Eroism de 100 de lei

„Mă gândesc la „Burunducii” acelui an de război 1992. Mă gândesc și la Filip Lupașcu, una din legendele acelui război, omorât, prin trădare, în una din misiunile sale de luptă. Nu exclud că dacă ar fi fost în viață, Dodon nu ar fi ajuns președinte, iar parlamentul și guvernul ar fi fost…”

Ca azi, pe 2 Martie 1992, acum 25 de ani, Rusia venea cu război peste R. Moldova, un război pentru care Moscova a făcut mai multe eforturi, și toate eșuate, de a-l afișa ca pe unul interetnic și care, până la urmă, demachiat, s-a dovedit a fi unul de ocupație. R. Moldova (la nici jumătate de an de la proclamarea Independenței) era „răstignită” de Rusia pe Nistru și rămâne „răstignită” și azi, în amintirea unui război de ocupație și nu a unei frății de arme, cu care speculează Putin-ii și Dodon-ii vremii, scoțând de la naftalină amintiri de pe timpurile țarului Petru Întâi și a Domnitorului Dimitrie Cantemir. Contează mai puțin ce a fost (dacă, cumva, a fost frăție?), contează mai mult ce este. Contează că sunt 25 de ani de război și pace de la acel 2 Martie 1992. Pe 21 iulie, același an, Moscova și Chișinăul, la nivelul președinților de atunci, Boris Elțin și Mircea Snegur, semnau, la Moscova, la mai puțin de cinci luni de război, un Acord de încetare a focului la Nistru. S-au dus anii. A trecut peste noi un sfert de veac. Ce s-a schimbat? Multe, dar nimic în bine. Nici pentru R. Moldova și nici pentru eroii Războiului de la Nistru. Rusia a rămas aceeași, dar și guvernările de la Chișinău nu au devenit mai bune.

În 25 de ani de Independență, în R. Moldova, s-au perindat la putere 5 președinți, 14 guverne, 7 „detașamente” de legiuitori. Cu excepția (și aici parțială) a primului parlament și a primelor două guverne, toți (vorbesc la plural) și-au căutat de binele lor, și-au făcut averi, salarii, pensii, palate, vile, s-au pricopsit cu bănci, hoteluri, supermarketuri, firme de transport, porturi și aeroporturi, gospodării agricole și alte proprietăți, și-au pus banii la adăpost pe conturi străine, papă bine, dorm bine și se gândesc în continuare la bani: de unde și ce să mai fure (că la noi hoția e la putere), ce să mai scoată la privatizare, din ce fonduri să se mai pricopsească, ce taxe să mai bage populației, cu ce legi să-și mai acopere hoțiile și tot așa. Zile și ani la rând. Încerc, totuși, să mă întreb: dar câți dintre ei s-au întrebat vreodată cum o duc cei care, în 1992, au stat sub gloanțe în tranșee la Nistru (pe ploaie și frig), care și-au lăsat casele, s-au sacrificat și și-au sacrificat tinerețea, sănătatea, familiile și copiii, unii și viața, pe altarul Independenței, în care lumea atunci încă mai credea și pe contul căreia ei au putut ajunge deputați, prim-miniștri, miniștri și viceminiștri, șefi de stat, șefi de parlament, șefi de servicii, consilieri prezidențiali și parlamentari, secretari generali, președinți de Curți etc. Iar dacă s-au întrebat, ce au făcut pentru acești Martiri ai Independenței, pentru că cei mai mulți dintre ei au mers în tranșee pentru idee.

Marți, în ajun de 2 Martie, premierul Pavel Filip a participat la o întâlnire de comemorare cu veteranii Războiului de Independență, aranjată, bănuiesc, de cineva de la guvern sau dintre cei care caută să se pună bine pe lângă putere. De ce? Pentru că premierul era prea distrat pentru evenimentul la care venise. Nu e rău că a mers, ba chiar e bine. De ar fi cu rost. Ce le-a zis ministrul nr.1 luptătorilor de la Nistru? „Sunteți un reper moral, iar R. Moldova are mare nevoie de repere morale”. La țanc. De acord. Doi: „independența noastră este stropită cu sângele vostru şi este de datoria noastră, a tuturor, să realizăm visul pentru care aţi luptat şi care ne unește – să construim o Moldovă prosperă şi democratică”. Și aici – bine. Trei: „veteranii vor beneficia în continuare de sprijin din partea statului… ”. Iată aici e mai greu să fii de acord, mai ales cu șeful unui cabinet de miniștri, prin care trece tot banul intrat în bugetul statului. Care „beneficii din partea statului”, dle Filip? Să nu știe prim-ministrul că „pomana” pe care o face statul luptătorilor la Nistru, de mai mulți ani, este de doar 100 de lei? Chiar nu v-ați putut croi, să zicem, un 10 minute pentru un schimb de opinii cu cei din sală, pentru că, în pauză, după ce v-ați grăbit să plecați, întrebați la camere TV, veteranii au recunoscut două lucruri esențiale: că guvernările își amintesc de ei „din martie în martie”. Și doi: că sacrificiul lor (spre deosebire de „marile sacrificii” ale guvernelor și guvernărilor de la agrarieni încoace) este răsplătit de stat cu tocmai 100 de lei lunar (1200 de lei pe an). Și atunci, cum să vă înțelegem, dle premier, când ziceți că ei sunt „un reper moral pentru R. Moldova” și că „independența este stropită cu sângele vostru…”? Păi, sângele ăsta are sau nu preț? Crezul, sacrificiile și sângele lor doar 3 lei și 30 de bani pe zi să coste? V-ați interesat să vedeți cum își onorează Rusia bandele de mercenari, adunate de pe tot cuprinsul necuprinsei URSS și băgate în prima linie la Nistru împotriva R. Moldova? Nu îmi plac comparațiile în cazul Rusiei, dar autoritățile ruse, spre deosebire de cele ale R. Moldova, știu prețul prafului de pușcă și al slujirii de patrie. Și președintele Putin, și Rogozin, de la industria de război, și Șoigu – de la Apărare. Păcat că anii trec, guvernările se schimbă, iar datoriile statului față de luptătorii de la Nistru cresc, în loc să se reducă. Să nu existe în tot guvernul și în tot parlamentul (de președinție nu vorbim, pentru că aici lumea e cu „stea în frunte”) măcar o minte clară, care să facă o dată și pentru totdeauna ordine în această problemă a veteranilor Războiului de la Nistru? Sau nu se vrea? Ori asta e indicația Moscovei? Eroi, dar cerșetori. Desconsiderați și nu onorați. Așa după cum s-a grăbit să facă Dodon, marele „ales de către popor”, Kim Jong-Un-ul R. Moldova, când a alergat la Tighina să-i strângă mâna noului guvernator al Rusiei în Transnitria, Krasnoselski, și să „plângă cu flori” la mormântul cazacilor uciși la Nistru. Mă gândesc la „Burunducii” acelui an de război 1992. Mă gândesc și la Filip Lupașcu, una din legendele acelui război, omorât, prin trădare, în una din misiunile sale de luptă. Nu exclud că dacă ar fi fost în viață, Dodon nu ar fi ajuns președinte, iar parlamentul și guvernul ar fi fost făcuți ostatici. Pentru cât timp? Până nu ar fi înțeles că războaie fără eroi nu există și că eroismul are preț.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *