Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Două mandate şi basta

Două mandate şi basta

La noi, deputăția a devenit o meserie, care nu trebuie probată nici profesional, nici moral. E de ajuns să ai un naș, un cumătru sau un văr în conducerea unui partid cu potențial electoral și devii deputat. Sau, și mai simplu: să fii băiat cu bani și atunci îți poți asigura, fără probleme, loc și mandat pe orice listă de partid. E o tradiție deja

Deputații sunt în vacanță. Cea mai muncită şi defavorizată pătură socială, din câte le are R. Moldova, a plecat pentru aproape două luni, care şi unde, să pună la cheltuială zecile şi sutele de mii de lei, agonisite pentru o muncă care nu se vede şi din care lumea nu s-a ales, practic, cu nimic. De ce nu se vede? Pentru că ceea ce fac, cu adevărat, cei mai mulți dintre deputați, sub acoperirea mandatului, sunt lucruri care nu trebuie să se vadă: chilipirurile pentru protecționism, „aranjamente” şi lobby-uri, tranzacțiile dubioase, spălările de bani, apartamentele-cadouri, case, terenuri, palate, maşinile de lux şi tot genul de alte afaceri suspecte, care au intrat în obişnuința parlamentarilor „noştri”. Cel puțin, aşa se văd lucrurile de la o parte.

Îi avem în parlament 101 la număr. Câți dintre ei vi s-au întipărit în memorie pe nume? Pentru ce? Pe care dintre ei, dacă i-ați întâlni (cumva) în stradă, i-ați recunoaşte? Pe câți dintre ei i-ați văzut la microfoane, activi, preocupați, inspirați, capabili să rezolve ceva şi să-şi argumenteze votul pentru o decizie sau alta (de cei care sughiță, tac cu anii sau cască la şedințe ori rezolvă integrame nici nu e cazul să ne întrebăm, pentru că majoritatea dintre ei asta fac). „Activii” (indiferent de culoarea politică), dacă se ridică la 20-25. Şi asta-i mult. De la comunişti, Vladimir Voronin, Inna Şupac, Maria Postoico, din cei 7 care au mai rămas pe lângă el, de la liberali Mihai Ghimpu şi Lilian Carp (a mai existat o voce, Valeriu Munteanu), de la liberal-democrați Tudor Deliu, Maria Ciobanu, Iurie Țap,Vadim Pistrinciuc şi Grigore Cobzac, de la democrați – Andrian Candu (ar fi o catastrofă să nu ştie lumea şi cine e şeful parlamentului), Dumitru Diacov, Serghei Sârbu, de la caz la caz Marian Lupu, Valentina Stratan şi Vladimir Hotineanu, de la popularii europeni: Iurie Leancă, Eugen Carp şi Valeriu Ghilețchi şi de la socialişti, Vlad Bătrâncea, Vasile Bolea şi Bogdan Țîrdea. Nu exclud că ar mai fi şi altcineva, care a putut să-mi scape, pur şi simplu, din vedere, dar, cu siguranță, nu 101. Şi nici 50. Şi nici 40 nu am aduna. Tristă aritmetică. De ce se întâmplă? Probabil, pentru că la noi orice funcție publică, dar mai ales una parlamentară, a devenit o meserie, care nu trebuie (culmea) probată profesional. Nici moral. E de ajuns să ai un naş, un cumătru sau un văr în conducerea unui partid cu potențial electoral şi ajungi deputat. Sau, şi mai simplu: să fii băiat cu bani şi îți poți asigura, fără probleme, loc şi mandat pe orice listă de partid. E o tradiție deja. Nu există nicăieri, în niciun alt domeniu de activitate, aşa ceva. Aici e posibil. Şi cel mai curios ştiți ce e? Că nimeni nu-i evaluează pe aceşti „slujitori ai intereselor poporului”, nu-i califică, nu-i descalifică, nu sunt atestați, nu li se calculează randamentul muncii, nu li se taie salariile, indiferent de faptul că tac sau fac (ceva). Poți, în 4 ani de deputăție, să nu deschizi gura în parlament, să nu te apropii de niciun microfon, să nu manifeşti niciun fel de inițiativă şi nimeni să nu îți dea în obraz că nu îți faci treaba. Regula aici e mult mai simplă: e suficient să dai ascultare şefului (fracțiunii), să asişti la şedințele parlamentului, să votezi conform directivelor de partid şi să ai grijă (obligatoriu) să-ți ridici cuminte şi la vreme salariul şi tot ce ți se mai cade la salariu. Chilipir, nu muncă. Altfel, de ce credeți că ar fi atât de preferată această „ocupație” (că a funcție de mult nu mai seamănă). Analizați, elementar, componența numerică a Parlamentului în toate cele 7 legislaturi şi veți vedea că avem deputați care nu au putut fi dați (unii mai sunt şi azi) afară din parlament, decât o dată cu partidul. Avem „legiuitori” care au trecut prin 3 şi patru mandate (12-16 ani) de deputat şi, în afară de faptul că şi-au făcut interesele, nu au lăsat în urmă nimic altceva, decât regrete şi dezamăgiri. Mă refer preferențial la PPCD şi PCRM, pentru că mai multe aşteptări pe dreapta (în cazul PPCD) şi pe stânga (în cazul PCRM) lumea nu a avut de la niciun alt lider şi de la nicio altă formațiune. Singura excepție bună, pe care am avut-o în istoria noastră parlamentară de 26 de ani, a fost, cu siguranță, primul parlament. Au existat şi atunci probleme. A existat şi atunci destulă laşitate, conformism, traseism, trădări şi chiar comploturi (inclusiv împotriva Guvernului Druc), dar Parlamentul 1990 a avut parte de prezența marii intelectualități, plus pe care celelalte parlamente, cu anii, l-au pierdut. Şi nu e vina anilor, e vina liderilor de partide, care, avizi de putere (iar mai târziu s-a dovedit că erau şi înregimentați ai fostului kgb sovietic), au avut grijă să scoată, treptat, intelectualitatea de creație din prima linie a puterii. Şi azi suntem acolo unde am ajuns: cu preşedinți, miniştri şi deputați certați cu legea, fără carte, cu diplome false, analfabeți, hoți, afemeiați, bandiți şi tot soiul de altă lume care se poate vinde de câteva ori pe zi. Ce a reuşit să facă acest parlament în sesiunea de iarnă-vară pentru R. Moldova? Nimic esențial.

În schimb, majoritatea parlamentară, asistată de socialiştii lui Dodon, s-a bătut cu toată lumea pentru „votul mixt” şi, contrar recomandărilor externe şi protestelor interne, şi-au făcut hatârul, au votat legea şi se pregătesc să ne fure alegerile din 2018. Vă amintiți, cumva, şi altceva? Ceva mai serios? Evident, nu sunt toți la fel, avem în parlament şi altfel de lume, cu un alt mod de gândire, altă identitate morală, alt spirit, alt simț, dar ei sunt „minoritatea” şi nu votul lor contează. La Chişinău a fost abordată de mai multe ori problema reducerii numărului de deputați, că ar fi prea mulți. Posibil. Nu pot şti cât sunt de mulți, dar că nu fac treabă, e vizibil. E tot mai vizibil. Doar reducerea nu cred că rezolvă problema. Trebuie făcute şi alte remanieri restrictive în lege. Un deputat (fie lider de partid, naşul sau finul preşedintelui) nu poate sta în parlament până va fi scos pe uşa din spate. Două mandate consecutive, să-şi facă treaba şi la revedere. De ce un preşedinte poate fi limitat în termen, iar un deputat – nu? Pe Voronin şi pe Diacov pensia i-a prins în parlament. Ce trebuie să mai urmeze?