Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Frâna rusească din autocarul european

Frâna rusească din autocarul european

Zilele trecute elevii din Găgăuzia au primit o donaţie din partea Guvernului României, sub formă de autobuze şcolare. Acum drumul lor spre şcoală va fi mai confortabil, fiind scutiţi de ploi, vânturi, zăpezi şi îngheţ. Copiii din regiunea găgăuză au meritat aceste autocare, ca şi toţi copiii din R. Moldova. Revenind de la şcoală, cu acelaşi autocar, copiii vor ajunge acasă cu bine. Mulţi dintre ei vor afla de la televizor, de la radio sau de la părinţi că Uniunea Europeană, inclusiv România, e o hledie periculoasă şi inumană, lipsită de valori.

Anterior, în unele şcoli din UTA Găgăuzia, dar şi în alte instituţii publice, au fost instalate cazane cu încălzire autonomă, dar şi schimbate geamurile, caloriferele, şi toate elementele care pot asigura un regim termic adecvat pe timp de iarnă. Aceste sisteme de încălzire au fost de asemenea donate de statele Uniunii Europene. Cetăţenii simpli se bucură de aceste condiţii mai bune, chiar dacă află din gura unor conducători sau de prin mass-media că donatorii sunt de fapt reprezentanţii unui sistem care trebuie respins.

Şi la Bălţi în iarna ce urmează va fi cald în instituţii publice, dar şi private. BERD donează circa 10 milioane de euro pentru modernizarea sistemului de termoficare, sporirea eficienţei energetice, reducerea costurilor de exploatare şi a emisiilor de CO2 anume în municipiul Bălţi. ”În clădirile rezidenţiale vor fi instalate substaţii individuale de termoficare ce vor permite consumatorilor să regleze agentul termic în funcţie de necesităţi şi astfel să reducă risipa de energie. În plus, vor fi instalate trei centrale econome de cogenerare a energiei termice şi electrice. Sistemul de generare a căldurii va fi modernizat pentru a reduce pierderile, iar cazanul pe bază de cărbune va fi transformat astfel încât să funcţioneze pe biomasă, un combustibil provenit din surse locale şi prietenos mediului”, anunţă BERD. Reiese că bălţenii vor primi energie în condiţii mai bune, făcând economii.

Serile de iarnă pentru bălţeni vor fi mai calde, dar ”înfierbântate” de-a binelea cu reportaje eurofobe de la multitudinea de canale TV ruseşti aciuate în audiovizualul autohton. Oamenii vor înţelege astfel că Banca Europeană pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare, alături de alte structuri europene, sunt marele rău care i se întâmplă R. Moldova şi că Rusia e visul şi necesitatea tuturor cetăţenilor R. Moldova.

Oraşul Bălţi a primit de asemenea un şir de troleibuze noi, achitate din fonduri europene. Bălţenii sunt printre puţinii norocoşi, deocamdată, care au o staţiune SMURD, creată după modelul românesc, şi care este foarte solicitată şi utilizată la salvarea vieţilor oricărei persoane accidentate, fie rus, român, găgăuz, rom, comunist, european, marţian sau nihilist.

Uniunea Europeană, dar şi SUA, donează constant milioane de euro/dolari pentru îmbunătăţirea standardelor de trai în R. Moldova, singura condiţie a comunităţii donatoare fiind transparenţa, combaterea corupţiei şi respectarea drepturilor omului. Toate datele cu privire la sumele donate sunt publice, se spune clar unde s-a donat, din ce fond, pentru ce anume. Pe pagina web a Delegaţiei UE în R. Moldova sunt listate 65 de proiecte de finanţare, la 9 capitole, intitulate foarte simplu: drepturile omului, reforme economice, relaţii comerciale, infrastructură, transport, apă, energie, dezvoltare rurală. În total – milioane de euro donate în baza unor proiecte descrise pas cu pas, care cuprind toate regiunile R. Moldova, inclusiv Găgăuzia, chiar şi Transnistria pe cât e posibil. La fel găsim informaţia şi pe pagina web a Ambasadei SUA la Chişinău, dar şi pe paginile electronice ale Băncii Mondiale sau BERD, sau ale Ambasadelor UE la Chişinău.

Pe de altă parte, se pare că nişte milioane de ruble/dolari ajung la Chişinău şi din partea Federaţiei Ruse. Nu se ştie exact câte şi pentru ce anume sunt destinate. Uneori politicienii pro-ruşi declară că au fost la Moscova, s-au întâlnit cu cineva important şi au adus ceva. Pe pagina web a Federaţiei Ruse la Chişinău lipsesc detalii cu privire la aceste donaţii. Poate că ne vin autocare, sisteme de încălzire, tehnologii moderne, poate că ne vin motoare de rachete sau doar frâne de bicicletă, dar noi nu ştim. În fond, ştim prea bine că nimeni nu ne este dator cu nimic, cu atât mai mult nimeni nu ne este dator cu intoxicaţia eurofobă care, ca şi lucoarea, vine neîncetat, de la răsărit.