Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Funcţionari publici la shopping

Funcţionari publici la shopping

La sfârşitul anului 2012, a fost raportat cazul autobuzelor şcolare achiziţionate la preţ dublu de Ministerul Educaţiei. Şi totuşi, acestea sunt nişte cheltuieli relativ mici. Potrivit cercetărilor economice, sectorul public, la nivel global, cheltuie în medie de trei ori mai mult decât sectorul privat pentru a aproviziona cetăţenii cu aceleaşi bunuri şi servicii. Nu e de mirare atunci că discuţia în jurul acestor cumpărături la preţuri “uşor” ridicate a dispărut aproape imediat din vizorul presei. Nici până azi nu ştim care vor fi consecinţele actului respectiv de vânzare-cumpărare.

În cazul cumpărătorilor privaţi, reacţia forţelor de ordine pare să fie mult mai promptă, după cum ilustrează următoarea ştire de pe Unimedia: “Un tânăr din capitală a vrut să se relaxeze cu două prostituate, dar s-a trezit cu poliţia la uşă”. Aici suma de bani pentru tranzacţie a fost de 1000 MDL, iar în cazul autobuzelor – de sute de mii de euro. Şi dacă “tânărul” a vrut să se “răslăghească” din cont propriu, în cazul autobuzelor, parcul de autovehicule s-a lărgit pe seama contribuabililor, care au plătit contribuţii involuntare (impozite).

Numeroase campanii sunt desfăşurate în Republica Moldova (şi nu numai) pentru a eradica corupţia, inclusiv în cazul achiziţiilor publice. Aceste încercări se ciocnesc de două dificultăţi: nesinceritatea şi imposibilitatea. Care este scopul tuturor acestor proiecte internaţionale şi naţionale de combatere a corupţiei? Unii mai trăiesc cu iluzia proprie perioadei sovietice şi izolării informaţionale de atunci că dincolo de hotarele ţării există funcţionari publici cărora le pasă de noi şi că forţele binelui luptă dezinteresat pentru a ne elibera de conducătorii noştri dictatoriali. Cercetătorii de la Independent Institute, dar şi alţii au arătat pe parcursul ultimelor decenii cum cei mai odioşi dictatori ai lumii sunt finanţaţi de aceleaşi state şi institute care, de obicei, luptă pentru democraţie şi pentru statul de drept. O altă interpretare ar fi că, de fapt, aceste campanii sunt desfăşurate pentru a consolida statele respective şi a canaliza nemulţumirile şi criticile într-o direcţie mai uşor gestionabilă de către guvernările acestora.

Astfel, deşi intituţiile monopoliste ale statului s-au discreditat considerabil, în loc să   ne întrebăm dacă cetăţenii n-ar trebui să se autoorganizeze, folosind mecanismul de piaţă pentru a obţine servicii de protecţie, educaţie, sănătate sau transport la un preţ mai convenabil, de o calitate mai înaltă şi cu mai puţine daune colaterale (războaie, deficite publice), acum ni se impune să discutăm despre “reformarea” acestor instituţii. Bineînţeles, acest proces de reformare poate fi continuat, iarăşi absolut “dezinteresat”, la infinit, astfel încât oamenii să uite care a fost nivelul iniţial al calităţii şi al costurilor.

Raportul OECD privind educaţia (“Education at a glance”) ilustrează costurile enorme din sistemele publice de învăţământ. De exemplu, educaţia unui student în Austria costă contribuabilii în jur de 111000 de euro. Situaţia actuală este foarte profitabilă, atât pentru funcţionarii-cumpărători cât şi pentru furnizorii lor din sectorul privat. Este o lege economică imutabilă, cu toată propaganda pentru “bunul public”: cumpărătorul privat demonstrează un comportament fundamental diferit de al celui care cumpără cu banii altora. De aceea, rareori auzim despre cazuri în care cineva dintre noi, la cumpărăturile private, să fi achitat un preţ dublu sau triplu, ceea ce se întâmplă foarte frecvent la achiziţionări şi construcţii publice, de la Vladivostok până la San Francisco. Cu toate că adulţii nu mai cred în Moş Crăciun, unii dintre ei (iar la nivel naţional destul de mulţi) se mai iluzionează că chiriaşii, sau administratorii vremelnici ai unui teritoriu (adică politicienii), îşi vor face mai multe griji pentru el decât proprietarii (cetăţenii) lui.

Gerhard Ohrband, lector  universitar