„Dodon”-izarea R. Modova

De vinerea trecută încoace, R. Moldova toată s-a «dodon»-izat. Pe orice site, portal de ştiri, post de radio şi televiziune, toate noutăţile încep şi se încheie cu «Dodon şi echipa». Nici sărbătorilor de Paşti şi de Crăciun nu li se acordă atâta timp şi spaţiu. Ore zilnice de publicitate. Şi toată pe gratis. Bravo, Dodon. Să reuşeşti să pui la treabă toată presa şi s-o faci să vorbească despte tine e, totuşi, un mare succes. Din păcate, singurul, deocamdată, pentru care i-am putea spune «bravo», că în rest a rămas după cum şi era: pro-comunist şi anti-alianţă.

Din plecarea lui Dodon s-a făcut un nou mit. Bine observa analistul Igor Boţan că moldovenilor le place să trăiască în lumea miturilor. Le inventează sau le acceptă, cu uşurinţă, pe cele inventate de cei care s-au specializat în materie de mituri pentru moldoveni, îşi fac iluzii, trăiesc cu ele până ajung la deziluzii, după care le schimbă pe altele şi merg mai departe. Am trăit până la 1990 cu mitul comunismului, după care am intrat în cel al independenţei, garnisit, periodic, cu altele de o efervescenţă mai mare sau mai mică: mitul Podurilor de flori, mitul Roşca, mitul agrarian, mitul Lucinschi, mitul ADR-ului, din nou mitul comunismului, după care mitul 7 Aprilie, mai încoace mitul Filat şi, de câteva zile, mitul Dodon. Cei trei traseişti (fugari), Dodon, Greceanâi şi Abramciuc, au adunat în câteva zile saci întregi de elogii şi complimente şi au fost poleiţi cu aur, deşi nu au făcut, deocamdată, nimic mai mult decât că s-au înstrăinat (dacă o fi adevărat) de comunişti. În rest, continuă să-l ridice în slăvi pe Voronin şi rămân pe poziţiile pe care stăteau şi pe când erau în PCRM (nici măcar nu şi-au retras statutul de membri PCRM). Ai impresia că este un al doilea (ce-i drept, foarte mic) partid comunist, cu singura deosebire că nu-l mai are în faţă pe V. Voronin, ci pe I. Dodon. S-a mers până într-acolo încât am auzit vorbindu-se în cazul lor de disidenţă. Să fim serioşi. Că dezonorăm disidenţa. În cazul «celor trei», diferenţele de opinii nu ţin de crez sau idealuri, ci de interese. Mai mici şi mai mari. De la personale (dnei Greceanâi i s-a băgat în cap că trebuie să fie şef de stat. De ce nu, dacă dna Ostapciuc a putut fi şef de Parlament?) şi până la geostrategice. Să nu uităm că suntem pe final de 2011, că vine 2012 — cea de-a doua «încălecare» a Rusiei de către Putin, care a anunţat o «nouă eră» pentru vechea Rusie după reintrarea sa în Kremlin. Lupta cea mare pentru R. Moldova abia începe. Moscova e în pregătiri de ofensivă pe toate fronturile, inclusiv pe cel care se cheamă R. Moldova. De aici jocul de-a Alianţa, pornit de Narîşkin, care aşa şi nu e Alianţă, tot de aici vizita suspectă a Patriarhului Kiril la Chişinău, după care — iarăşi Narîşkin, Karasin şi, din nou, spre sfârşit de noiembrie, Lavrov la Chişinău, iar Kiril la Tiraspol. Tot de aici schimbarea «cailor» la Tiraspol şi graba cu care Moscova insistă asupra «rezolvării» problemei transnistrene. La Chişinău, Moscova face ceea ce face şi la Tiraspol: schimbă jucătorii cu locurile. Asta nu înseamnă că Voronin e mai rău decât a fost. Sau Smirnov. Pur şi simplu, cărţile s-au învechit, jucătorii s-au uzat, nu mai prind la public, scad în sondaje. Rusia nu mai vede rostul lor în prima linie şi caută alternative «foştilor». În politică e ca şi în sport. Boşii vor performanţe. Şi la Chişinău se întâmplă exact acelaşi lucru. Dodon, care nu-şi ascunde relaţiile cu Moscova, a fost menit, cel mai probabil, să fie unul dintre jucătorii alternativi pe stânga politică, la fel ca şi Lupu pe centru-stânga sau Filat pe centru-dreapta (cu Voronin şi PCRM în rezervă). Aceştia ar fi jucătorii şi careul de joc în care se pregăteşte Rusia să intre în următorul meci pentru R. Moldova. Jocul a început. Atât doar că jucătorii nu-şi pot tolera ambiţiile şi insistă să-şi revendice, fiecare în parte, dreptul său la întâietate. Sunt, totuşi, prea mulţi, că să se împace prea uşor. Orgoliile rămân. Şi pretenţia la exclusivitate, la fel. Numai că în cazul lui Filat şi Lupu, favorurile sunt mai mari: au partide în spate, au funcţii, au o componenţă de mandate mai mare în Parlament, pe când Dodon nu are, deocamdată, decât 3 mandate şi un partid socialist, care trebuie scos de pe linie moartă. Da, Dodon a crezut că va reuşi mai mult. Dar, probabil, a calculat greşit. S-a grăbit să încalece prea repede un cal (PCRM-ul) pe care nu el îl dresase şi de pe care a lunecat înainte de a urca în şa. A vrut să ajungă mare şi a fost lăsat să fie mic. În situaţia în care s-a pomenit pe lângă călăreţ (şi nu mai mult) a dat din mână şi a plecat. Unii zic că în braţele lui Filat. Alţii — că în  braţele Alianţei. Terţii zic că n-a ieşit din braţele lui Voronin. El zice că nu este în braţele nimănui. Dar, oricum, nu seamănă să fue singur.

Moscova a început manevrele la Chişinău. Jocuri. De culise. Tenebre şi sinistre. De-a preşedintele, de-a Alianţa, de-a Transnistria, de-a R. Moldova, de-a Sfânta Rusie, de-a România, de-a UE, de-a Eurasia… Ce va urma? Ce?

Petru Grozavu