Diversiuni comuniste

Dezbină şi stăpâneşte! Un proverb latin ce a stat la loc de cinste la masa guvernării comuniste. Şi, oricât de incompetenţi ar fi consideraţi comuniştii, în a dezbina şi a stăpâni s-au priceput de minune. Pentru aceasta, lăsând subiectivitatea la o parte, ei merită cu siguranţă un plocon până la pământ.

Prima diversiune am putea-o considera învrăjbirea generaţiilor. Nu în mod direct, evident, dar prin acordarea unei atenţii sporite bătrânilor, pensionarilor, veteranilor ş. a. (deseori această atenţie nefiind mai mult decât o bulă de săpun) şi neglijarea tinerilor. Poate nu chiar neglijare, dar crearea unor condiţii excelente pentru ca aceştia să-şi ia lumea în cap şi să-şi caute norocul prin ţări străine.

Nu putem uita aici şi de problema limbii. Termenul de “limbă română” a devenit un fel de atentat la demnitatea unor „concubini” etnici, aşa că s-a “implimintat” expresia de “limba noastră”. A cui a noastră? Dacă ne referim la dl Voronin, frică mi-e că Măria Sa nici nu are limbă (de stat). Or, “moldoveneasca” lui, plină de calchieri şi jargoane ruseşti, ar constitui, în cel mai bun caz, un nou grai al subdialectului moldovean. Ce-i drept, asta doar în eventuala gramatică elaborată de „părintele limbii moldoveneşti”. Şi iată că Ghimpu, ajuns într-un post-cheie, se declară român. Şoc paralitic în mass-media pro-comuniste şi în cele ruseşti. Probabil, şi unele minorităţi naţionale au căzut într-o astfel de stare. De ce?

Aici deja se implică o altă diversiune comunistă – crearea unor condiţii ostile neafişate între populaţia majoritară şi cea minoritară, în special cea rusofonă. Dar să privim obiectiv şi să recunoaştem că în perioada voroniniană rusa a înghesuit considerabil “limba de stat” în multe domenii. Acum, însă, când noua conducere, deocamdată provizorie, nu evită termenii de “român” şi “limbă română”, luciditatea unor “concubini” s-a cam înceţoşat. Or, binele cuiva, făcut în detrimentul altcuiva, nu poate dura la infinit.

Însă diversiunea care practic a rămas neobservată de multă lume este înrădăcinarea expresiei de „presă de opoziţie”. De unde şi până unde, reprezentanţii mass-mediei care mai alaltăieri erau independenţi şi echidistanţi au ajuns azi să fie rebotezaţi? Cui convine acest lucru? Răspunsul e evident. Or, atunci când împarţi presa în independentă şi în neindependentă, decalajul e un hău imens, cel puţin la nivel de percepţie. Iar în cazul în care împarţi presa în pro-guvernamentală şi în presă de opoziţie, diferenţa e infimă. E de parcă două surori s-ar fi certat pentru că una dintre ele i-a luat rujul celeilalte.

Nicolae CUŞCHEVICI
n.cuschevici.zdg@gmail.com

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *