Din Transnistria: Un Ghid Guvernamental

“Pridnestrovia este casa a 555 000 persoane, reprezentanţi ai 35 de naţionalităţi. Este o societate multi-etnică şi tolerantă, unde coexistă diferite limbi vorbite, diferite culturi şi religii. Vrei să ştii cum este viaţa în Pridnestrovia? Nu lasă ca viziunea ta despre acest teritoriu să fie influienţată de ceea ce cred alţii. Mai bine obţine toată informaţia direct, de la sursă.” Acest citat este selectat de pe un site în limba engleză, elaborat şi susţinut de “guvernul transnistrean”. L-am descoperit pe când eram acasă, în Anglia, înainte de a veni la Chişinău, pentru un stagiu la Ziarul de Gardă.

În Vest, Transnistria este asemănată cu o enigmă: numele acestei părţi de lume este asociat cu imaginea oamenilor traficaţi, cu dosare de contrabandă şi cu o populaţie sărăcită, subjugată de un oarecare Igor Smirnov, lider autoproclamat, domiciliat la Tiraspol.

Intrigat şi plin de curiozitate, zilele trecute, am dat curs invitaţiei de pe site-ul “guvernului transnistrean”, vizitând “Pridnestrovia”, pentru a cunoaşte pe viu cum e viaţa în acest unghi al Europei.

Până a ajunge la destinaţie, am avut sentimentul că păşesc departe, într-un trecut incert. Punctele armate de trece a aşa-zisei frontiere şi simbolurile comunismului, afişate oriunde, îmbinate cu semne ameninţătoare, fotografii deprimante, dar şi feţele împietrite ale oficialilor pe care îi întâlneşti, crează o atmosferă tensionată şi dezolantă în localităţile din apropierea râului Nistru, loc în care poţi contempla peisaje naturale de un firesc debordant.

Duminică, după trecerea “frontierei”, am ajuns la Corjova. Acolo am descoperit contrastul izbitor dintre societatea utopică, descrisă patetic pe site-ul rmn, şi realitatea aproape fatală, pe care o poţi constata cu uşurinţă, chiar de la intrarea în sat. În ciuda faptului că satul deţine un şarm pastoral, pare, totuşi, lipsit de viaţă. Acolo, doar lătratul câinilor pe străzile pustii mai sparge tăcerea sinistră.

Am plecat încolo intenţionând să “întâlnesc şi să cunosc oamenii acestei tineri naţiuni”. Sătenii din Corjova au fost mai puţin încântaţi să vorbească cu mine, în ciuda asigurărilor guvernamentale că “cetăţenii din Pridnestrovia vor fi fericiţi să îţi împărtăşească greutăţile şi bucuriile prin care trec”, trăind în acest stat proscris.

Oamenii mi-au părut morocănoşi, înspăimântaţi să vorbească. Fiecare dintre cei cu care am încercat să intru într-o discuţie mi-a oferit foarte puţină informaţie despre sine, iar un bărbat chiar mi-a reproşat că “adresez prea multe întrebări”. De ce se teme lumea de întrebări? Din ce cauză refuză să răspundă, chiar şi atunci când cunosc răspunsurile? La Chişinău, unde mă aflu de câteva săptămâni, am descoperit că oamenii sunt foarte deschişi şi ospitalieri, curioşi să afle şi de la mine cât mai multă informaţie despre ţara din care vin. La Corjova, însă, a trebuit să înfrunt un perete de tăcere. Este adevărat că nu îţi este “interzis să adresezi întrebări oamenilor”, însă este o altă problemă să-i faci să-ţi răspundă.

Tot la Corjova am rămas impresionat de o biserică mare, galbenă, despre care am aflat că a fost construită din sursele financiare oferite de Vladimir Voronin. În sărăcia tipică din această localitate mă gândeam la ce fel de venituri o fi având descendentul acestui sat, Vladimir Voronin, care a putut scoate din buzunar sume impresionante de bani pentru edificarea acestei biserici. De altfel, acest edificiu reprezintă singura “pată” de culoare din satul corjova, format doar din case gata-gata să se prăbuşească, din parcuri sterpe, sat întretăiat de câteva drumuri ciuruite de găuri periculoase.

Era descurajator să fiu privit oriunde mă adresam de oameni suspicioşi, inclusiv de un tânăr speriat care, mergând pe stradă, îmi striga: “Nu mă întreba, jur că nu ştiu nimic, nu ştiu ce se întâmplă”.

Expresiile de pe feţele oamenilor erau obscure şi disperate, iar atmosfera în Corjova era a unei societăţi în care populaţia îndură cu stoicism viaţa din această republică schismatică, ruptă cu forţa de la R. Moldova, chiar dacă este despărţită doar de o scurtă trecere peste Nistru. Acestea sunt satele transnistrene, despre care guvernul cu site în limba engleză declară că au o viaţă fericită, plină de “optimism”. “Comparaţi-ne cu R. Moldova sau cu Ucraina, statele noastre vecine. În urma acestei comparaţii veţi descoperi că avem o situaţie foarte favorabilă”, declară cu mândrie site-ul rmn. Absurd, deoarece atunci când am părăsit acest teritoriu, aveam sentimentul că sunt bătrân şi obosit, deoarece abia m-am întors din URSS.

Este adevărat că am reuşit, totuşi, să găsesc o afirmaţie adevărată, aproape de realitate, pe site-ul guvernului de la Tiraspol. Pe pagina destinată tursimului este pronosticat corect că doar “la reîntoarcerea acasă, veţi cunoaşte adevăratele fapte despre Pridnestrovia”.

Mark Gilbey

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *