Ei sunt oameni fără caracter

În R. Moldova, de-a lungul timpului, am văzut mulţi trădători, laşi, păpuşari, oameni care s-au vândut sau care s-au transformat peste noapte din comunişti înverşunaţi în mari democraţi şi invers.  Duminică, am mai văzut o mostră ce conţinea toate aceste caracteristici.

Iurie Roşca, Anatol Plugaru, Ion Dosca, Alexei Tulbure, Eduard Roşca, Radu Buşila sau Pavel Midrigan au format aşa-zisul Comitet pentru Apărarea Constituţiei şi a Democraţiei (CACD) şi au ieşit la proteste. Vor demisia actualei guvernări, lucru care înseamnă inevitabil revenirea PCRM la guvernare. La ce-am ajuns? Roşca şi Plugaru, pe timpuri doi dintre cei mai mari anticomunişti, sunt acum cei care luptă pentru revenirea acestora la guvernare.

Ce vrea Roşca? Ce urmăreşte el prin aceste proteste? Cu siguranţă, omul nu mai speră în revenirea PPCD prea curând la guvernare. Nu este Roşca atât de naiv, pe cât pare la televizor. Roşca speră un singur lucru, ca la viitoarele alegeri, PCRM să revină la guvernare şi să îi dea acestuia un post confortabil, în fruntea vreunui minister, a unei instituţii de forţă sau a unei misiuni diplomatice occidentale.

La asta a ajuns să spere omul care ţipa în gura mare, în 2002, că Voronin este cel mai mare duşman al basarabenilor. Când era sincer? Atunci sau acum? După ce Voronin a declarat recent că se află în relaţii cu Roşca de peste 20 de ani, parcă începi să te gândeşti că protestele acestuia, de după 2001, nu au fost decât o mare farsă. Cel din piaţă, atunci, nu era adevăratul Roşca. Adevăratul Iurie Ivanovici Roşca nu iubeşte democraţia şi democraţii, nu vrea în UE şi nici Unirea cu România. Adevăratul Iurie Roşca este cel pe care îl vom vedea duminică de duminică în PMAN, scandând Jos AIE, adică Sus PCRM.

Anatol Plugaru este şi el nemulţumit şi vrea Jos AIE. Îmi spunea cineva că şi-l aminteşte pe Plugaru cel de prin anii 90, când susţinea aprins acţiunile Mişcării de Eliberare Naţională, când era în piaţă şi cu siguranţă spunea, dacă-l întrebai, că cei mai mari duşmani ai săi sunt comuniştii. În 2011, şi mai ales în 2012, Plugaru şi-a schimbat optica. La el însă e destul de clar de unde i se trage. Să fie oare această ură pentru AIE datorată acelui dosar penal deschis pe numele său în aprilie 2011? În urma controalelor, procurorii au stabilit că, în perioada 2008-2009, între SRL “Plugaru“, condusă de Plugaru-tatăl şi Plugarul-fiul, au fost semnate  contracte de construcţie a spaţiilor locative. Firma şi-a asumat obligaţia să construiască un bloc locativ pe str. Ciuflea, l, din Chişinău. Casa urma să fie dată în exploatare până la începutul anului 2010. Oamenii au achitat în total 363 mii de euro, doar că blocul nu a fost finisat şi nici banii nu le-au fost returnaţi. Probabil acesta crede că dacă se dezbaieră de AIE, scapă şi de dosarul penal, în care riscă ani grei de puşcărie.

Doar că, şi Roşca, şi Plugaru uită un lucru: Nu mor caii când vor câinii!

Victor Moşneag,
victor@zdg.md

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

4 comentarii

  1. teleobservator

    Aceste lucruri trebuesc spuse la televizor caci prea putina lume citeste.Ati uitat sa scrieti ca anume Rosca cu Voronin au dat jos dupa 9 luni guvernul Sturza in 1999-unicul guvern democratic de pina-n 2009.

  2. AGHEASMA - 28

    ANUL 2012: DOSARELE MARII RE-UNIRI ( I / 28 )
    ———————————————–
    TRICOLORUL – EROII NOSTRI MARTIRI:
    1. Gheorghe Druţă / 1881 – 1941 /
    2. Gheorghe Muruzuc / 1930 – 1998 /
    ———————————————–
    1.
    Vlad Mischevca, dr. cercet. şt. coordonator, IISD, în comunicarea
    „O acţiune inedită de protest împotriva jubilării ţariste la Chişinău în 1912”
    a vorbit despre o formă de reacţiune:
    arborarea tricolorului îndoliat de către subofiţerul Gheorghe Druţă din Tătărăuca Veche, Soroca,
    când ruşii sărbătoreau centenarul „alipirii” Basarabiei / 1812-1912 /,
    dezvăluind că patriotul (cu care, de altfel, se înrudeşte prin alianţă)
    a avut o soartă tristă, a fost închis, acuzat de trădare, surghiunit în Siberia;
    că momentul a fost consemnat de Vasile Ţepordei.
    http://www.literaturasiarta.md/pressview.php?l=ro&idc=205&id=3355&zidc=1

