Democraţie de la grădiniţă

În cadrul unei emisiuni la N4, preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a spus că o nouă constituţie ar trebui să prevadă dreptul de vot de la vârsta de 16 ani, argumentându-şi poziţia prin faptul că “trebuie să angajăm în activitate cât mai mult generaţia tânără, este generaţia cu viziuni noi”.

Propunerea lui scoate în evidenţă faptul că vârsta minimă, ca criteriu pentru a participa la alegeri, este una arbitrară, bazată numai pe anumite convenţii şi tradiţii. Aşa cum vârsta legală pentru a se implica în relaţii sexuale poate varia între 13 ani pe Insulele Comore şi 20 de ani în Tunisia, şi vârsta legală pentru dreptul de vot diferă – de la 16 ani în Nicaragua şi Cuba, bunăoară, la 21 de ani în Insulele Solomon. Istoric vorbind, dreptul de vot a devenit mai uşor accesibil, criteriile pentru participarea la vot fiind relaxate succesiv.

Această schimbare e corelată cu ceea ce filosoful spaniol Ortega y Gasset numea “revolta maselor” şi se exprimă în populismul cotidian. De obicei, calificativul “populist” se atribuie mişcărilor “politic incorecte” de stânga şi, mai frecvent, de dreapta, dar în realitate toate partidele într-o democraţie sunt inerent populiste. Ele promit mai multe decât pot realiza, iar tot ce întreprind e în detrimentul sectorului productiv. E uşor de promis şi de făcut caritate pe banii altora, mai ales dacă ultimii, ca contribuabili, pot alege între resemnare, exil sau penitenciar.

Cu cât procesele democratice au devenit mai ”cuprinzătoare”, cu atât mai puţin au supravieţuit libertăţile civile, care nu ar fi susceptibile de a fi îngrădite, erodate sau nimicite prin vot popular. Începând cu buzunarul cetăţeanului şi terminând cu dormitorul acestuia, publicul îşi reclamă “drepturile”. “Graţie” sistemului de învăţământ “ghidat”, este totalmente dat uitării faptul că eminenţii luptătorii pentru drepturile civile din trecut, aproape cu toţii, priveau democraţia nelimitată cu dispreţ şi considerau că puterea majorităţii trebuie limitată acolo unde sunt periclitate drepturile individului.

Sunt de mult apuse epocile în care porunca “să nu furi” impresiona populaţia. Astăzi, fiecare program electoral concurează pentru a promite că partidul respectiv va lua şi mai mult de la unii pentru a distribui avuţia lor altora; bineînţeles, cu un comision pe măsură pentru intermediari. Argumentul de bază este că cei bogaţi ar pierde mai puţin dacă li s-ar lua, să spunem, o mie de EURO decât ar câştiga un om sărac dacă ar primi suma respectivă. La urma urmei, astfel am spori bogăţia generală. E curios că până acum nimeni nu a propus încă redistribuiri în cazul altor inegalităţi: ca persoanele cu doi ochi să dea unul pentru cei orbi sau persoanele cu păr să doneze câteva sute de fire celor cheli. S-ar putea argumenta că şi în aceste cazuri ar “câştiga” societatea.

Dacă nu există o logică absolută ca vârsta de vot să fie 18 sau 16 ani, de ce să nu coborâm şi mai mult, de pildă, la 5 ani? Atunci partidele vor promite tuturor jocuri video şi îngheţată gratis, iar cei aflaţi la putere vor fi, probabil, tot aceiaşi. Micşorarea vârstei de vot poate avea şi un alt motiv: îmbunătăţirea imaginii politicianului. Când mulţi consideră politica un show-business pentru oamenii urâţi, nimic mai necesar decât a-ţi împrospăta faţada cu feţe tinere. Nu întâmplător, în campaniile electorale, pentru a motiva populaţia să voteze, mai rar apar fotografii cu persoane în etate, parcurgând drumul spre secţia de vot în baston.

În trecut, dreptul de vot depindea de contribuţia alegătorului la bugetul de stat. Acest fapt servea ca frână împotriva majorării impozitelor. După o astfel de logică, beneficiarii redistribuirilor de avere, cei angajaţi la stat sau dependenţi de serviciile de stat, nu ar trebui să aibă drept de vot, deoarece ar vota în permanenţă pentru majorarea contribuţiilor. Actualmente, situaţia este exact inversă: persoanelor care au contribuit încă foarte puţin li se dă o pondere mai mare decât celor care au contribuit o viaţă întreagă. Iar producătorii, dacă vor fi trataţi în permanenţă ca o vacă de muls, vor căuta tărâmuri unde viaţa este mai bună sau vor intra ei înşişi în grevă. Şi atunci, de la cine vom mai redistribui?

Gerhard Ohrband, lector  universitar

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *