Două feţe ale „medaliei Putin”

Tot fiind cu ochii pe Dodon, s-ar putea să ne scape lucruri mult mai serioase, decât declarațiile belicoase ale „președintelui”. În primul rând, e vorba de jocul de-a „datul la bot”, înscenat de Plahotniuc și Dodon… Exponenții principalelor instituții de stat s-au postat în opoziție formală unii față de alții și, în loc să se ocupe de problemele țării, se dau în spectacol și se fac că „se bat cu pietre”, dar de fapt…

Am impresia că noi, cei din presă, suntem de multe ori prea generoși cu Igor Dodon, acordându-i prea multă atenție și spațiu, iar pe alocuri și plăcerea de a se desfăta în fuduliile (declarațiile) sale bine căciulite, dar goale, fără să ne dăm seama că ne scapă lucruri mult mai importante decât el și cei care îi prepară declarațiile și îi mângâie orgoliile. Nu zic, ar putea exista o explicație a atenției pentru Dodon. Nu putem să nu ținem cont că Igor Nikolaevici a avut de mers până acum în două, cele mai importante vizite ale sale în străinătate, una la Moscova și alta la Bruxelles, prima pentru a i se închina și a exprima supușenie lui Putin și a doua, pentru a face damblaua Moscovei și a încerca să pună în cui relațiile R. Moldova cu Europa și cu SUA. În primul caz, a reușit, după cum era și de așteptat, mai multe, în al doilea, practic – nimic, chiar dacă Igor Dodon a încercat să le dea de înțeles și celor de la UE, și celor de la NATO că el nu va tolera o relație strategică dintre R. Moldova și spațiul euro-atlantic și că (luați seama!) „io, președintele Dodon”, nu voi fi un al doilea Snegur, Lucinschi, Voronin și, cu atât mai mult, un al doilea Timofti. Deși Dodon, de fapt, e nimic. După Moscova și Bruxelles, puțin probabil să mai primească Dodon invitații în vizite oficiale. Cercul unor vizite serioase în străinătate (nu ca cea din Iran sau altele, pe care ar putea să i le aranjeze, neoficial, ministerul rus de Externe) s-a cam închis. Alte două vizite, cruciale pentru un nou președinte și pentru destinele R. Moldova – e vorba de România și Ucraina, posibil să rămână în suspans pentru mai multă vreme. Apucăturile antiromânești și antiucrainene, pe care și le-a permis Dodon în campania electorală și, mai ales, în cadrul vizitei sale în Rusia, nu-i vor fi ieratate foarte ușor. Declarații de genul România se face vinovată de războiul de la Nistru ori Crimeea este pământ rusesc, sau să mergi în Rusia și să pui problema tratatului de frontieră cu România, când acest subiect (dacă, cumva, există) e de discutat cu Bucureștiul și nu cu Moscova (ca să nu mai amintim și de alte lucruri), îl vor face sau deja l-au făcut pe Igor Dodon absent pentru mai multă vreme în relațiile cu România și Ucraina. Vizitele sale la Moscova și la Bruxelles l-au deconspirat total. Dodon e un președinte-jucărie. Una comodă, pe care o joacă Putin la Moscova și Plahotniuc la Chișinău sau, de ce nu, ar putea fi și o jucărie comună a celor doi. Scriam într-un alt editorial că în relațiile Plahotniuc-Dodon (deși foarte multe lucruri bat la ochi și nimeni, în afară de Dodon, nu mai neagă că Plahotniuc l-a făcut președinte ) e nevoie de mai multă claritate, iar pentru asta e cazul să aflăm și să știm al cui „doctor Zorge” este V. Plahotniuc? (E vorba de renumitul spion sovietic Richard Zorge, legenda spionajului secolului XX, care se presupune că ar fi lucrat și pentru alte servicii secrete, decât cel sovietic). Statutul lui Plahotniuc, sub aspectul „vasalității” sau „Porții” pe care o slujește (nu e o regulă scrisă, dar statele mici sunt condamnate la asta), e foarte neclar. Practic, de la independență încoace, este singurul personaj din politicul moldovenesc al celor ajunși la putere (și modul în care a ajuns la putere e și asta o subîntrebare din aceeași întrebare) despre care nu se știe sau despre care nu putem spune, așa cum am putut-o face despre alții, ce „caftan” poartă și sub al cui „sceptru” este. Al Moscovei? Ori sub mai multe? În cercul diplomaților străini de la Chișinău s-a întâmplat să auzim de mai multe ori că președintele R. Moldova trebuie să fie al Moldovei. Dar într-o lume bipolară, penetrată în lung și în lat de încăierări și lupte (vizibile sau absolut invizibile) pentru dominație și reîmpărțire a sferelor de influență în lume, e greu sau aproape imposibil să fii doar al Moldovei, un stat mic și accidental, care nu poate nici supraviețui de unul singur, nici se apăra. Iar o independență declarată, dar neapărată, e poveste. Nimic mai mult. Și mă întorc aici din nou la întrebarea: al cui „Zorge” este Plahotniuc, ce cin poartă și ce va fi, dacă mâine-poimâine sau după alegerile parlamentare, anticipate sau ordinare, asupra cărora „vrăjesc” în doi Plahotniuc și Dodon, ca să le câștige, se demonstrează că Dodon și Plahotniuc poartă aceeași „cruce” și sunt două fețe ale aceleiași medalii, cu Putin pe ea? E posibil? De ce nu? E catastrofă? S-ar putea. Ziceam la început că, tot fiind cu ochii pe Dodon, s-ar putea să ne scape lucruri mult mai serioase, decât declarațiile belicoase ale „președintelui”. În primul rând, e vorba de jocul de-a „datul la bot”, înscenat de Plahotniuc și Dodon, pe care îl joacă, de la învestirea lui Dodon încoace, Parlamentul, Guvernul și Președinția (personal președintele). Exponenții principalelor instituții de stat s-au postat în opoziție formală unii față de alții și, în loc să se ocupe de problemele țării, se dau în spectacol, joacă teatru și se fac că „se bat cu pietre”, dar de fapt își fac reciproc imagine electorală și se pregătesc de anticipate. Ce face Dodon? Aruncă în guvernare (PDM) cu „pietrele” care-i convin lui electoral: „nu” miliardului furat, trecut pe seama populației, „nu” procurorului general, „nu” Biroului NATO la Chișinău, „nu” Acordului RM-UE, „da” Uniunii Eurasiatice, „da” prezenței militare ruse la Nistru, „da” federalizării R. Moldova, „da” alegerilor prezidențiale din stânga Nistrului și tot așa. Ce face Parlamentul și Guvernul? Aruncă, prin Filip, Candu și Plahotniuc, în Dodon cu „pietrele” lor (un alt șir de „da” și „nu”): „nu” federalizării, „nu” armatei ruse la Nistru, „nu” separatismului transnistrean, „nu” Uniunii Eurasiatice, „da” Biroului NATO la Chișinău, „da” Acordului cu UE etc. Deci, joacă mingea între ei, își dau pasă unul altuia și bat goluri. În poarta cui? Desigur, a electoratului, care crede că ei chiar luptă pentru binele lui. Că de făcut, Dodon încă nu a făcut nimic (declarațiile nu sunt fapte). Și nici de pe urma guvernării nu se văd urme.