Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   După "luna de miere", război…

După „luna de miere”, război rece

Rusia a decis să se baricadeze din nou la Nistru şi să se pregătească de varianta cea mai sigură pentru ea în lupta pentru Moldova: o nouă agresiune armată.

Moscova tună şi fulgeră. Cele mai influente medii de presă din Rusia, controlate de putere, stau mai bine de două săptămâni concentrate pe Moldova. Portalul „regnum.ru”, avea luni, în prima linie de ştiri şi comentarii, 5, din cele 12 subiecte, consacrate R. Moldova. Şi toate împotriva Chişinăului. Moscovei ba nu-i place statutul de neutralitate al R. Moldova (o deranjază orice colaborare Chişinău – NATO), ba nu-i convine politica internă (vrea mai mult spaţiu limbii ruse în şcoală şi două limbi de stat), ba nu o aranjază politica externă (opţiunea pro-UE a Chişinăului şi insistenţele cu care i se cere retragerea muniţiilor şi trupelor de la Nistru), ba nu-i convin relaţiile Chişinăului cu Tiraspolul (vrea o federaţie din doi subiecţi egali), vrea Moldova în Uniunea Euroasiatică, o vrea în afara parteneriatelor energetice cu Europa, o vrea mai departe de România… pretenţiile Rusiei sunt multe şi mari. Şi crizele de nervi la fel. Moscova nu se poate împăca (sau se împacă foarte greu) cu gândul că socotelile de acasă ale Chişinăului coincid tot mai puţin cu ale ei. Nervii Kremlinului au exploadat şi mai mult după ce săptămâna trecută Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a găsit vinovată Rusia în dosarul şcolilor de limbă română din regiunea transnitreană (Tighina, Râbniţa şi Grigoriopol, deşi situaţia e identică şi la Tiraspol) şi a condamnat-o „pentru încălcarea dreptului la educaţie”, obligând-o să plătească numai despăgubiri morale de 1 milion şi douăzeci de mii euro. Moscova a exploadat imediat. Nu cred că a speriat-o suma, chiar dacă banii nu-s puţini. Pentru Rusia, în cazuri ca acesta, contează, de obicei, orgoliul. Patru şcoli, un pumn de profesori şi câteva cete de elevi şi să pună la perete un imperiu? E prea mult pentru Rusia.

Lavrov trişază

Ministerul rus de Externe a reacţionat prompt. Curtea a fost acuzată de tendenţiozitate, iar decizia calificată drept una politică. Rusia refuză să recunoască că „deţine controlul efectiv” în regiune – după cum califică Curtea situaţia şi insistă că nu are mai mult decât atribuţiile unui biet „mediator în rezolvarea diferendului”. Deci, este un „cineva” lateral, de la o parte care s-ar putea să fie luat în seamă de Tiraspol, dar s-ar putea şi să nu fie. Şi asta în cazul în care acest „mediator” – Unu: pe ultima sută de metru a URSS, a ameninţat Chişinăul că dacă Moldova se va desprinde de Uniune, va fi ruptă în trei, Doi: este „mediatorul”, care (ştie o lume întreagă) a făcut război la Nistru în 1992, Trei: care are armată în Transnistria, servicii de securitate, spionaj şi contraspionaj, Patru: deţine cele mai mute proprietăţi în Transnistria, Cinci: asistă financiar regimul de la Tiraspol şi, principalul: a transformat Transnistria, nedeclarat, într-o bază militară rusă. Şi atunci, are Rusia control efectiv asupra Transnistrtiei sa nu? Când zice „nu”, Lavrov şi instituţia sa trişază. La fel cum au trişat şi în cazul „dosarului Ilaşcu” – un alt dosar greu pierdut de Rusia la CEDO, prin care s-a recunoscut implicarea militară a Rusiei în războiul din 1992 şi din care Moscova nu s-a grăbit să facă nici un fel de concluzii. Şi atunci, ca şi acum, în aceeaşi manieră feciorelnică, Rusia a zis „net, nevinovna” (nu, nu am nici o vină). Nici Tiraspolul nu se consideră vinovat. N. Ştanski; copilul de trupă al lui Lavrov din „externele transnitrene”, sare şi ea în capul Curţii şi o acuză că „nu a ţinut cont de realităţi…” „Toate şcolile de limba română activează”, spune Ştanski, deşi ştie foarte bine că „războiul şcolilor” în Transnistria nu s-a încheiat nici după 20 de ani de la încetarea celui militar. Acestea sunt ţinute şi azi în suspans, fără „licenţă” din partea Tiraspolului, fiind tratate ca „ilegale” şi nevoite să-şi facă activitatea în adăposturi acomodate şi nu în aşezămintele lor de profil, de unde au fost izgonite. Păi, dacă-i să pornim de realităţi, asta-i realitatea, tov Ştanski, nu? Colonie, puşcărie, rezervaţie, spuneţi-i cum vreţi. Deşi, nu-i exclus să fie şi mai ceva, dacă ţinem cont că ieri de dimineaţă, Moscova a declarat război Chişinăului. Indirect, desigur, cu mijlocitori, prin vocea „Tiraspolului independent”. „Luna de miere între Chişinău şi Tiraspol s-a sfârşit”. Declaraţia a fost făcută de unul dintre oamenii serviciului rus de securitate în Transnistria, preşedintele comisiei pentru politică externă şi relaţii internaţionale în administraţia de la Tiraspol, Dmitri Soin. În opinia lui Soin, „politica paşilor mici” în apropierea celor două maluri ale Nistrului a eşuat. „Tiraspolul şi Chişinăul nu au obţinut nimic din ceea ce şi-au dorit. Lucrurile au rămas pe vechi, iar relaţiile se vor complica, forţate de situaţia socială şi economică… Nu ar fi cazul să se ajungă la un nou război armat, dar războiul rece e ca şi început”, spune Soin şi prin asta dă semnalul că Moscova are alte planuri pentru relaţiile cu Chişinăul.

