GĂGĂUZIA: al cui e SIS-ul?
„Că ceea ce se pune la cale in Gagăuzia, cu referendumurile, e joc și e joc politic rusesc – e clar. Întrebarea e: de ce Chișinăul întârzie de fiecare dată să reacționeze și să contracăreze aceste jocuri…”
Ucraina e la limita unui război civil – urmare a faptului că Ianukovici a calculat greșit atunci când a decis să intre pe mâna Moscovei și să retragă Ucraina din proiectul de asociere cu UE (summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, 28-29 noiembrie, 2013). Reacția ucrainenilor a urmat imediat. Ucraina a explodat. Câteva milioane de ucraineni s-au rânduit lanț, de-a lungul ultimelor două luni, la protestele antiguvernamentale, cerând lui Ianukovici și Azarov fie să-și revadă decizia, fie să demisioneze. Nu a urmat nici una, nici alta. De marți, protestele au degenerat în lupte de stradă cu forțele de ordine. În noaptea spre miercuri a fost deschis și scorul morților, nu doar al răniților. ”Ianukovici a pierdut controlul asupra situației din Ucraina”, declara ieri pe Regnum.ru liderul belarus Al. Lukașenko, în timp ce mai mulți deputați din fracțiunea parlamentară pro-prezidențială de la Kiev înclină să creadă că Ucraina riscă să se rupă în două. Curioasă este reacția Moscovei. Șeful Externelor ruse, S. Lavrov, a anunțat, tot ieri, că Rusia este gata să intervină și să ”medieze” situația din Ucraina, dacă Kievul va cere acest lucru. Deocamdată nu e clar ce va alege Ianukovici: demisia sau ”ajutorul” Moscovei, pentru că dacă va fi ca Rusia să medieze situația la fel de ”bine”, ca și în Transnistria, lui Ianukovici i-at fi mai onorabil să aleagă demisia. Pentrtu noi mai important, însă, e altceva, că după ce a dat ”foc” Ucrainei, Rusia a decis să se ia și de capul Moldovei. După cum era și de așteptat, Moscova a hotărât să mai pună o dată ”la încercare” Găgăuzia.
Unde-s Turcia li Bulgaria?
În 1990, ”Comratul” (nu Găgăuzia, n.red), asmuțit de Moscova și asistat de aeropurtatele sovietice de la Bolgrad, s-a răzvrătit împotriva Chișinăului și s-a autoproclamat republică. După 24 de ani, Comratul este împins, de aceeași Rusie, să se ridice din nou împotriva Chișinăului. Motivele, sunt, în fond aceleași: în 1990 Rusia se răzbuna pe Chișinău pentru faptul că părăsea Uniunea Sovietică, iar în 2014 – pentru că refuză să revină în URSS (Uniunea Vamală cu Rusia). Cine a trecut de vârsta de 30 de ani își mai amintește, cu siguranță, de proiectul rusesc ”3 republici”, când președintele Sovietului Suprem al URSS, Anatoli Lukianov, ne amenințase cu text deschis: Moldova (pe atunci RSSM) fie rămâne în componența Uniunii Sovietice și își păstrează unitatea teritorială, fie se va rupe în trei republici – lucru pe care Moscova a reușit să-l facă în stânga Nistrului și care nu prea i-a reușit în Sud. Implicarea diplomatică a Bulgariei și Turciei (posibil să fi existat și alte implicații) au stricat jocul Moscovei în Bugeacul moldovenesc, deși Rusia nu a scos niciodată Găgăuzia din calcul, ca posibil teatru de manevră în jocurile sale geopolitice din regiune. Dovadă avem și cazul celor două referendumuri, inițiate de administrația de la Comrat (pentru 2 februarie, 2014) sub patronajul Ambasadei Rusiei în R. Moldova.
Găgăuzia, pe urmle Krimeii
Să ne amintim că toate au început după ce șefa Externelor de la Chișinău, N. Gherman, revenise de la Moscova unde declarase oficial că R. Moldova nu se va retrage din proiectul Vilnius-2013. Kremlinul nu a comentat declarația, în schimb, a ”reacționat” Comratul, unde un oarecare L. Dobrov (agent sub acoperire al FSB-ului rusesc) a venit în Adunarea Populară cu inițiativa de organizare a unui referendum prin care Găgăuzia să-și determine propriul vector politic, cel de aderare la Uniunea Vamală cu Rusia. Întrucât autonomia Găgăuzia nu are, legal, dreptul la propia politică externă, Comratul decide, ulterior (consiliat de ambasadorul Rusiei la Chișinău, Farit Muhametșin) să scoată la referendum și problema dreptului la ”autodeterminare”, ”în cazul în care R. Moldova își pierde suveranitatea”. Același drept la autodeterminare Comratul l-a pretins și acum 20 de ani, numai că dacă în 1994, prin ”pierderea suveranității”, se invoca unirea cu România, din 2013, după Vilnius, pericol de pierdere a suveranității a fost declarat de Comrat și asocierea la UE. Scurt și clar: prin cele două referendumuri din 2 februarie, Rusia își propune să transforme Găgăuzia într-o nouă (cea de-a doua, alături de Transnistria) piedică în procesul de integrare europeană a R. Moldova. Cel mai probabil, ”bomba” va fi acșionată undeca în august-septembrie, când este preconizată semnarea Acordului de Asociere de către R. Moldova cu UE. Pledând vectorul pro-Uniunea Vamală și obținându-și (prin referendum) dreptul la ”autodeterminare”, Comratul va amenința cu separarea de R. Moldova, așa cum a făcut-o și Krimeea în cazul Ucrainei. Asta-i jocul.
Prea scump, ”decorul”
Că ceea ce se pune la cale in Gagăuzia e joc și e joc politic rusesc – nu pune nimeni la îndoială. Întrebare e: de ce Chișinăul întârzie de fiecare dată să reacționeze și să acționeze astfel încât lucrurile să nu ajungă în punctul din care valeții lui Putin de la Comrat (în cazul nostru), alde Dudoglo (primarul Comratului) sau Formuzal (bașcanul) și alții ca ei să-și permită să declare, cu aplomb de mare hani, așa după cum au făcut-o miercuri după întrevedera cu premierul Leancă și spikerul Corman, că ”lucrurile au ajuns în punctul din care nu mai poate exista cale întoarsă”. Chiar așa?. Și atunci pentru ce avem noi președinți (doi) premier, parlament, guvern, SIS, armată, poliție, procuratură etc, dacă sunt ignorate? Doar pentru décor? În acest caz decorul ne costă prea scump. În tot cazul, întârzierile cu care a intervenit Chișinăul – decizia instanțelor judecătorești despre ilegalitatea referendumurilor și intentarea dosarelor penale de către Procuratura Generală abia după ce Comratul a intrat, planificat, in campanie agitatorică pentru referendumul pro-Rusia și ”autodeterminare” pentru Găgăuzia (separatism clasic, după modelul transnistrean) este, cel puțin, inexplicabilă, ca să nu zic suspectă.
”Doi pași înapoi” e prea mult
A trecut jumătate de an, de când Comratul morsoacă aceste referendumuri, erau demult clare și intențiile și riscurile acestui proiect rusesc (dacă ținem cont de evoluțiile din Transnistria) și cu toate astea Parlamentul și Guvernul decid să se implice în această problemă abia săptămâna aceasta, după ce Rusia a bătut în cuie cu Comratul toate aranjamentele, inclusiv finanțarea referendumurilor. Da, Găgăuzia nu e Transnistria, nu e sub ocupație militară rusă, nu are regim vamal și de frontieră, nu are kgb, este într-un alt cadru geo-identitar, nu are nici un sfert din electoratul transnistrean (și nici acesta nu va participa în totalitate la vot, dacă nu se va merge la urne cu teancul de pașapoarte) și cu toate astea este regretabil, ca la nivel de stat, să ne limităm în declarații nevinovate de genul ”referendumurile sunt ilegale și nu vor avea efecte juridice”. Juridice – nu, dar politice – da (ca și în Transnistria) și deloc minore, dacă ținem cont că în spatele Comratului stă Moscova, care știe să se joace cu interesele altora. Regretabi, dar lucrurile se pare că au ieșit de sub control. Și dacă în 1990 eram niște diletanți în politică, exista URSS, cu tot arsenalul ei de spionaj, armată, securitate, iar noi eram singuri, unu la unu cu Rusia (URSS), azi suntem parcă alții, trecuți și prin politica mare, și recunoscuți pe plan extern, și cu ambasade în toată lumea, și cu servicii de securitate, dar, oricum, întârziați și fără reacție la lucruri în care întârzierea costă scump. Foarte scump. Acum vre-o două luni și ceva scriam exact în același subiect (când lucrurile erau încă proaspete) și mă întrebam: unde-i SIS-ul? Azi, de acuma, reieșind din ceea ce se întâmplă, mă văd nevoit să întreb: al cui e SIS-ul? De ce pînă acum nu s-a convocat în nici o ședință Consiliul Suprem de Securitate? De ce întârzie să se convoace Parlamentul? Ori așteptăm să ne ia Rusia pe sus așa cum a luat Ucraina înainte de Vilnius și să ne pună ”pe foc”. Dacă pierde Chișinăul duelul cu Comratul, actuala guvernare ar trebui de pe acum să/și pună pofta în cui pentru alegerile parlamentare din toamnă. E mult, să facem doi pași înapoi în cazul Găgăuziei, după ce am făcut în 1994 unul înainte.
