Estonia – prima, Moldova – niciodată
Estonia a fost prima republică sovietică care şi-a declarat independenţa de URSS (la 16 noiembrie 1988). Pe atunci era chiar periculos să te pui în poară cu un imperiu sângeros, dar estonienii au decis că vor să fie independenţi şi nicio speritoare nu a mai funcţionat.
De atunci, timp de aproape 30 de ani Estonia nu s-a mai oprit să crească. A trecut prin tranziţie, a acceptat modele moderne de dezvoltare, a depus cerere de aderare la UE, a făcut reformele la timp, a stârpit corupţia, a fost acceptată în UE (în 2004), în zona Schengen, în zona euro. De ce? Pentru ca cetăţenii săi să trăiască mai bine.
Odată cu aderarea la UE, estonienii au primit mai multe libertăţi, inclusiv dreptul la libera circulaţie (în 2004, moldovenii încă se legau de vii sub marfare ca să treacă hotarele şi ajungeau la destinaţie în diferite forme, uneori vii, alteori morţi). Dar libertatea de a circula pentru estonieni a venit odată cu libertatea de a rămâne acasă, unde li s-au creat non-stop condiţii mai bune de studii, de muncă, de procreare şi dezvoltare.
Din fonduri UE, Estonia a obţinut posibilitatea să îşi repare străzile şi oraşele, să îşi construiască drumuri noi, inclusiv conexiuni internaţionale. Din primii ani de aderare, Estonia a primit neîncetat fonduri pentru dezvoltarea agriculturii, a dezvoltării rurale, a creării de noi infrastructuri, a creării de noi locuri de muncă. An de an, pentru dezvoltare, Estonia primeşte cel puţin 500 de euro per cetăţean. An de an, aceste fonduri nu se diminuează, nu sunt retrase, nu sunt pierdute, ci cresc.
La 13 ani de la aderarea la UE, Estonia mai primeşte fonduri europene. Pentru 2014-2020, acest stat va primi în total 5,9 miliarde de euro, cu aproape 1 miliard mai mult decât în perioada precedentă. Aceşti bani vor fi folosiţi în mod special pentru dezvoltare economică, pentru tehnologii şi alte necesităţi care ar spori bunăstarea cetăţenilor.
Acum doi ani, în octombrie 2016, estonienii şi-au ales în calitate de preşedintă o femeie, Kersti Kaljulaid, de 47 de ani, care are o carieră transparentă şi consistentă. Este prima femeie în funcţia de preşedinte de stat în Estonia şi este cel mai tânăr preşedinte pe care l-a avut acest stat. Miercuri, în cadrul unui interviu acordat ZdG, am întrebat-o pe preşedinta Kaljulaid, ce sfat ar da Moldovei, care a ieşit din componenţa URSS în acelaşi an, dar a rămas dependentă de lumea veche până în prezent, adăugând provocări noi pe spatele cetăţenilor. Preşedinta Estoniei a răspuns imediat: să luptăm cu corupţia, să fim uniţi în această luptă şi să nu ne oprim niciodată, căci nici corupţia nu se opreşte, şi chiar să muncim un pic mai mult decât muncim.
Ca să obţin permisiunea unui dialog cu preşedinta Estoniei a fost complicat dintr-un singur considerent: nu are timp. Totuşi, am îndrăznit să mă apropii şi să îi adresez câteva întrebări, fără să mă cunoască, fără să fi primit întrebările în prealabil. În timp ce îmi răspundea, oprită de o jurnalistă necunoscută, neacreditată, pe holul unei clădiri, aşteptam să fiu înlăturată de bodyguarzi. Erau doar două persoane care o însoţeau, nu m-au atins, nu m-au verificat de arme, nu m-au înlăturat, nu mi-au citit ecusonul, nu m-au apostrofat. Toţi trei au întruchipat calmul, inteligenţa şi buna intenţie. Nici escortă de maşini cu girofaruri şi alarme nu a avut. Probabil, preşedinta Kaljulaid şi toţi estonienii au alte priorităţi, probabil nu au frici, probabil nu le vrea nimeni răul.
Zilele trecute, presa din Estonia a scris despre Moldova. În ce context? Într-un context care pare ieşit din comun în Estonia şi destul de popular la noi. Un cetăţean al R.Moldova, trecând hotarul cu Estonia, având dificultăţi să prezinte actele, a propus grănicerului estonian soluţia moldovenească: 100 de euro mită.
Cetăţeanul R.Moldova a fost reţinut. A şi fost condamnat. Va sta un termen la închisoare, după care va trebui să plătească o amendă de câteva ori mai mare ca mita, primind şi interdicţia de a mai intra în Estonia. „Mita nu mai este ceva obişnuit în Estonia. Sunt cazuri extrem de rare. În Tallinn n-am mai auzit de vreo 15 ani ca cineva să ofere mită unui poliţist”, mi-a spus jurnalista estoniană Marian Manni, pe care am rugat-o să îmi explice acest caz.
O jurnalistă care nu a mai auzit de mituirea unui poliţist în capitala ţării sale timp de 15 ani oare despre ce scrie de atunci? Oare noi, colaboratorii ZdG, dar şi cititorii săi, când vom intra în perioada ne-scrierii despre corupţie, mită, impunitate şi alte abuzuri? Oare cum va fi să trăim într-o Moldovă fără corupţie? Poate va fi mai bine ca în Estonia, doar că trebuie „să muncim mai mult, toţi împreună, împotriva corupţiei”.
