Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Frica de telefon

Frica de telefon

Acum câteva zile, am vorbit, la telefon, preţ de câteva minute, cu un fost angajat al unei şcoli internat, care povestea cum, la acea instituţie, şefii fură untul, carnea, peştele, medicamentele, detergentul, lenjeria de pat şi chiar jucăriile copiilor. “Nu-i mai interesează nimic. Ei ştiu că aceşti copii sunt fără de apărare”, ne-a spus interlocutorul. Ne-am înţeles să ne vedem la redacţie, dar nu am precizat ziua şi ora întrevederii.

Tot în această săptămână, am fost contactaţi de la un Azil. Cineva, confidenţial, ne-a comunicat că, deja vreo 10 bătrâni de acolo sunt decişi să facă dezvăluiri despre corupţia conducerii acestei instituţii. “Sunt bătrâni şi aproape că nu mai ies de prin camere. În schimb, prin geamuri, reuşesc să vadă tot ce se face afară. Îşi trăiesc zile în şir urmărind curtea Azilului. Zilnic, ei văd cum li se fură bucăţica de la gură. Ochii bătrânilor sunt flămânzi şi trişti, dar acest lucru nu-i poate opri pe hoţi. Cu genţile încărcate de bunuri, ei urcă în automobile şi se duc pe la casele lor, să-şi hrănească familiile cu bunurile pe care reuşesc să le sustragă de la gura bătrânilor”, ne-a spus interlocutorul nostru, regretând că nu poate ajunge la redacţie. Ne-am înţeles să ne vedem, dar nu am precizat unde şi când anume.

Dintr-un sat uitat, un bătrân ne-a povestit cum, cu ajutorul instituţiilor statului, cei de vârsta sa sunt deposedaţi de cotele de pământ, pe motiv că ei, bătrânii, nu ar fi achitat la timp toate impozitele pe proprietate, aşa cum ar dicta legea. “De unde să plătim impozite, dacă nu mai avem puteri să lucrăm pământul? Am dat cotele în folosinţă unui “lider” ca, în schimb, să ne dea ceva din roada strânsă. Cine să achite impozitul? De ce să ni se ia cotele?”, se tot întreba omul, strigând în receptor, de supărare, dar, probabil, şi din cauza auzului stins de vârstă. Ne-am înţeles să revenim la discuţie, dar nu am convenit când anume.

Am fost contactaţi şi de la o grădiniţă de copii, directoarea căreia e soţie de primar. “Aşa cum are “acoperire”, îşi permite să-şi bată joc de angajate. Ar fi un fleac, dacă nu ar avea aceeaşi atitudine şi faţă de copii”, ne-a spus una dintre subalterne, urmând să ne vedem, în timpul apropiat, fără a preciza, însă, când anume.

De la o maternitate, ni s-a vorbit despre neglijenţa şi nesimţirea unor medici. “Nu-mi pot imagina cum a putut să-mi spună că, oricum, voi naşte un copil mort, după care să nu se mai arate niciodată în salonul în care eram internată. Am născut, slavă Domnului, un copil viu şi sănătos. Nu am mai văzut acea doctoriţă şi nu cred că aş putea să o văd vreodată”, ne-a spus cineva, insistând ca, în timp util, să ne dea şi detalii despre cazul său, dar şi despre altele, pe care le-a cunoscut fiind internată în acea maternitate. Şi de această dată am evitat să convenim asupra datei şi orei întrevederii.

Toate cele relatate mai sus se întâmplă în săptămâna pe care cu toţii o trăim sub semnul interceptării unor convorbiri telefonice. Şi aşa destul de timizi, prudenţi şi înfricoşaţi, de această dată, interlocutorii noştri au cerut să păstrăm confidenţialitate totală a numelor şi adreselor lor. Au refuzat să stabilim, la telefon, ziua şi ora întrevederilor. “Sunteţi interceptaţi. Nu ar trebui să vorbiţi prea multe la telefon. Vedeţi câte se întâmplă”, ne spuneau ei cu multă înţelegere şi chiar cu un fel de compasiune. Aşa am înţeles că, de fapt, frica e una dintre stările pe care, cei care au făcut publice secvenţe din convorbirile telefonice interceptate, au ţinut să ne-o inducă nouă, tuturor. Nişte oameni care trăiesc în frică pot deveni uşor nişte piese utile în jocuri politice sau în afaceri de orice fel.

Chiar dacă au trecut deja câteva zile de la mediatizarea acelor secvenţe, dezgustătoare, de altfel, nici până astăzi nimeni nu ne-a spus dacă interceptările au fost legale sau ilegale. Care judecător de instrucţie şi când anume le-o fi autorizat? Cine e procurorul care a solicitat în instanţă demararea interceptărilor? Dacă acestea constituie probe în vreun dosar, cum a fost posibil ca, selectiv, să fie transmise unor medii de informare?