Distracţii fără pâine
De la un timp e tot mai răspândită ideea, pe care în mult jinduita lor dorinţă o admit şi unii oameni de bine, precum că Plahotniuc ar fi persoana în stare să înfăptuiască Reunirea cu Ţara. În această subtilă capcană au căzut şi numeroase persoane cu nume notorii din republică, fără ca acestea să-şi dea seama că devin apologeţii unei idei fără fond. Or, e o axiomă că un mare capitalist este anaţional, iar Plahotniuc cu miliardele sale obţinute pe căi obscure nu poate avea vreo tangenţă cu cei care au grijă „de focul din vatră ”, vorba Poetului, şi care duc o viaţă de azi pe mâine. Vasile Stroescu este o excepţie care confirmă regula. Actualul stăpân al statului ar accepta această „afacere” a Reunirii doar în cazul în care i s-ar garanta libertatea de a rămâne cu fabuloasele sale averi, dar şi cu posibilitatea de a le umfla în continuare. Dar o societate democratică, precum pare sau tinde a fi cea românească, nu admite asemenea pretenţii. Aşa ceva îi poate garanta doar Putin, care şi el, la rândul său, a capturat statul rus. Oligarhul de pe Bâc a înţeles perfect acest lucru, nu în zadar l-a aburcat pe Dodon la şefia republicii, funcţie pe care acesta a tot „aşteptat-o şapte ani”. Din acest motiv, tot ce se întâmplă acum în Basarabia e un teatru bine şi iscusit regizat. Oligarhul, dar şi kremlinezul Dodon (ingenioasă porecla publicistului V. Dulghieru), sunt două docile marionete în mâinile „regizorului” Putin, iar scenariştii nu sunt lipsiţi de talent. Nu demult „s-a jucat” episodul cu „înrăutăţirea” relaţiilor dintre RîMî şi Rusia, s-au dat chiar şi nişte „note diplomatice”.
În felul acesta adevăratul stăpân al statului vrea să devină mai simpatic pentru susţinătorii cursului european, totul făcându-se pentru ca „răul cel mai mic” să ne pară mai lustruit. Nu e nimic grav în faptul că de la un timp Plahotniuc nu iese din „ţarc”. Lukaşenko, bunăoară, nu suferă deloc din această cauză. Această „autodetenţie” va dura doar până la alegerile parlamentare. Atunci Oligarhul speră să-şi asigure totala victorie – şi asupra „dreptei”, şi asupra kremlinezului. Evident, „regizorul” îşi va schimba, apoi, o mănuşă uzată pe alta nouă. Între timp, cu cât kremlinezul se răţoieşte mai avan, cu atât Oligarhul îşi ia măsuri de protecţie. Una dintre ele e şi modificarea sistemului electoral. Cu acceptul „regizorului”, Oligarhul are toate şansele să-l implementeze. Pe el îl avantajează chiar şi sistemul mixt, iar acesta va fi susţinut chiar şi de „marele unionist” Ghimpu. Inventivii scenarişti ticluiesc fel de fel de spectacole, unul dintre ele fiind şi cel cu „tentativa de asasinare a unui om de afaceri şi lider de partid parlamentar”. E ştiut încă din antichitate că, oferindu-le oamenilor cetăţii panem et circenses, adică „pâine şi jocuri” (sau circ, distracţii), îi poţi domina timp nelimitat.
Totul e spectacol în contrafăcutul stat de pe Bâc: şi lupta cu „teroriştii” de la Bălţi care voiau să sechestreze Filarmonica, şi aşa-zisa opoziţie dintre partidul de guvernământ al „artistului poporului” Plahotniuc şi Preşedinţie cu „artistul emerit” Dodon în frunte, şi cetăţenia lui Traian Băsescu, şi strepezita „problemă” a limbii moldoveneşti şi a istoriei Moldovei, şi lupta cu unioniştii, şi atitudinea faţă de separatiştii tiraspoleni, şi încă multe altele care vor mai urma. Nouă ce ne rămâne să facem? Cred că e necesar să nu ne preocupe doar „pâinea noastră cea de toate zilele”, ci să înţelegem cum stau cu adevărat lucrurile. Asta ne trebuie pentru a nu ne rătăci într-o pădure din doi porumbrei şi trei salcâmi.
Nicolae Rusu
