Despre Ucraina, cu ochii deschişi
Putin s-a răzgândit. După ce a renunţat la dreptul de a interveni militar în Ucraina, el şi-a retras şi gărzile ”populare” din Slaveansk, Krematorsk şi alte 4 oraşe din cele două regiuni de război: Doneţk şi Lugansk. Dar asta nu înseamnă că Rusia a renunţat la lupta pentru Ucraina, anunţă portalul rus de ştiri Regnum.ru. ”Putin şi-a schimbat doar tactica – de la confruntare militară la negocieri. Strategic, el rămâne pe aceleaşi poziţii şi nu mai vrea doar Novorossia”, el vrea ”toată Ucraina prorusă” sau populată de ”ucrainenii care se consideră parte a lumii ruse”, scrie Regnum.ru, cu referire la opinia mai multor experţi ruşi. Postul de Radio ”Russkaia Slujba Novostei” a realizat recent un interviu cu scriitorul şi publicistul rus Al. Prohanov, un confrate de idei al ideologului ”Marii Rusii” (Uniunii Euroasiatice), Al Dughin. Iată ce zice Prohanov, cu referire la Ucraina, situaţia din Ucraina şi interesele Rusiei în Ucraina. În opinia sa, ”euromaidanul”, iar mai nou şi semnarea Acordului de Asociere a Ucrainei la UE, a pus începutul sfârşitului Ucrainei ca stat unitar, iar ceea ce se întâmplă în regiunile de est este începutul acestui sfârşit. ”Ucraina de est şi-a făcut alegerea. Novorossia, care şi-a formulat conceptul de stat independent, nu va mai renunţa niciodată la el… Doneţk şi Lugansk ne-a costat prea mult sânge…”, zice Prohanov. Curioasă această ”fabulă” temerară a Moscovei despre Rusia bună şi lumea rea. Deci, ruşii provoacă conflictele, ei le alimentează militar, ei varsă sânge şi tot ei ies în faţa lumii şi se victimizează. Exact ca şi în cazul războiului din 1992 de la Nistru, sau a celui ruso-georgian din 2008: trei războaie, din acelaşi gen de scenarii geopolitice şi cu aceeaşi abordare, în fond: în primul caz Rusia şi-a atribuit (?!) rolul de apărătoare a Transnistriei de pericolul ”ocupaţiei româneşti” şi a ocupat Transnistria, în cel de-al doilea – de apărare a osetinilor şi abhazienilor de NATO şi a ocupat Abhazia şi Osetia de Sud, în cel de-al treilea – de protejare a ruşilor din Ucraina de fascismul ucrainean şi a ocupat Crimeea, iar acum îşi doreşte toată ”Ucraina pro-rusă”, după cum scrie Regnum.ru, cu referire la planurile lui Putin. ”Faptul că Poroşenko nu vrea să se dezică de ideea unei Ucraine unitare este clar, dar o Ucraină unitară sub dominaţie europeană (americană) este de neconceput”, spune acelaşi Prohanov. Deci, frate cu frate, dar brânza-i cu bani, sau vorba lui Taras Bulba: ”eu te-am născut, eu te şi omor”. Din cele declarate de dl scriitor şi publicist rus, devine clar că Rusia (din momentul în care Kievul a ales să culeagă cu altul ”florile de liliac” (vorba cântecului) e pornită să-şi ia ”jucăriile” înapoi, adică partea sa de ”contribuţie”, pe care a avut-o de-a lungul timpului la crearea Marii Ucraine de azi, ceea ce înseamnă că Rusia a creat Ucraina (şi, într-adevăr, ea a creat-o din tot genul de rapturi teritoriale) nu pentru ucraineni. Rusia a creat Ucraina pentru ea – zonă de tampon la frontiera de est sau ceea ce în limbajul diplomatic de azi se cheamă ”coridorul doi de securitate”. Din momentul în care ea nu mai serveşte interesele de securitate ale Rusiei, ce rost mai are existenţa Ucrainei? Ea trebuie demontată. Cum? Cu cine? Rusia, deocamdată, tace. Cel puţin, public, deşi aceste lucruri nu prea se fac cu cărţile deschise. Moscova nu a venit cu niciun fel de oferte, cu excepţia unor demersuri pe adresa ambasadelor Poloniei, Ungariei, României şi Slovaciei din partea vicepreşedintelui Dumei de Stat, V. Jirinovski, care a invitat cele 4 state să ia parte la reîmpărţirea teritorială a Ucrainei. Din patru, doar Ungaria a fost mai receptivă. Budapesta a cerut autonomie şi dreptul la dubla cetăţenie pentru maghiarii din Transcarpatia, iar acum câteva zile partidul naţionalist Jobbik s-a situat de partea Rusiei, a condamnat ”actele de genocid din estul Ucrainei, provocate de oficialităţile ucrainene” şi a cerut Parlamentului ungar să sprijine ideea unei ”autonomii maghiaro-rusine în Transcarpatia”. Ceilalţi trei ”invitaţi” la ”partajare” au lăsat invitaţia fără răspuns. În tot cazul, declaraţii publice, în acest sens, nu s-au făcut, iar în cazul României, probabil, nici nu ar fi fost oportun, din momentul în care Rusia face în R. Moldova aceeaşi politică pe care o face în Ucraina, deşi Bucureştiul ar avea destule motive să nu tacă: situaţia comunităţilor româneşti din Sudul Basarabiei şi Nordul Bucovinei este sub orice nivel. Dacă se plâng ruşii, care sunt minoritatea cea mai protejată în Ucraina, că se simt discriminaţi, ce să mai zică românii/moldovenii din Sud şi Nord, dacă sunt ca în puşcărie? Problema există, există de 22 de ani şi ea trebuie văzută cu ochii deschişi. Maxim Şevcenko, o voce ambiţioasă şi sonoră în spaţiul mediatic din Rusia, susţine într-un interviu pentru ”Exo Moskvî” că Moscova a făcut o mare gafă politică atunci când şi-a anunţat sprijinul doar pentru ruşii şi vorbitorii de limbă rusă din Ucraina. Acţiunile Rusiei în Ucraina ar fi avut o altă percepţie, spune Şevcenko, dacă Moscova s-ar fi pronunţat în apărarea drepturilor tuturor minoritarilor din Ucraina. Nu-i exclus, deşi mai departe de o nouă speculaţie politică, probabil, nu s-ar fi mers. Uitaţi-vă ce face Rusia cu moldovenii în Transnistria. Este Rusia în stânga Nistrului altfel decât Kievul în Estul Ucrainei sau în Sudul şi Nordul românesc? Marţi la Slaveansk a mers în vizită preşedintele Ucrainei. Eliberarea oraşului de sub rebelii proruşi a fost declarată de Poroşenko drept ”victorie”. Şi este, după toate câte s-au întâmplat în ultimele luni în cele două regiuni de război. Însă, doar pe cale armată Kievul nu va putea face pace în Ucraina. Ucraina are nevoie de altceva: ea trebuie să scape de rasism şi intoleranţă în raport cu minorităţile naţionale şi să devină o Ucraină şi a minorităţilor. În caz contrar, minoritarii vor trebui să aleagă între Rusia şi Ucraina, între o Ucraină mare şi una mică. Problemele Ucrainei trebuie văzute şi de la Kiev, dar şi de la Bruxelles cu ochii deschişi.