    Gheorghe Druţă s-a născut la 22 mai 1881 în satul Tătăruşii Vechi (Tătărăuca Veche), jud.Soroca,
    în familia unui ţăran înstărit, a reuşit să facă studii pedagogice medii la Şcoala Normală
    din Cetatea Albă, apoi a învăţat la o şcoală militară din Vilno şi mai târziu a mai studiat
    şi teologia timp de doi ani la facultatea din Chişinău.
    A participat la primul război mondial luptând în cadrul Armatei a 4-a ruse, mai întâi în Dobrogea,
    apoi pe Siret. De pe front a nimerit la istoricul Congres al Militarilor Moldoveni care şi-a ţinut lucrările
    la Chişinău în perioada 20-27 octombrie 1917. Acest congres l-a şi delegat în Sfatul Ţării…

    ANUL 1941: DEPORTAREA IN GULAG:
    Bătrânelul cărunt, cu ochi cenuşii, de înălţime medie, bolnav de plămâni, având miocardit
    (Certi-ficarea medicală din 21/IV.1941) a fost declarat apt pentru a merge cu etapa până în Siberia.
    Dar şi de data aceasta călăii lui s-au păcălit.
    Gheorghe Druţă a dispărut fără urme şi nimeni până astăzi n-a spus
    cum şi la care staţie ori popas corpul lui a fost aruncat…
    http://chisinaul.blogspot.com/2011/04/gheorghe-druta-publicist.html
    2.
    Peste ani si ani un alt patriot, Gheorghe Muruzuc /1930 – 1998/,
    avea sa arboreze si el tricolorul românesc pe cosul unei fabrici din Alexandreni, Falesti
    la 28 iunie 1966, in plina era a unei alte ocupatii imperiale rusesti a pamânturilor noastre.
    Cităm din mărturiile lui la interogatoriul din 29 iunie:
    “Toate acestea le-am întreprins conştient şi chibzuit. Prin aceasta am încercat să arăt că Moldova
    este teritoriu al României şi eu doresc ca Moldova să se unească cu România.
    Am demonstrat întregii lumi şi conducerii dorinţa mea – că [Moldova] trebuie să se unească cu România.
    Anume pentru aceasta am ales ziua anexării Basarabiei. Ideea de a arbora drapelul mi-a venit
    după ce am privit la televizor o emisiune despre anexarea Basarabiei la 28 iunie.
    Moldova trebuie să se unească cu România
    întrucât avem aceeaşi limbă, obiceiuri şi, anterior, am fost împreună”. ”
    A fost condamnat la doi ani privaţiune de libertate, regim general.
    A fost internat în lagărul din Sverdlovsk (fostul Ivdellag, unul din locul deţinerii moldovenilor
    arestaţi de NKVD după 28 iunie 1940) şi a stat termenul integral.
    http://www.timpul.md/articol/tricolorul-lui-gheorghe-muruziuc-13842.html

  3. Ratnakar

    marian – Bucuresti / Asa sa ne ajute Dumnezeu!Azi e 22 iunie !!! Macar vritual, romani sa trecem cu totii Prutul! In memoria maresalului .Fratilor, vom fii impreuna in scurt timp.Nu v-am abandonat niciodata! Clasa politica dezastruoasa a facut-o .

  4. Kim

    Era o vreme cand crdeeam ca moartea e cel mai rau lucru care se poate intampla acum cred ca moartea este o eliberare sau cel putin acolo vom ajunge cu totii mai devreme sau mai tarziu Ziua in care am lasat frica sa patrunda in viata mea m-a transformat intr-o captiva in propria-mi viata de 16 ani ma lupt cu agorafobia, cu atacurile de panica, cu tulburarea obsesiv-compulsiva de 16 ani viata mea e o povara ar fi putut fi cei mai frumosi ani din viata mea dar au fost doar niste ani in care incet, incet mi-am pierdut toate visele cand psihicul tau e in impas degeaba iti spun toti sa gandesti pozitiv prin orice fel de problema ai fi trecut, daca ai psihicul tare mai ai o sansa la fericire dar sa nu fii mandru de asta, nu e meritul tau, fii doar recunoscator cand ai o problema de natura psihica nimeni nu te intelege, unii ii minimizeaza importanta, altii te considera nebun, iar medicii fac experimente pe tine pentru ca nu se stie care tratament va avea efectul asteptat in cazul tau asa ca trebuie sa le incerci pe toate, insa majoritatea acestor medicamente iti provoaca o stare de somnolenta care te impiedica sa iti traiesti viata normal ajungi sa nu mai ai de fapt viata ta, sa nu-ti mai doresti nimic, sa nu mai visezi nimic, sa nu mai astepti nimic timp in care nu esti scutit sa te imbolnavesti si de alte boli mai mult sau mai putin grave, sa pierzi persoane apropiate, sa renunti la ideea de a avea un copil, sa iti pierzi serviciul, sa fii singur visele mele neterminate le-am abandonat pe toate, rand pe rand

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *