţa cetăţenilor, ci pentru a încasa mai uşor impozite şi pentru a se ocupa cu sportul lor favorit – războiul.

Cât despre dreptatea economică şi socială… Oricât ar părea de straniu, dar în Europa, cel puţin observată prin “cortina de fier”, măsurile de redistribuire a averii, în loc să estompeze disparităţile, le adâncesc. Astfel, povară fiscală principală este suportată de masa populaţiei cu salarii reduse, familiile muncitorilor subvenţionând, prin impozite, educaţia copiilor din familiile bogate.

Efectele de lungă durată, adică de după alegerile ulterioare, ale diferitelor iniţiative legislative sunt rar discutate în mod serios, or “niciun hoţ nu-şi pune întrebarea: care ar fi impactul “activităţii” sale asupra economiei naţionale?”.

Din cauza ilizibilităţii unei părţi a textului, mi-e teamă că am redat foarte vag filosofia acestui disident necunoscut, dar sper să apară vreun proiect care să asigure cercetarea istorică a vieţii unor foşti disidenţi din Europa de Est, care astăzi sunt consideraţi de Occident prea “burghezi”.