Rusia se baricadează la Nistru

Dacă se va limita Rusia (deciziile de acest gen nu au aparţinut niciodată Tiraspolului) doar la condiţia de război rece, rămâne să vedem. În tot cazul, tensiunile în jurul R. Moldova cresc. Rusia a încercat, prin administraţia Şevciuk, o relaxare a relaţiilor Tiraspolului cu Chişinăul, în speranţa că-şi va putea rezova nişte probleme de interes geostrategic. Însă, n-a fost să fie. Miza că Angela Merkel (cancelarul Germaniei) va urma ideea Kremlinului de federalizare a R. Moldova (în variantă rusească – colonie sovietică, nu federaţie clasică), nu a luat foc. La fel, cum nu a luat foc nici încercarea Moscovei – prin partidele sale satelit de la Chişinău, să atragă R. Moldova într-un referendum pro-Uniunea Euroasiatică, s-o scoată de pe pista pro-UE şi s-o readucă în braţele Rusiei. Din momentul în care nu a reiuşit să-şi satisfacă ambiţiile sale geopolitice pe frontul moldovenesc, Rusia a decis să se se baricadeze din nou la Nistru şi să se pregătească, probabil, de varianta, clasică pentru ea, în recucerirea Moldovei: o nouă agresiune armată. De două luni încoace, Rusia asta şi face, de fapt: este în pregătiri generale pentru acţiuni militare la Nistru. Pe lângă arsenalul de armament şi muniţii pe care-l deţine în depozitele de la Colbasna şi în catacombele cetăţii de la Tighina, Rusia şi-a „reînzestrat forţele de pacificare” cu mai multe tipuri de tehnică militară, inclusiv armament de ofensivă, după cum a anunţat public ministrul Apărării, V. Marinuţă. Iar dacă urmărim declaraţiile mai mutor oficiali ruşi din ultima vreme, o să vedem că o bună parte dintre ei insistă asupra unor planuri cifrate (planul B?) de separare a Transnistriei de R. Moldova. Însă, există şi păreri, apărute în presa rusă, că nu doar Transnistria, ci şi Basarabia e „pământ rusesc”. Aşa sau altfel, situaţia nu exclude un posibil şi nou conflict la Nistru, care, în variantă rusească, s-ar putea să se vrea încheiat pe Prut. Şi în această situaţie, Chişinăul trebuie, foarte clar şi fără ambiguităţi, să-şi determine aliaţii. Neutralitatea militară nu este soluţia prin care R. Moldova s-ar putea salva, în cazul unei noi agresiuni ruseşti.

Petru Grozavu