Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   [EDITORIAL] Cine vrea război în…

[EDITORIAL] Cine vrea război în Bugeac?

„… Găgăuzia nu a fost creată pentru găgăuzi şi nevoile lor etno-identitare.
Găgăuzia a avut şi are menirea unei enclave etno-politice,
care trebuie să deservească interesele ruseşti în regiune”.

Nu au dovedit să se limpezească apele la Nistru, că „baii” de la Comrat dau zor să le tulbure şi pe cele din lunca Prutului. În timp ce la Tiraspol, „pionierul” lui Putin, Evgheni Şevciuk, stă şi improvizează hărţi şi frontiere pe trupul Basarbiei, la Comrat, un „grup de iniţiativă” (alţi „pionieri” ai aceluiaşi Putin) ameninţă Chişinăul cu desprinderea regiunii găgăuze de R. Moldova. Potrivit unui comunicat, venit miercuri pe adresa Ziarului de Gardă, Adunarea Populară (AP) a Găgăuziei este predispusă să iniţieze, până în 2015, un referendum, prin care să ceară separarea de R. Moldova a celor trei raioane, populate, mai mult sau mai puţin compact, de găgăuzi (Comrat, Ciadîr-Lunga şi Vulcăneşti). Din acelaşi comunicat aflăm, că demersul adresat Adunării Populare ar avea în sprijinul acestui referendum 5000 de semnături. Comunicatul nu dă nici un nume, nu este clar cine a pus la cale acest referendum şi nici cine sunt membrii „grupului de iniţiativă”. Se arată surprins de „veste” şi preşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Iu. Cecan. Într-o declaraţie de presă, Cecan anunţă că – dacă şi s-a făcut, colectarea semnăturilor, este o acţiune în afara legii, „deoarece, grupul de iniţiativă, care a desfăşurat această acţiune, nu a fost înregistrat la CEC, iar Comisia nu a eliberat vreo autorizare în acest sens”, spune Cecan. Curios lucru. Şi dacă-i aşa, după cum susţine preşedintele CEC, lucrurile se complică. Cazul trece în diversiune. Aşa cum s-a mai întâmplat la Comrat acum 23 de ani. Să ne închipuim că Adunarea Populară dă „verde” referendumului, recunoaşte valabilitatea celor 5000 de semnături (care nu se ştie în ce mod şi în ce condiţii au fost colectate), iar CEC le declară neconforme legii şi pune cruce pe ele. Motiv de conflict? Evident. Chişinăul va fi acuzat imediat de obstrucţionarea drepturilor Autonomiei. Pe cine vor crede mai mult găgăuzii (care, din păcate, nu prea au ocazia să dea mâna cu vre-un oficial de la Chişinău): pe preşedintele Timofti sau pe başcanul Formuzal, pe şefa AP, Harlamenco, pe primarul de Comrat, Dudoglo sau pe speakerul Corman şi premierul Lenacă? Dacă proiectul cu referendumul este o făcătură rusească (una turcească nu are cum fi, pentru că referendumul îşi propune, de fapt, să decidă aderarea regiunii găgăuze la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan), atunci s-ar putea ca situaţia „să ia foc”. Aşa cum s-a întâmplat şi în 1990, când fără (sau cu) ştirea Chişinăului, Comratul, asmuţit şi asistat politic şi militar de Rusia, s-a autoproclamat „republică sovietică socialistă găgăuză”, cu doi dintre agenţii kgb-ului sovietic în frunte, Topal şi Kendighelean.

Predestinaţia Găgăuziei

Comratul a încercat, în ultimii ani, să intre de mai multe ori în conflict cu Chişinăul. În special, după preluarea başcanatului de către M. Formuzal. Ofiţer al Armatei Sovietice (potrivit unor surse anonime, şi agent kgb sub acoperire), Formuzal a căutat să provoace, periodic, în teritoriu, aceleaşi stări antiromâneşti de spirit, pe care obişnuiesc să le provoace, dincolo sau dincoace de Nistru, serviciile ruse de securitate. Motivele invocate sunt, în fond. Aceleaşi: Limba Română, Istoria Românilor, Tricolorul, demersul pro-european al Chişinăului, relaţiile cu România („românizarea” R. Moldova). Mare lucru, însă, nu a prea ieşit din toate provocările Comratului. În primul rând, pentru că găgăuzii au obosit şi ei, ca şi toată lumea, de aceste jocuri „de-a proştii”, iar, în al doilea rând, „elita” găgăuză e plină, din cap până în picioare, de „păcatele hoţiei” şi lumea se uită mai atent la ceea ce fac nu la ceea ce spun „elitarii” lor. Ca şi la Tiraspol sau la Chişinău, de altfel. Cine a avut prilejul să fie printre găgăuzi (eu am avut această ocazie în două campanii electorale parlamentare) nu putea să nu observe (dar şi să afle din discuţia cu ei) că pe ei nu-i deranjază (cu excepţia celor „injectaţi”) Limba Română, Tricolorul sau Istoria. Să nu uităm că avem copii din regiune care au mers şi merg în continuare la studii în România, după cum o fac şi cei din Transnistria. Nu astea sunt problemele găgăuzilor. Durerile cetăţeanului simplu de la Comrat sau Vulcăneşti, ca şi a celui de la Drochia, Cahul sau de oriunde, ţin, până la urmă, de partea existenţială a vieţii: lipsa locurilor de muncă, salariile şi pensiile infime, taxele mari, scumpirile, cărora nu le pot face faţă şi corupţia, căreia nu-i pot ţine piept. Gagauzia are autonomie de 18 ani. Dacă vorbeşti cu omul simplu, înţelegi că această autonomie nu le-a oferit, practic, nimic, decât că i-a umplut de „nacialnici”- locoteneţi, care au o singură grijă: să-şi bată buzunarele şi să-i ţină, în continuare, pe găgăuzi ostaticii URSS. Altfel, de ce credeţi că „grupul de iniţiativă” de la Comrat vrea să scoată la referendum aderarea Găgăuziei la Uniunea Euro-Asiatică? Nu-i interesează pe „baii” de la Comrat principalul drept, pentru care găgăuzilor li s-a dat autonomie: dreptul la dezvoltare etno-identitară, care, de altfel, este neglijat anume de „nacialnicimea” locală. De ce? Pentru că Găgăuzia nu a fost creată pentru găgăuzi şi nevoile lor etno-identitare. Gagauzia, potrivit proiectelor ruseşti, a avut din start şi are şi azi predestinaţia unei enclave etno-politice, care trebuie să deservească interesele ruseşti în regiune.

Şeful statului, surpins de decizia Comratului

O reevaluare, fie şi lapidară, a demersurilor politice din partea Comratului, ne va arăta la faptul că opţiunea Nr. 1 a l Comratului a fost şi rămâne o apropiere cât mai mare de Rusia, dreptul la relaţii directe cu Rusia, dreptul de asociere la Transnistria şi la alte enclave ruseşti din spaţiul ex-sovietic, inclusiv organizaţiile comunitare (Uniunea Vamală şi Uniunea EuroAsiatică). Comratul a pretins mereu statutul de „frate-geamăn” cu Tiraspolul, numai că, fiind plasat într-un alt spaţiu geografic, mult mai dezechilibrat decât cel transnistrean şi neacoperit militar de Rusia, nu s-a putut şi nu se poate manifesta ca şi Tiraspolul. Dar asta nu înseamnă că riscul unor „cataclisme” politice în Sud a fost iepuizat. Şi referendumul este o dovadă în acest sens. Şi o mare provocare. Mai ales că regiunea găgăuză rămâne şi o zonă bine înarmată. Chiar şi dacă ar fi să admitem că referendumul nu va fi admis, va eşua, e de ajuns să iasă Comratul „pe baricade”, cu nişte declaraţii mai tari, care să fie preluate de o anumită presă şi situaţia devine „caz”. Grav sau mai puţin grav, depinde cât de bine va juca Rusia, care are mâna bătută pentru astfel de „jocuri”, iar Comratul – experienţa de a se lăsa bine jucat (manipulat). Iar loc pentru manipulări poate exista în orice situaţie. Greu de imaginat, dar acum două luni, başcanul Formuzal s-a lăsat până într-atât de jucat în „filo-rusismul” său politic, încât a ajuns să-i identifice pe găgăuzi cu ruşii. Prezent la o conferinţă internaţională la Istanbul (informaţie de pe portalul rusesc regnum.ru), başcanul a ţinut un doscurs despre rolul popoarelor mici în politica mare. Ce credeţi că a făcut Formuzal? Pe lângă faptul că s-a plâns că găgăuzii nu au drepturi în R. Moldova (în loc să recunoască că-i guvernează nişte vechili) a scos în conferinţă şi nişte soluţii pentru „emaniciparea” găgăuzilor. Potrivit lui Formuzal, găgăuzii, ca popor, ar fi parte a două culturi: turcă şi rusă (?!), iar supravieţuirea lor nu se poate întâmpla, decât sub protectoratul marilor puteri. Formuzal a dat şi numele acestor puteri: Rusia şi Turcia. Turcia a fost nominalizată, probabil, mai mult din raţionamente etno-istorice (?!), pentru că principala atracţie a Comratului rămâne, totuşi, (o demonstrează şi agenda referendumului) Rusia. Turcia, în schimb, ar putea deveni, după cum a mai fost, partenerul Chişinăului în dejucarea unor noi scenarii separatiste în Bugeac. Să nu uităm că, graţie implicaţiilor diplomatice ale Turciei, s-a putut, după turbulenţele din 1991, scoate tensiunile în zona găgăuză şi restabili pacea în Bugeac. Cu excepţia cazurilor, când „nacialnicii” de la Comrat încearcă să tulbure apele, situaţa în regiune este una calmă. Nu cred că, după 22 de ani, găgăuzii îşi doresc ori sunt gata să accepte repetarea unor jocuri de-a viaţa şi moartea în Sud. Dar lucrurile trebuiesc ţinute sub control de către Chişinău. Nu ca în 1990, şi nici ca până la 26 iunie 2013, când şeful statului, care deţine controlul asupra Consiliului de Securitate, s-a arătat surprins de intenţiile Comratului.