Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Erorile judecătorilor, normalizate?

Erorile judecătorilor, normalizate?

Decizia aproape nocturnă a Curţii Constituţionale (CC) de lunea trecută ne-a dat tuturor sentimentul că se poate lucra şi până noaptea târziu în numele reformelor, combaterii corupţiei şi democratizării R.Moldova. Dar ne-a lăsat şi sentimentul că independenţa judecătorilor, chiar şi a celor de la CC, este o chestiune care ne trezeşte dubii. Nu-i vorbă, majoritatea purtătorilor “ceasului” lui Voronin au plecat recent de la curte, dar se pare că orologiul unor judecători CC încă bate ceasul liderilor politici.

Ştiu că pentru un om vertical, corect şi curat, inclusiv pentru un judecător de la CC, o acuzaţie, fie şi nenominală, cu privire la simpatii sau dependenţe politice ar fi gravă şi demnă de contraatac. Nu mă voi referi aici la recenta apartenenţă politică a unor judecători ai CC. E ceva neimputabil, se pare, în cadrul justiţiei moldoveneşti.

Cunoscându-i personal pe unii judecători de la CC, ei ştiu că eu ştiu despre modul în care şi-au obţinut imobilele. Nu toţi. Trei dintre ei, şi toţi trei au făcut-o altfel decât legal, corect şi din salariu. De ce nu le spun numele? Nu o facem în articole de opinie, o facem în reportaje, şi serialul cu castelele în ZdG încă nu s-a încheiat.

Dar nici nu a ajuns prea departe. Am deschis ieri din nou pagina web a Centrului Naţional de Integritate, ca să aflu, poate vreunul dintre judecătorii cu castelele de milioane clădite din salarii de sărăcie să fie luat la ochi, să fie întrebat de una, de alta. N-am găsit nimic. L-am găsit doar pe preşedintele Curţii de Apel, Ion Pleşca, încurajat să facă justiţie în continuare, chiar dacă a participat la o vânătoare cu Procurorul General şi cu oameni de afaceri afiliaţi vicepreşedintelui Parlamentului.

Săptămâna trecută ne-a vizitat un înalt demnitar public la redacţie. În cadrul discuţiei, a privit dintr-o parte campania ZdG cu privire la averile demnitarilor, inclusiv ale judecătorilor, şi ne-a dat de înţeles că munca grea pe care o facem s-ar putea să nu dea roade. “Da, cazurile pe care le prezentaţi au miros de fraudă, dar chiar dacă le publicaţi în serie, nu se întâmplă nimic după asta, şi publicul începe să se obişnuiască. Ei înţeleg că judecătorii sunt corupţi, ei şi?”. Demnitarul s-a referit la fenomenul periculos de “normalizare” a fraudei, când, după ce a fost descoperit actul de corupţie, oamenii se obişnuiesc şi acceptă acest comportament.

Poate că în lumea politică furtul, frauda şi corupţia sunt fenomene “normalizate”. Poate că şi societatea, în mare parte, nu mai crede în schimbare. Poate că şi noi, după atâţia ani de muncă jurnalistică, nu mai credem în schimbarea până la capăt. Dar noi credem în jurnalism. Şi credem în noi înşine.

Joia trecută echipa ZdG a petrecut o zi întreagă cu sine însăşi şi cu Vlad Ianusevici de la Academia Nicolae Dumitrescu. Ne-am făcut un autoexamen, despre ce facem şi unde mergem. Ne-am simţit bine să constatăm că ne place lupta pentru justiţie şi transparenţă, şi că am ales combaterea corupţiei ca pe o misiune.

Lupta cu corupţia în sistemul judiciar e a naibii de grea. Şi din cauza că fenomenul e normalizat de către unii judecători. Este într-atât de normalizat, încât despre un singur judecător a trebuit să scriem 48 de articole, indicând de 48 de ori la modul inadmisibil în care făcea justiţie, ca să fie demis. Într-un stat normal, despre asemenea erori ale unui judecător s-ar fi scris un singur articol şi acesta şi-ar fi dat demisia. Iar reporterii trăiesc mai frecvent sentimentul misiunii corecte. Dar când lupta e mai grea, sentimentul victoriei e mai intens.