Frica de Istorie
Comuniştii, dacă şi s-au temut de ceva, la modul serios, pe lume, această teamă a fost una faţă de Istorie. De Adevărata Istorie. Teama asta îi ţine în stăpânire, asemeni unei paralizii ereditare.
De mult nu au mai fost la Chişinău scandaluri politice cu expulzări sau cu discursuri oficiale despre „pericolul românesc”. Într-un timp, lumea chiar credea că, în sfârşit, s-au vindecat până şi comuniştii „noştri” de această gravă moştenire sovietică, că s-au maturizat, au mai văzut şi altă lume decât cea din manualele de „Istoria URSS”, au mai călătorit prin România, unii au mers şi la „Festivalul Vinului”, au mai beneficiat de „sprijin electoral frăţesc” la vremuri de „criză de imagine” şi se credea că timpul i-a vindecat şi pe ei, aşa cum le vindecă pe toate.
Zilele trecute, însă, preşedintele a făcut din nou o criză de „frică de Istorie”. Externele au fost somate să intre în rol. În regim de urgenţă, la MAEIE, a fost convocat Ambasadorul României, Filip Teodorescu. Mesajul a fost laconic şi dur. Bucureştiului i s-a cerut să intervină pentru a nu admite deplasarea, în grup, spre R. Moldova a tinerilor din România, care vor să ajungă la Chişinău la 27 Martie, cu prilejul Zilei Unirii Basarabiei cu România.
În caz contrar, aflarea acestora pe teritoriul R. Moldova, în plină electorală, va fi calificată drept implicare în scrutin. Interesant e că vizita ministrului rus de Externe, S.Lavrov, în plină campanie, cu o suită întreagă de delegaţi de la Moscova, nu e o implicare în campania electorală, chiar dacă opoziţia de la Chişinău, presa de aici, dar şi cea din Rusia a testat-o clar ca implicare în campanie, de partea comuniştilor. Sau vizita preşedintelui Bulgariei, Georgi Pârvanov, în plin sezion electoral, sau a Secretarului General al CE, Terry Dawis, sau a ministrului Comerţului din Rusia, ca să nu pomenim acum de toate, nu au fost şi ele în plină campanie electorală? Să nu ştie ori să fi uitat preşedintele, în învălmăşeala asta electorală, cu atâtea „vizite oficiale”, că noi nu avem două Coduri electorale şi nici două Constituţii? Şi că ceea ce se admite într-un caz nu poate fi interzis în altul? În cazul Zilei de 27 Martie, cu atât mai mult, întrucât e vorba de un eveniment istoric care ne vizează direct, care e al nostru şi care nu poate fi transferat, asemeni unei vizite, nici până şi nici după alegeri. Istoria este un fapt împlinit şi, în raport cu evenimentele istorice, nu avem de ales decât una din două: ori îl acceptăm şi atunci îl consemnăm, ori, dacă nu vrem, nu-l interzicem celor care vor să o facă. Aşa precum o fac, să zicem, comuniştii de „ziua lui V. Lenin” sau de „ziua miliţiei sovietice”, „ziua armatei sovietice”, de „7 noiembrie”, „24 august”…
Regretabil, desigur, dar ocazia face să constatăm (pentru a câta oară?) că guvernanţii de azi nu au putut evada din plenul secolului comunist, rămânând încremeniţi în starea de spirit pe care au avut-o sau pe care nu au avut-o vreodată.
Petru AMARIEI
