Dracii şi Tricolorul
Vă amintiţi de poveştile lui Creangă cu necuraţii? Să mai zică lumea că poveştile noastre sunt rodul fanteziei populare. Nu, ele sunt, întâi de toate, rodul înţelepciunii populare. Interesant şi curios, cât de bine pot fi racordate acele poveşti, cu dracii de atunci, la poveştile noastre, cu necuraţii de astăzi.
Săptămâna trecută, ca înainte de „moarte”, comuniştii au mai făcut o „treabă mare”. Supăraţi că vor trebui să plece, s-au răzbunat pe Tricolor. La iniţiativa unui grup de renegaţi din garda PCRM (de fapt, cine ştie a cui o fi fiind iniţiativa?), Parlamentul a votat excluderea eşarfei tricolore din atributica de investire a şefului statului şi înlocuirea ei cu un nou însemn, „Colanul preşedintelui” – o zgardă din argint şi aur, bătută cu pietre scumpe, în care se regăsesc mai multe atribute decorative, nu însă şi tricolorul.
Era nevoie de această „schimbare”? O cereau interesele statului? Nu, pur şi simplu, sataniştii lui Voronin încearcă să evadeze de sub Tricolor, chiar dacă, periodic, contrar stării lor de spirit (dar în virtutea funcţiilor), au fost nevoiţi să-l ono(dezono)reze, unii chiar să-l „pupe” (spurce), cu prilejul diferitor „ocazii”, implicit încoronările la palat. Îmi imaginez cât chin, injurii şi discuţii în jurul acestui subiect o fi existat în viaţa tovarăşului Voronin, de-a lungul celor 8 ani de mandat, ca să se poată vedea, în sfârşit, cel puţin parţial, salvat de povara acestul „drapel fascist”, după cum îl eticheta acum 10 ani parlamentarul de atunci, V. Voronin. Ţine cumva Voronin la Tricolor? Sau Misin, Iovv, Ţurcan, Stepaniuc, Ostapciuk, Tkaciuk, sau …??? Posibil că şi „da”. Dar nu mai mult, probabil, decât poate ţine curva la onoare.
Comuniştii sub Tricolor sunt la fel precum îi vedem şi în biserici. Exact cu aceeaşi stare de spirit. Un comunist sub tricolor, la fel ca şi sub cupola bisericii, e ca şi satan sub cruce, deranjat, într-un caz, de gloria neamului românesc, iar, în altul, de Sfânta Treime.
Viitorul la timpul trecut
„Colanul preşedintelui” nu e o „invenţie” atât de nevinovată, precum pare sau precum o consideră iniţiatorii sau susţinătorii ei. E chiar o „operaţie pe cord”. „Colanul” este, în ordinea priorităţilor antinaţionale ale comuniştilor, un nou semnal că guvernările noastre insistă să se detaşeze şi, respectiv, să ne îndepărteze de trecut, origini, valori, de spirit şi tradiţie şi să ne înregimenteze într-un stat absolut abstract, fără identitate şi culoare naţională. Şi inovaţiile, gen „colanul preşedintelui”, ca şi „istoria integrată” sau postulatele cripto-comuniste despre „două limbi”, „două popoare”, „două culturi” etc., nu fac decât să suplinească ambiguitatea acestui stat, pe care comuniştii, în virtutea „culturii lor politice”, nu-l pot conjuga decât la viitorul unui trecut sovietic. Toate guvernările care s-au succedat de la 1990 încoace, cu excepţia celor debarcate de Kremlin, au fost obsedate, mai mult sau mai puţin, de aceeaşi idee. De ce? Pentru că ele au, la origine, acelaşi tată şi niciuna – mamă.
Cazul cu „eşarfa” şi „colanul” s-ar putea să fie cel mai cinic gest de până acum, prin care Voronin caută să se detaşeze de idealurile pentru care a fost readus Tricolorul pe baricadele renaşterii naţionale. „Eşarfa”, care nu e o simplă pereche de tacâmuri de la palatul prezidenţial, nu se schimbă tam-nisam. Iar dacă s-a făcut, nu-i deloc exclus ca „culonul preşedintelui” să fie primul pas spre refacerea simbolicii naţionale, de care s-au impiedicat, de-a lungul vremii, mai mulţi „oficiali”. Numai că în acest caz s-ar cuveni să-i amintim preşedintelui că voievozii vechii Moldove, pe care comuniştii s-ar părea că îi venerează, au luptat pentru neatârnare şi au făcut istorie sub Tricolor. Pe câmpurile de luptă, sub cruci şi săbii, şi nu la „lumina” moartă şi străină a „culoanelor prezidenţiale”, motivate de dragul luxului, interesor de castă, şi nu de cultul valorii.
Dacă vă e ruşine să mai rămâneţi sub Tricolor, la ce mai mergeţi la Ştefan, ce mai căutaţi în vechea istorie a Moldovei, dacă istoria pentru voi e doar o marfă politică, la ce bun vă mai strâmbaţi buzele vorbind despre integrarea europeană, dacă Europa pentru voi e doar ceea ce vă place vouă?
În loc de concluzie
Cârmuitorii sau „dregătorii noştri” nu mai vor sa fie una cu noi. Vor să fie altfel, vor să fie castă, vor să se deosebească de cei mulţi, să fie ceea ce, de fapt, sunt. La Chişinău se vorbeşte de mai multă vreme despre faptul că Voronin, graţie ex-consilierului M. Tkaciuk, a intrat pe mâna masoneriei. Nu-i exclus. Deşi se ştie ca masoneria şi-a făcut loc în R. Moldova şi a ţinut câteva adunări încă pe vremea Presedinţiei Lucinschi. Probabil, lucrurile nu mai meritau ascunse. În tot cazul, „colanul preşedintelui”, propus de comunişti în locul „eşarfei tricolore” şi votat în Parlament, înclină, prin asociere, mai mult spre atributica masonică, decât spre simbolica naţională.
Da, onorurile au fost şi vor rămâne parte din viaţa domnilor şi domniilor. Dar vechile reguli de curte ne învaţă că domnii nu pot fi onoraţi în chip abstract, fără însemne din care să fie clar cine sunt, ai cui sunt şi cum îi cheamă.
Petru AMARIEI
