Ei vara nu dorm

Chişinăul, capitala unui stat european (după poziţia geografică), este un oraş foarte sărăcuţ din punct de vedere al atracţiilor arhitecturale. Nu avem nici clădiri moderne care ar atrage turiştii şi băştinaşii să le vadă, să se fotografieze pe fundalul acestora şi să le posteze pe reţelele de socializare cu inscripţia trufaşă “Eu la Chişinău”.

Nu avem nici patrimoniu arhitectural secular. Enciclopediile istorice spun că am avut ceva. Dar când o ei la pas pe străzile ultracentrale, pe 31 August, Bănulescu-Bodoni, Bucureşti, Pârcălab – vezi nişte clădiri învechite, dărăpănate, cu bucăţi de pilaştri căzând în permanenţă, cu geamuri sparte şi ferestre măcinate de cari, unde se simt bine doar oamenii fără adăpost, care nu au alte oportunităţi pentru a-şi administra un drog ieftin sau să urineze fără să plătească taxa pentru wc public.

Oamenii care beau alcool, se droghează sau urinează în aceste clădiri fac ca centrul istoric al Chişinăului să arate şi mai searbăd, iar vizitatorii – şi mai demotivaţi să se fotografieze la rubrica “Eu la Chişinău”. Dar ei nu sunt principalii vinovaţi.

Din vară în vară, aceste clădiri istorice dispar pe rând. De dărăpănate ce sunt, demolarea lor e un proces foarte simplu, dai cu o sapă de două ori, le mai dai o căldare de vin ieftin celor prinşi cu urinatul între pereţii patrimoniali ca să care molozul într-o parte şi locul istoric al Chişinăului rămâne luminat. Vecinii, dar şi trecătorii, şi chiar turiştii – răsuflă uşuraţi, alcoolicii şi câinii vagabonzi vor părăsi zona.

Încetişor, am ajuns la etapa când parcă nu e niciun vinovat ca lumea în această tragedie, toţi au devenit victime. Cel mai nou scandal al demolării se produce acum la Şciusev, 52. O clădire desemnată oficial ca “monument de arhitectură de însemnătate naţională, înscris în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău” scapă practic în fiecare zi peste trecători bucăţi din somptuosul atic de altădată. Clădirea e veche – din 1851, dar asta nu înseamnă că e şi valoroasă. În anul 2005 aceasta a fost procurată de o persoană privată, care spune că ar fi dat pe ea vreo 80 de mii de euro.

De ce oare o clădire de patrimoniu cu vechimea de 150 de ani, cu “arhitectură în stil eclectic, cu faţada cu opt axe compoziţionale, cu pilaştri  care scot în evidenţă  podoaba deosebită a casei – ancadramentele ferestrelor, cu cornişe în semicerc şi cu decor modelat cu motive vegetale; rozete, discuri, jerbe, striuri etc., cu canaturile uşii care poartă caracteristicile stilului”, de ce această comoară a fost cesionată unui cetăţean pe o sumă pe care, abia de îţi procuri într-un bloc din beton la periferie un apartament de serie la etaj de o mărime similară?

Acum, proprietarul privat e cu acte în regulă, e proprietarul unei clădiri din care, din 2005, se risipeşte non-stop nisipul istoriei, şi e erou şi victimă – are şi proiect de demolare ca să facă ordine la Şciusev, 52. A programat o clădire mare cu multe nivele, una nouă, care va păstra o bucăţică din actuala faţadă, dacă va fi posibil. Iar câţiva protestatari nu-i dau pace.

“Păstrarea faţadei” e un procedeu cunoscut al demolării cu succes. Protestele “Poştaşilor Chişinăului” împotriva acestei proceduri de a clădi pe morman(t)ul de pietre istorice o nouă încăpere pentru business s-au terminat. Chiar dacă ONG-urile s-au unit într-un act solidar de ignorare a evenimentelor de la Leogrand, hotelul nu s-a închis. Alte ONG-uri, dar şi o parte din activiştii protestatari se unesc periodic în sălile răcoroase ale Leograndului pentru a consuma banii granturilor pe şedinţe cu fourchette-uri.

Din asta, managementul hotelier demolator trăieşte bine. Căci Leogrand e unul dintre puţinele centre care oferă săli suficient de mari pentru întruniri vaste. Poate că şi proprietarul de pe Şciusev, 52 va construi curând un centru pentru întruniri. Şi între demolatroi va apărea o mică concurenţă, dar conferinţe, seminare, traininguri, brainstorminguri şi alte dezbateri de săli confortabile sunt tot mai multe. Mai puţine flashmoburi, proteste şi acţiuni publice neplătite din granturi.

Aşa cum sunt acum mai mulţi vizitatori la restaurantul Piotr Pervîi din clădirea Bibliotecii Naţionale, decât în sălile de lectură. La fel cum ar fi mai mulţi vizitatori în pridvorul Bibliotecii Naţionale, dacă ar reveni Green Hillsul cu proiectul său de  restaurant. Chiar dacă la Green Hills, la Leogrand, la noul local de la Şciusev, 52 nu vom putea intra decât cu bani, vom prefera să ne jertfim banii pentru demolatori, decât să protestăm gratuit sau să citim cărţi fără de preţ în sala de lectură la Biblioteca Naţională.

Alina Radu, alina.radu@zdg.md

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *