Exilul moldovenesc: încotro, cu cine?

Mare stupiditate. Voronin a preluat iniţiativa electorală în exilul moldovenesc din Europa, acolo unde lumea s-a refugiat de politica criminală a regimurilor agro-comuniste pentru a-şi asigura dreptul şi speranţa la viaţă.

În timp ce comunităţile moldovenilor din Europa şi America cer, la nivelul liderilor, deschiderea mai multor secţii de votare în străinătate, iar la Chişinău opoziţia susţine conferinţe de presă şi acţiuni de protest, cerând guvernării să respecte revendicările emigranţilor din Moldova, gărzile electorale ale comuniştilor au invadat zonele de concentrare maximă a moldovenilor şi îi agită în favoartrea echipei Voronin. Evident, nu tot ce zboară se mânâncă. Nici în Moldova şi nici în străinătate. Dar tot atât de adevărat e că o campanie electorală este o mâncare foarte condimentată şi nu fiecare, mai ales la distanţă, se poate descurca, cu siguranţă, ce să nu mânânce. “Partea proastă a lucrurilor e că nu avem şi alte surse de informare, nu cunoaştem realităţile politice de la Chişinău, nu cunoaştem alte partide şi nici liderii pe care să contăm”, – îmi spunea, regretând situaţia, cineva plecat de mult în Italia.

“Plecaţii noştri”, cine sunt?

Moldovenii au umplut lumea, chiar dacă statisticile oficiale nu vor să recunoască mai mult de 450 mii de emigranţi. Cine sunt ei? Nişte oropsiţi ai sorţii, nişte pribegi sau poate rebeli?

Localnicii ţărilor în care s-au adăpostit, le zic, din obişnuinţă, imigranţi. La Chişinău, graţie presei, lumea i-a rebotezat în gastarbeiteri. În realitate, însă, ei sunt parte a aceluiaşi val, de data asta a celui mai masiv, probabil, val al disidenţei româneşti din Basarabia postbelică, chiar dacă motivele disidenţei de după 1992 sunt, în aparenţă, altele decât cele din perioada ocupaţiei sovietice. Zic “în aparenţă”, pentru că subiectul celor plecaţi, deşi nu scapă presei, este tratat doar în contextul remitenţelor sau cazurilor de trafic. Nu ştiu de ce, dar acest subiect nu a interesat mai mult decât atât. Pe nimeni, inclusiv opoziţia politică. Nici ca prezent şi nici ca viitor. Mai mult chiar, nimeni, până acum, nu a căutat să definească clar, dintr-o perspectivă pragmatică, statutul acestui milion de oameni, care, deşi au apucat benevol drumul exilului, au făcut-o, oricum, constrânşi de politica regimurilor post-sovietice, comuniste, în esenţă, indiferent de titulatura şi coloratura lor. Şi au făcut-o, fie şi involuntar, conform aceloraşi reguli ale disidenţei: pe cont propriu, cu riscuri enorme, inclusiv riscul vieţii, cu sacrificiu şi curaj, sfidând regimurile şi regulile impuse de aceste regimuri. Să laşi casă, familie, copii, părinţi, să pui casa gaj, să împrumuţi de unde poţi, să intri pe mâna unor “navigatori”, de multe ori întâmplători, să le încredinţezi împrumuturile şi viaţa şi să porneşti la drum, fără nici o siguranţă că ajungi acolo unde te-ai pornit. Deci, nu sunt oricine, sunt oameni cu voinţă şi caracter. De ce nimeni nu s-a gândit şi la aceste, sau în primul rând, la aceste calităţi ale “plecaţilor” noştri şi nu le-au valorificat?
Mare stupiditate. Voronin a preluat iniţiativa electorală în exilul moldovenesc din Europa, acolo unde lumea s-a refugiat de politica criminală a regimurilor agro-comuniste pentru a-şi asigura dreptul şi speranţa la viaţă.

Aşa face Rusia în vecinătatea imediată sau mai îndepărtată, la fel precum procedează România în marile diaspore occidentale? Nu vreau să intru în detalii, dar, pentru a încuraja opoziţia politică de la Chişinău, vreau să invoc aici exemplul başcanului M. Formuzal de la Comrat, care, pentru a ajunge unde este, a lucrat, abil şi metodic, inclusiv cu diaspora găgăuză din Occident. Chişinăul, cu regret, continuă să trateze “exilul moldovenesc” doar din perspectiva gastarbeiterilor.

Exilul iese în faţă

De două săptămâni, comunităţile moldovenilor din Europa şi America îşi revendică dreptul legal la vot. Este cel mai expresiv element al campaniei electorale-2009, o premieră pentru alegerile post-independenţă din R. Moldova, când “exilul” îşi cere, în mod solidar, dreptul de a reveni în drept.

Pe 22 februarie sunt anunţate proteste în faţa ambasadelor noastre acreditate în străinătate, dacă Guvernul nu va da “verde” cererii comunităţilor. Este un semnal pe cât de neaşteptat, pe atât şi de expresiv, venit la o vreme în care mulţi nu-i mai credeau apţi să revină. Iar ei, precum zice regretatul Gr. Vieru, îşi doresc şi vor “să mânânce din aceeaşi pâine cu Patria, altfel s-ar dezvăţa să mai fie ai Patriei sau Patria a lor”.

Exilul moldovenesc a ieşit în prima linie. Ei nu mai vor să fie simpli gastarbeiteri, adică surse bugetare pentru regim. Ei vor să schimbe regimul. Cine, la modul practic şi pragmatic, e gata azi la Chişinău să-i încoloneze şi să ridice steagul în faţa lor? Adică, să-i preia politic. Şi nu doar simbolic, nu doar de la distanţă, nu doar pentru campania electorală.

Petru Grozavu

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. ani

    da, asta e adevarul amar! Trebue de schimbat mentalitatea politica,deoarece Europa a dat lectii de viata lumii plecate in West! Unde-s revolutionarii din “88, “89”???S-au dus toti, s-au dus cu toate pe o cale ne”nturnata!?! – poate!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *