Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Dodon vrea să ia, nu…

Dodon vrea să ia, nu să dea

Nici mâine nu vom avea preşedinte. Alianţa şi opoziţia nu au putut identifica, cel puţin, o candidatură pentru a o scoate la discuţie şi la vot în Parlament. Dodon s-a împiedicat de candidatura lui Lupu, Ghimpu – de candidatura Zinaidei Greceanâi, Filat şi Lupu s-au acuzat reciproc de jocuri ascunse cu comuniştii, Ghimpu s-a supărat pe Filat că umblă cu «proiectul Dodon», pe la spatele Alianţei, la Moscova şi Bruxelles, iar Voronin o face pe Spartacus, ameninţă cu revolte de masă şi cere Alianţei să plece de la guvernare.

Vineri vor fi exact două săptămâni de când Igor Dodon şi partenerele sale de echipă, Z. Greceanâi şi V. Abramciuc, părăseau Partidul Comuniştilor, în ideea de a suplimenta voturile Alianţei şi a face posibilă alegerea şefului statului – o problemă de peste doi ani, care ţine în tensiune politică mai multă lume (deşi, în cazul R. Moldova, problema e mai mult una de procedură constituţională decât de mare utilitate publică). Părerile în jurul cazului s-au împărţit din start: unii l-au tratat ca pe un sacrificiu, alţii l-au trecut sub semn de întrebare, calificându-l drept disidenţă programată, pusă la cale în interiroul PCRM de către serviciile speciale ruse, pentru a compromite şi distruge Alianţa de guvernare (o prioritate a Rusiei în R. Moldova, de după 4 aprilie-2009). Ce a urmat? După «3 zile de gândire», pe care le-a cerut «grupul» la momentul în care şi-a anunţat evadarea, a urmat o desumflare a balonului politic Dodon. Lucrurile au început a se limpezi imediat ce Igor Dodon a deschis lista revendicărilor înaintate Alianţei: Unu – «… un preşedinte apolitic, care nu face parte din nicio alianţă». Doi: reformatarea guvernului. Trei: un alt program de guvernare, la care să fie parte şi «grupul Dodon». Este partea de listă pe care Dodon a făcut-o publică, însă mai este şi partea inversă a listei, de uz intern, care a devenit cunoscută în ultimele două zile, după ce s-a făcut clar că Dodon a venit să ceară Alianţei, nu să dea. Unu: Zinaida Greceanâi preşedinte, în caz contrar, Igor Dodon – şef de Parlament. Doi: resetarea Alianţei de guvernare. Trei: schimbarea cursului politic al R. Moldova. Puse în cuşmă şi aruncate în sus (de bucurie), condiţiile revendicate de Dodon, care le repetă leit pe ale lui Voronin, trebuie să dea în sumă: un alt preşedinte decât M. Lupu, păstrarea lui M. Lupu la funcţia de şef al Parlamentului, eliminarea lui M. Ghimpu din caseta funcţiilor-cheie la guvernare, acceptarea unei coaliţii largi la guvernare cu participarea comuniştilor, remanieri în cabinetul de miniştri şi redirecţionarea Chişinăului de pe vectorul de Vest pe cel de Est – lucru pe care Moscova şi-l doreşte ziua şi îl visează noaptea. Care au fost reacţiile liderilor AIE la şantajul, mai direct sau indirect, al lui Dodon? În timp ce M. Lupu şi M. Ghimpu au dezaprobat planul Dodon, V. Filat s-a arătat dezamăgit de reacţia colegilor de Alianţă. Era şi firesc, dacă ţinem cont că liderul PLDM, fără ştirea celorlalţi doi lideri de Alianţă, a mers la Bruxelles în speranţa că UE ar putea fi peţitoarea Zinaidei Greceanâi pe post de viitor preşedinte. Reproşurile colegilor de Alianţă au urmat. Şi acuzaţiile reciproce, la fel. Ceea ce s-a întâmplat dovedeşte, o dată în plus, că în Alianţă nu e alianţă. Proiectul Dodon, care părea să simplifice lucrurile, le-a complicat şi mai mult. A mai creat un front în AIE sau în jurul AIE. «Evadarea grupului Dodon», de fapt, e un fel de a spune. Până la urmă, e un joc de manevră. V. Filat, prin cei care-l manevrează, a încercat (şi va mai încerca, pe durata jocului) să ia cu mâna lui Dodon ceea ce nu şi-a putut permite să facă printr-o presupusă alianţă «tehnică» cu Voronin. Nu «capul» lui Lupu se vrea, de fapt. Prin neadmiterea lui Lupu la preşedinţie se vrea «capul» lui Ghimpu şi locul dreptei politice la guvernare – lucru care convine tuturor, cu excepţia PL. Uitaţi-vă ce zice Dodon: «Eu nu voi permite niciodată ca la conducerea parlamentului să vină un unionist ca M. Ghimpu». Deci, se doreşte, cu oprice preţ, izolarea lui Ghimpu de la şefia Parlamentului, ceea ce ar însemna scoaterea lui de pe linia din faţă şi diluarea imaginii lui ca lider şi a PL ca entitate politică. Ori, s-ar putea să fie şi mai rău: implicarea PL într-un scenariu similar celui din 4 aprilie 2005, când pentru realegerea lui Voronin la şefia R. Moldova ar fi fost de ajuns voturile PD. Conştient de riscuri, D. Diacov, liderul de atunci al formaţiunii, a refuzat să bage doar el mâna în foc şi i-a condiţionat lui Voronin să implice la vot şi PPCD, lucru care s-a produs. Consecinţele? PPCD – pe marginea drumului, PD – la fel, dar revenit în prima linie, după ce şi-a schimbat macazul. Nu-i exclus ca «cineva» să vrea să ia cu mâna PL jăraticul pentru aceeaşi Greceanâi sau alt uns comunist, în cazul în care PD cedează. Ce ar putea urma? Dacă PD şi PL vor merge mână în mână, grupul Dodon va scoate din preţ. Anticipatele sunt pentru ei moarte sigură. În cazul în care, însă, PD va ceda şi PL nu o va face, Voronin (dacă se vor înţelege cu Filat) va suplimenta «grupul Dodon» cu atâţia «disidenţi» de câţi va fi nevoie pentru alegerea preşedintelui, resetarea Alianţei şi reformatarea cabinetului de miniştri. De la plecarea lui Dodon, PCRM va mai fi încă, în funcţie de caz, un prestator de disidenţi pentru interesele comuniştilor în AIE.

Petru Grozavu, 
petru@zdg.md