Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Duminica lui Băsescu

Duminica lui Băsescu

De fapt, mai corect ar fi să-i zicem „duminica românilor”, pentru că referendumul programat pentru 29 iulie, indiferent de faptul dacă se va întâmpla sau nu, îl vizează, până la urmă, nu doar pe Băsescu, şi nici USL-ul, dacă vreţi, ci toată românimea, de peste tot, cea care nu şi-a uitat obârşia şi ţine, ca la icoană, la ideea de Unitate de Neam, Ţară, Istorie, Tradiţie, Spirit şi Cult, indiferent de simpatiile şi culorile politice pe care le-au „îmbrăcat” unii sau alţii.

Tocmai de aceea, referendumul de dumincă nu se înscrie deloc în categoria unui ordinar şi nevinovat exerciţiu electoral. Preludiul acestui referendum, cu tot ce s-a întâmplat, ce puţin de la căderea guvernului Ungureanu (27 aprilie, la doar 78 de zile de guvernare) şi până la suspendarea, din 6 iulie, a lui Băsescu, dă de bănuit că acest referendum ascunde după sine intenţia unei a doua «revoluţii» ruse (lovituri de stat) în România ultimilor 22 de ani. Zic a doua, pentru că prima avea loc în 1989, pe 22 decembrie, şi a fost tot rusească. Ce-i drept, cea de-a doua se arată a fi mai paşnică, dar cu aceiaşi, în fond, actori în prima linie: „ohranca» sovietică din România şi vechea cavalerie securistă, în cârdăşie cu agentura ungurească din zona transilvană. Ca şi în 1989, Moscova şi Budapesta sunt iarăşi mână în mână.

Băsescu, pe list „plătitorilor de tribut”

Dacă nu ar fi fost implicat UDMR în toată această poveste, poate că mai rămâneau nişte semne de întrebare. La fel e şi în cazul emisarului rus Aleksandr Kondyakov, „redescoperit” la Bucureşti şi despre care presa din România a scris deja că este un apropiat al preşedintelui Putin şi una dintre marile figuri ale masoneriei din Rusia şi Europa Centrală. De mai multă vreme acesta se afla în România în „interese de afaceri”, iar cu câteva zile înainte de suspendarea lui Băsescu, a fost surprins la Bucureşti în anturajul unor parlamentari români. „Cazul Kondyakov”, scos în faţă, pe bază de documente, de jurnalistul Robert Turcescu de la postul de televiziune B-1, a făcut furori în România, mai ales după ce s-a constatat că acelaşi Kondyakov a vizitat Bucureştiul şi în ajunul referendumului de demitere a lui Băsescu din 2007. Deci, nu e prima, ci a doua tentativă de „decapitare” a lui Băsescu. Şi atunci, prin ce nu este „cazul Kondyakov” (şi nu cred că e singurul) o repetare a precedentului cu „turiştii” ruşi, care invadase Romania, în iarna anului 1989, înainte de „revoluţia română”? Este cât se poate de sugestiv în acest context şi deranjul pe care-l au, pentru ceea ce s-a întâmplat în România, marile cancelarii euro-atlantice, chiar dacă acestea nu operează cu mesaje descifrate. Amânarea mai multor vizite, contracte şi finanţări pentru România până după referendum, sunt şi ele o dovadă că ceea ce s-a pus la cale nu e bine. Şi nu doar pentru Bucureştiul politic. Rusia a pus de fiecare dată România „în mişcare”, atunci când nu i-a convenit politica României. Asta s-a întâmplat cu Ion Antonescu, cu regele Mihai, cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu… şi cu alţii, care au mai fost până la ei, de la 1812 încoace. Băsescu este de mult pe listă ca următorul „plătitor de tribut”, mai ales după ce a acceptat amplasarea pe teritoriul României a Scutului american anti-rachetă. Şi nu e singura „pretenţie” a ruşilor la adresa lui Băsescu. Curios lucru că o parte dintre aceste „pretenţii” au fost imediat readuse în actualitate de presa rusă, afiliată Kremlinului. Să trecem, apidar, peste câteva dintre „marile păcate” invocate lui Băsescu. În primul rând, declaraţia în presă a preşedintelui României că în 1941, în locul lui Antonescu, ar fi ordonat în aceeaşi manieră: „Soldaţi români, treceţi Prutul!”; 2: că nu va semna niciodată un Tratat politic cu Chişinăul pentru că asta l-ar face complice la Pactul criminal Molotov-Ribbentrop; 3: simplificarea procedurii de redobândire a cetăţeniei române pentru basarabeni; 4: declaraţia că Basarabia se va reuni cu România prin integrarea în UE; 5: majorarea numărului de burse pentru tineretul din R. Moldova. Şi, nu în ultimul rând, 6: poziţia Bucureştiului în problema transnistreană, care nu a coincis niciodată cu cea a Moscovei. Şi nu e tot. Asistenţa pe plan bilateral şi internaţional, pe care a avut-o mereu Chişinăul de când Băsescu este responsabil de politica externă a României, a înnebunit Moscova. Puteau ruşii să-l suporte pe Băsescu în condiţiile în care R. Moldova este la un pas de semnare a Acordului de asociere la UE? Imposibil. Lucrurile de acest gen în politică costă şi nu se iartă.

