DolEuroLei, chirie şi AIE
Despre sectorul de dare în chirie a spaţiului locativ am putea spune că e cel mai libertin de pe piaţa R. Moldova. Totul se rezumă la întâlniri face to face şi înţelegeri verbale. Niciun fel de document care să prevadă drepturile/obligaţiile ambelor părţi, nicio chitanţă precum că ai achitat chiria.
Deşi plata se face arareori în lei, înţelegerea, oricum, se face în dolari sau în euro. De ce? Chiar nu înţeleg. Mă miră că încă nimeni nu solicită plata pentru chirie în lire sterline, din moment ce sunt mai valoroase şi decât dolarul, şi decât moneda europeană.
Mă întrebam odată cam câţi bani neînregistraţi circulă în acest domeniu? Răspunsul nu am avut de unde să-l aflu. Cert e că legalizarea acestui business ar aduce beneficii ambelor părţi (poate mai puţin proprietarului), dar în primul rând statului. Şi asta pentru că plata pentru chirie reprezintă pentru proprietar un venit, or, venitul se impozitează, doar că, din moment ce nimeni nu duce o evidenţă (cine, câţi şi cât spaţiu dă în chirie, care e preţul mediu, cum stabilesc preţul etc.) şi nici nu reglementează piaţa respectivă, cum să impozitezi un venit care, oficial, nu există?
În Chişinău sunt circa 100 de mii de studenţi. Să presupunem că doar 30% dintre aceştia stau cu chirie şi plătesc, lunar, câte500 de lei (ştiu că la un astfel de preţ ai putea lua cu chirie, în capitală, doar ceva asemănător unei cuşti de câine, dar să presupunem, totuşi.) Câteva calcule matematice elementare ne arată că, anual, studenţii plătesc 180 de milioane de lei. Evident că şi această sumă e mult prea departe de realitate, din moment ce sunt studenţi care îşi permit o gazdă de 100 de euro pe lună, iar aici mai trebuie adăugate şi numeroasele persoane originare din diferite colţuri ale ţării care lucrează aici şi care, evident, iau spaţiu locativ cu chirie.
Trec peste capitolul pe cât de justificate sunt preţurile solicitate (e destul să compari cât costă o odaie într-un cămin de tip familial cu salariul mediu pe ţară ca să înţelegi), pentru că şi acesta este unul dintre multele efecte negative create, inconştient, de gasterbaiteri, ca să ajung la o întrebare logică: de ce, în cei 18 ani de independenţă, nicio guvernare nu a încercat să facă regulă în acest sector?
Şi dacă tot suntem în criză econimică, iar guvernarea umblă după credite externe, de ce nu ar face regulă în sectorul respectiv, creând astfel o sursă sigură şi constantă pentru bugetul ţării? Şi, mai mult ca sigur, sectoare libertine de felul celui de închiriere a spaţiului locativ mai sunt în R. Moldova.
Nicolae CUŞCHEVICI n.cuschevici.zdg@gmail.com
