REANIMARE — Gheorghe GRÂU: Şarikov o fi dormitând în fiecare dintre noi

„Formele se schimbară, răul a rămas”.
Mihai Eminescu, „Împărat şi proletar”

Şi astăzi e o zi. Soarele nu a uitat să răsară, iar noi să ne urmăm calea, ocrotind curgerea firească a vieţii. Pe când profesorul Preobrajenski, din spectacolul „Inimă de câine” al Teatrului „A. P. Cehov”, montat după nuvela omonimă a lui Mihail Bulgakov (regia – Petru Hadârcă, scenografia şi costumele – Iurie Matei, maestru al artei din R. Moldova), nu face altceva decât un transplant de testicule şi hipofiză câinelui maidanez Şarik, în urma căruia acest Şarik devine o procreatură umană – Şarikov.

„Cutia Pandorei” e deschisă – viaţa în casa doctorului Preobrajenski se preface într-un coşmar: hoţia, desfrâul, beţia, minciuna şi stăpânirea peste alţii – toate generate de exponentul proletariatului, Şarikov, domină atmosfera casei. Pe deasupra, având un sprijin real în persoana lui Şvonder (&Co) – reprezentant al administraţiei locatarilor, patriot brut şi devotat până în măduva oaselor partidului comunist, care, de altfel, nu are altă nobilă menire decât să ne facă fericiţi şi mulţumiţi de viaţă cu orice preţ. Vrei nu vrei, bea, Grigore, aghiasmă, ca în binecunoscuta vorbă din bătrâni.

Şarikov e mai mult o metaforă ce confirmă faptul că din coadă de câine nu faci sită de mătase… cu studii universitare. E un pericol iminent umanismul golit de esenţa sa fundamentală – valoarea omului cu sprijinul vieţii, rânduite de Cel de Sus. Nu ne rămâne decât să dăm a lehamite din mâini: „Mă rog, am vrut cum e mai bine, dar a ieşit cum e mai rău”. Şi dacă la Tribunal nu se judecă, ci se joacă teatru, iar în bucătărie nu preparăm bucate, ci efectuăm operaţii chirurgicale, dacă la Cahul, în loc de viţă de vie, vrem să creştem cu tot dinadinsul bumbac, iar răsadul de roşii îl sădim cu rădăcina în sus, dacă acasă nu avem ce face şi ne căutăm norocul prin străini, iar la WC facem pipi pe alături – atunci halal de noi. Apără-ne, Doamne, de prostia de dimensiuni cosmice de a împărţi totul egal, şi nu după efortul depus, de idioata şi nesătula dorinţă de a trăi bine cu orice preţ.

Şarikov o fi dormitând în fiecare dintre noi. „Să fie linişte, vă rog, să nu-i tulburăm somnul, să-i îngânăm un cântec de leagăn, ferească sfântul s-o trezim – fiara asta neagră în cerul gurii şi pestriţă la maţe, căci când ţi-o faci cu mâna ta, nu ţi-o face nici dracul”.

Teatrului „A.P. Cehov” îi dorim realizări pe măsură, la fel şi regizorului Petru Hadârcă. Mult curaj şi inspiraţie pe viitor! Iar scriitorului Mihail Bulgakov să-i mulţumim pentru sacrificiul prin care ne-a amintit de nişte adevăruri primordiale.

Pace, har şi sănătate ţie, cititorule!

Gheorghe GRÂU,
pentru ZdG