După România, referendum şi în R. Moldova

Demiterea lui Băsescu s-ar putea să coste scump Basarabia. Cât ne-a costat după 28 iunie 1940, dar poate că şi mai scump, dacă luăm în calcul politicile Cremlinului pentru cazul în care reuşeşete să readncă R. Moldova în spaţiul ei de influenţă. Dacă la referendumul din 29 iulie trece «surpriza» cu demiterea lui Traian Băsescu, în perioada imediat următoare (s-ar putea ca până în toamnă sau în toamna acestui an, după vizita lui Merkel la Chişinău) valurile referendumului de duminică să se rostogolească şi peste R. Moldova… Nu mai este o taină pentru nimeni, că ruşii au gata pregătit şi pentru noi un referendum (printr-un alt Kondyakov – V. Şelin): aderarea R. Moldova la Uniunea Euro-Asiatică. Urmăresc ceea ce scrie în aceste zile presa din Ţară la adresa lui Băsescu: supărările sunt multe – şi pe condiţiile de viaţă, şi pe corupţie, şi pe politica de cadre, şi pe lipsa de consensualitate cu opoziţia, şi pe cazul de la Roşia Montana, şi nu numai astea. Pentru un şef de stat există totdeauna destul loc pentru reproşuri şi acestea nu trebuiesc nici excluse, nici neglijate. Însă, opoziţia de la Bucureşti, după ce a obţinut Guvernul şi ambele camere în Parlamentul României, cred că are destul câmp de manevră şi de acţiune ca să poată influenţa atfel lucrurile, să facă mai multă ordine şi să schimbe viaţa românilor în mai bine – dacă cumva asta se doreşte. Este adevărat, Băsescu nu trebuie idealizat, dar nici sacrificat. Nu e cazul. Şi nici timpul. Băsescu, mai degrabă, trebuie pus pe cântar. Şi pe cel al politicii interne, şi pe cel al politicii externe. Poate că atunci va deveni mai clar, pentru oricine, că ruşii l-au trecut pe linia „abatorului politic” nu pentru politica internă, ci pentru politica externă a României, parte din care face şi R. Moldova – acest „obiectiv prioritar de politică externă atât timp cât eu am condus politica externă a României”. O spune Băsescu. Şi basarabenii ştiu asta. Cu atât mai mult, o ştiu ruşii, de unde şi dorinţa lor obsesivă de a-l mântui. Băsescu încurcă intereselor ruseşti în zonă. Poate e prea tare spus, dar asta e. Istoria se repetă. În condiţiile în care administraţia Obama oscilează în interesele sale geostrategice pentru sud-estul Europei, iar Europa (Merkel) s-a „încumătrit” cu Putin şi se arată plictisită de „problema transnistreană”, schimbarea persoanei nr.1 în politica externă a României (şi încă în ce condiţii) riscă să ne readucă în braţele Rusiei. Şi atunci, fie că va trebui să declarăm că suntem două popoare, fie că suntem fraţi, dar vitregi. Pentru că atfel s-ar putea ca ruşii să nu ne mai lase nici o şansă la supravieţuire.

Petru Grozavu