Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Dodon, singur

Dodon, singur

Despre faptul că Plahotniuc şi Dodon joacă un joc ascuns se vorbeşte de mult. La fel ca şi despre tranzacţia Moscovei cu Plahotniuc, intermediată de preşedintele Kîrgîzstanului, Almazbek Atambaev, privind alegerea lui Dodon preşedinte. Nu e clar, însă, cât de departe ar putea merge relaţia celor doi. Contează al cui „doctor Zorghe” este Plahotniuc

Încerc să mă clarific şi să înţeleg, după 25 de ani, de când şi-a făcut loc pe hartă R. Moldova, ce avem mai multe, totuşi, partide sau probleme? Ori şi una, şi alta? Conform catastifului Ministerului Justiţiei, pe lista partidelor „vii”, cu un grad mai mare sau mai mic de vitalitate, figurează 44 de formaţiuni şi altele 33 – pe lista celor „moarte”. (Vă închipuiţi ce ar fi fost dacă erau în „viaţă” toate 77?) Dar probleme, câte? Cu siguranţă, peste numărul partidelor. R. Moldova e toată numai probleme, un mare ghem de probleme, mai vechi şi mai noi, adunate cu anii şi toate sau aproape toate, urmare a felului în care a fost guvernată de un partid sau mai multe, la un loc, de la o campanie electorală la alta: „diferendul transnistrean”, relaţiile cu Rusia, problema frontierei cu Ucraina, problema miliardului furat, corupţia, sărăcia, exodul, hoţia, problema Filat, problema Şor, problema Plahotniuc, problema Basarabiei, pensiilor, salariilor, taxelor, impozitelor de stat, satelor părăsite, agriculturii neprotejate, problema proprietăţilor de pe teritoriul Ucrainei, vagabondajului, bătrânilor singuratici, sănătăţii, justiţiei, orfelinatelor, reducerea natalităţii, creşterea mortalităţii, problema lustraţiei, deportaţilor, Eroilor Războiului de Independenţă (Nistru, 1992), Limbii, Istoriei, Identităţii etno-politice a R. Moldova, migranţilor moldoveni, embargoului rusesc, a trupelor militare ruse de la Nistru, neutralitatea militară, integrarea europeană, relaţiile cu UE şi NATO… Şi, cea mai proaspătă şi, posibil, cea mai gravă problemă la zi pentru R. Moldova, problema Dodon, care ar putea fi a doua, după cea transnistreană, dar poate că şi mai mare sau la fel de mare ca şi ea, dacă ar fi să ţinem cont de felul în care abordează „preşedintele” Dodon problema diferendului transnistrean, neutralităţii militare, politicii vectoriale, relaţiilor cu Rusia, România, Ucraina, UE şi NATO, dar şi problemele de Educaţie, Istorie, Cultură, putere şi relaţiile între puteri. Vizita de la începutul acestei săptămâni a lui Igor Dodon la Bruxelles a arătat clar că el vrea, aşa după cum a şi convenit, în prealabil, la Moscova, să rupă orice relaţie de mai departe a R. Moldova cu Vestul (UE şi NATO) şi să o readucă în Est. Moscova a înţeles de mult că, fără o izolare a Moldovei de partenerii din Vest, nu va putea rezolva vreodată problema transnistreană în varianta convenabilă ei şi nici nu va prelua controlul asupra R. Moldova. Iată de ce, atunci când insistă Dodon asupra federalizării R. Moldova şi asupra ratificării Tratatului de frontieră cu România, asta se vrea: recolonizarea, în varianta sovietică, a Moldovei dintre Prut şi Nistru, redislocarea trupelor ruseşti de la Nistru la Prut şi ridicarea unei noi cortine de fier între R. Moldova, România şi tot restul Europei. Dodon nu are încotro. El a profitat de sprijinul Rusiei în alegerile prezidenţiale şi acum are de plătit nişte poliţe. Doar că federalizarea R. Moldova nu va face decât să rupă R. Moldova în două, iar asta înseamnă rezolvarea nu doar a problemei transnistrene, ci şi a problemei Basarabiei, lucru pe care Moscova nu şi l-a dorit nicicând. Nu şi-l doreşte şi acum. Nu pentru asta a pornit Rusia în 1992 război la Nistru. Dar problema, până la urmă, nu e în ce declară Dodon la Moscova sau la Chişinău. El are de plătit o datorie. A vrut băiatul să fie „preşedinte” şi, în stilul şi tradiţia boierilor moldoveni, care mergeau la Poartă (Otomană) şi puneau Moldova „la bătaie” pentru a se face domni, a mers şi el la Putin, a primit „blagoslovirea”, pentru care acum se sileşte să plătească cu vârf. Turcii nu iertau datoriile de acest fel şi zburau capetele domnilor, ce fac ruşii, nu ştiu, şi nici nu asta contează. Întrebarea e alta: ce şanse are Dodon să-şi ducă „pariul” cu Putin la îndeplinire? Şi dacă „da”, ajutat de cine, pentru că alegeri parlamentare anticipate puţin probabil să mai avem. Iar până la cele ordinare, din 2018, cu declaraţii de paradă şi sesiuni foto la copcă şi prin aeroporturi, nu cred că Igor Nicolaievici are vreo şansă să-şi menţină ratingul din 2016. Sprijin parlamentar şi guvernamental, dacă reieşim din declaraţiile pe care le fac speakerul Candu sau premierul Filip, nu prea are de unde, iar pe cel extraparlamentar e prea devreme să conteze, deşi nici aici nu prea are pe cine. Poate doar pe Renato Usatîi de la Partidul Nostru (PN), dar până în 2018 puţin probabil să se mai aleagă ceva din Usatîi şi PN. Alte resurse? Ioc. Deşi ziceam la început că avem pe listă 44 de partide, nici 10% din ele nu mai au trecere la electorat. Problemele pe care partidele le-au creat R. Moldova s-au întors împotriva lor. La ziua de azi, potrivit unui sondaj realizat de CBS-Axa, pe „val” avem doar două partide, PAS-ul Maiei Sandu şi PSRM-ul lui Greceanâi. Deşi zilele trecute Anatol Şalaru, ex-ministru al Apărării, anunţa că a găsit „căciulă” (denumire) pentru un nou partid unionist, pe care a pornit să-l creeze – Partidul Unităţii Naţionale (PUN), până a fi bun de luptă mai e nevoie de timp. Să vedem şi ce va face Partidul „DA” al lui Năstase, care, din primăvară, vrea să scoată iarăşi lumea în stradă. S-ar putea să reapară pe câmpul de luptă şi PLDM, dar numai în cazul în care va reuşi să renască. Dar acestea nu cred să mai aibă treabă cu Dodon. Şi atunci, revin la întrebare: ce şanse are Dodon să rupă R. Moldova de la Vest şi s-o aducă în Est? În lipsa unor aliaţi politici din actualul parlament, Dodon a ameninţat de mai multe ori că va cere sprijinul poporului prin referendum, doar că moldovenii nu prea sunt daţi cu referendumurile, iar Dodon încă nu a făcut nimic ca lumea să pornească buluc după el. Şi atunci, bla-bla-bla… Atât.

Acum, totul depinde de PD şi de configuraţia noii majorităţi parlamentare, pe care o pune la cale Plahotniuc, dar care rămâne, deocamdată, o ecuaţie cu mai multe necunoscute. Despre faptul că Plahotniuc şi Dodon joacă un joc ascuns se vorbeşte de mult. La fel ca şi despre tranzacţia Moscovei cu Plahotniuc, intermediată de preşedintele Kîrgîzstanului, Almazbek Atambaev, privind alegerea lui Dodon preşedinte. Dar cât de departe ar putea merge relaţia celor doi, nu e clar. Depinde al cui „doctor Zorghe” este Plahotniuc.