Dragoste „cu dinţi”
Moscova se plânge iarăşi pe România. Prin interpuşii săi de la “Golos Rossii” – portavocea oficialităţilor ruse, Kremlinul lansează noi acuzaţii la adresa Bucureştiului, invocând că ar vrea să pună stăpânire pe Moldova. “Preşedintele român, Traian Băsescu, vrea să reanexeze Moldova prin oferirea de paşapoarte româneşti cetăţenilor moldoveni…”, anunţa, acum câteva zile, plin de compasiune la adresa moldovenilor, postul rusesc de radio, care, cu doar două luni în urmă, prin vocea ministrului rus de Externe, S. Lavrov, făcea publică decizia preşedintelui V. Putin prin care “ţarul” dădea “liber” la cetăţenia Rusiei “foştilor cetăţeni ai URSS, urmaşilor direcţi ai acestora şi celor născuţi în impeirul rus”. Potrivit estimărilor prealabile, numărul cetăţenilor ruşi ar trebui să crească, în spaţiul fostului imperiu, cu cel puţin 400 de mii de persoane anual. “Sunt pur şi simplu încântat de idee”, declara Lavrov. Aşadar, în cazul cetăţeniei ruse, totul e OK, iar în cazul cetăţeniei române – uneltiri, atentate, pericole de agresiune… Experienţa celor 20 de ani de post-sovietism ne-a demonstrat, cu diferite ocazii, că Rusia încearcă să pună România în joc atunci când i se întâmplă să aibă “scârbă în aşternut” în relaţiile cu Bucureştiul, cu Chişinăul sau şi cu unul, şi cu altul. Situaţia s-a întâmplat să se repete. În primul rând, există, de mai multă vreme, o reapropiere, în ascendenţă, între Bucureşti şi Chişinău – fapt care enervează Moscova. În al doilea rând, Kremlinul nu se poate împăca cu gândul că a pierdut în lupta cu “americanul” de Băsescu, pe care nu l-a putut scoate de la Cotroceni şi care i-a stricat mai multe planuri pe “frontul moldovenesc”. Lucrurile azi sunt prea la vedere ca să nu ne dăm seama că ruşii au avut alte aşteptări de la vizita cancelarului german la Chişinău şi de la cea a premierului Filat la Moscova. Până la urmă, socoteala de acasă nu a coincis cu cea de la târg. Rusia nu a obţinut nici varianta unei federaţii dorite de ea pentru R. Moldova şi nici nu a reuşit să convertească Chişinăul de la integrarea europeană la cea euro-asiatică.
Ruşii ne devorează şi ca români, şi ca moldoveni
Este Rusia (politică) anti-românească? Este pro-moldovenească? Cei peste 20 de ani de post-sovietism, ca şi cei 47 de dominaţie sovietică, ne-au convins cu vârf şi îndesat că, pe plan identitar, Rusia ar accepta să fim oricine: ruşi (în primul rând), turci, tătari, cazaci, mongoli, japonezi, chinezi, să fim extratereştri (până la urmă), dar nu ceea ce suntem prin obârşie. Şi asta pentru că Rusia înţelege perfect că noi suntem români şi cu, şi fără cetăţenie română. Venim din acelaşi trecut, din aceeaşi istorie, limbă, cultură, tradiţii, port, moştenire, nu ne separă nimic, decât interesul politic rusesc pentru Basarabia. Dincolo de acest interes, “moldovenii” şi “românii” sunt aceeaşi “marfă” politică pentru ruşi, cumpărată şi vândută en-gros sau cu ridicata. Parcă ne-au iubit ruşii mai mult dacă ne scriam la carte (până la 1991) moldoveni şi nu aveam cetăţenie română? Eram mai puţin discriminaţi? Nu am ştiut de deportări, de foamete? Nu eram aceiaşi “naţionalişti” dacă spuneam că vorbim moldoveneşte? Avea moldoveneasca mai mult loc în spaţiul public la Chişinău decât româna la Cernăuţi sau Herţa? Era vreo deosebire între a merge cu o floare la monumentul lui Ştefan cel Mare în Chişinău şi la bustul lui Eminescu la Cernăuţi? Au azi românii din Sudul Basarabiei – dacă-şi zic moldoveni, mai multe drepturi decât românii din Nordul Bucovinei? Mai multe grădiniţe, şcoli? Moldovenii din zona transnistreană a regiunii Odesa nu şi-au zis niciodată (în virtutea sorţii) români, şi cu toate astea nu mai au azi nicio şcoală moldovenească, nici măcar cu predare în baza grafiei ruseşti. Retezaţi de la pământ. Aşa cum o face Rusia şi în Transnistria moldovenească, de 20 de ani încoace. Şi atunci, care-i diferenţa dintre a fi român şi moldovean pe cântarul politic al Rusiei? Nicio diferenţă. După ce ne devorează ca români (că e mai greu să ne suporte având în spate o Ţară şi o memorie istorică), ne papă şi ca moldoveni. Dragostea ruşilor pentru noi a fost mereu una cu dinţi.
Faptul că ruşilor nu le place cetăţenia română, e problema lor. Parcă Declaraţia de Independenţă le-a plăcut? Dar Tricolorul, Grafia Latină, Stema, Imnul? Şcolarizarea copiilor în România? Căderea sârmei de pe Prut? S-ar putea să se împace şi cu cetăţenia română (mai ales că primii dintre basarabenii care au cerut cetăţenia României au fost ruşii din R. Moldova). Iar pentru asta, Marşurile Unirii trebuie trecute, ipotetic vorbind, în Parlament şi Guvern. Avem nevoie de legi şi strategii care ne-ar apropia cât mai mult de România. Nu pentru a ne îndepărta de Rusia. Apropierea noastră de România trebuie să însemne naturalizarea, şi nu denaturalizarea relaţiilor dintre noi. Şi, în acest sens, ar fi extraordinar dacă Parlamentul ar pune în discuţie, iniţial, modificarea Legii despre cetăţenie. Românilor din Ţară (că nu am fost imperiu să putem merge pe varianta Putin) să li se acorde dreptul la cetăţenia moldovenească, în aceleaşi condiţii în care li se oferă moldovenilor cetăţenia română. Cred că, în acest caz, Rusia ar putea înţelege că cetăţenia română, ca şi cea rusă, trebuie să corespundă practicilor europene de libertate şi drept. Şi nu ideologiilor vechii Rusii.
Petru Grozavu
