De ce nu a demisionat Tudor Baliţchi?

TIR-ul încărcat cu peste 600 de mii de pachete de ţigări de marca Jin Ling şi Prima lux, reţinut în dimineaţa zilei de 14 decembrie la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, de către vameşii români, nu ar fi fost singura încărcătură care a trecut din R. Moldova spre UE în acea dimineaţă. Se presupune că era ultima, celelalte trecând nestingherit de controalele vamale, fiind comercializate deja la preţuri fabuloase pe pieţele UE.

Şi scenariul cu ţigări ambalate în boxe cu borcane goale nu fusese pus în aplicare în premieră. Cel puţin de la 1 octombrie 2009, când la postul vamal Cahul-Oancea a fost reţinută o captură de  700 mii de pachete cu ţigări, estimate la 1 milion de euro, ascunse în două autocamioane, înmatriculate în R. Moldova, care transportau borcane goale spre Bulgaria, putem admite că vasele goale din sticlă “au însoţit” în mod constant contrabanda cu ţigări spre ţările UE. “Camioanele au fost reţinute în vamă, iar marfa s-ar putea să fie confiscată, dacă judecata va lua o decizie în acest sens. Captura de produse de tutungerie de la Cahul este cea mai impunătoare din ultimii ani”, se spunea atunci, în octombrie 2009, într-un comunicat de presă al Serviciului Vamal.

Ulterior, nimeni, niciodată, nu a mai amintit despre acea captură, responsabili de la Biroul Vamal Cahul anunţând doar că postul vamal Cahul-Oancea ar fi un loc atractiv pentru contrabandişti, deoarece nu ar fi dotat cu un scaner performant pentru verificarea încărcăturilor.

În iunie 2010, un alt caz suspect s-a întâmplat la depozitul vamal de la Giurgiuleşti. În urma unor informaţii operative, angajaţi ai Centrului Anticorupţie au descoperit că, din depozitul sigilat, dispăruseră ţigări în valoare de 800 de mii de lei, care figurau ca şi corpuri delicte într-un dosar penal de contrabandă. Credeţi că au fost găsite? Credeţi că au fost identificaţi şi pedepsiţi cei care au admis sau cei care au comis furtul? Sau cei implicaţi în dosarul de contrabandă, din care au dispărut tocmai şi corpurile delicte? La urma urmei, fără corpuri delicte, cum poţi demonstra o acţiune de contrabandă?

Au urmat şi alte curiozităţi cu vameşi şi contrabandişti. Cel mai recent caz, despre care s-a spus că ar reprezenta cel mai impunător lot de ţigări de contrabandă descoperit în ultimii 3 ani (cât de repede s-a uitat despre o cantitate similară de ţigări, reţinută în octombrie 2009!), pare cu totul spectaculos. În contextul discuţiilor despre scoaterea infracţiunilor de contrabandă din Codul Penal, iată că sunt reţinuţi 4 colaboratori vamali şi un operator al Serviciului “Vamservinform”. Toţi vor întâmpina Anul Nou în arest preventiv, deşi adevăraţii implicaţi în traficul acelui lot de ţigări s-ar putea să rămână nederanjaţi, la libertate.

Cine şi când ne-ar putea răspunde ce rol au în această schemă, care nu este una singulară, producătorii de borcane din sticlă din Chişinău, acolo unde au fost ambalate ţigările? Ce rol are în aceste scheme Combinatul de tutun din R. Moldova, producător exclusiv al ţigărilor Jin Ling şi Prima lux? Cine, din cadrul Serviciului Vamal, protejează acest business şi cum este repartizat “profitul”? Din ce bani a fost achiziţionat Hotelul “Turist” şi ce legături are şeful vămilor cu unul dintre cei mai importanţi producători de carne şi mezeluri din R. Moldova? Cine a avut nevoie să-l lichideze pe Victor Pârţac, şeful Direcţiei Securitate Internă a Serviciului Vamal? De ce stagnează ancheta? De ce, până la urmă, nu demisionează Tudor Baliţchi?

Aneta Grosu, aneta@zdg.md

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

7 comentarii

  1. Ion Ion

    E clar ca buna ziua ca e manuta lui felat. Dar, din pacate, Unimedia tace, jurnalul tace, toti tac. De ce? Pentru ca sunt controlati de contrabandistul felationist.

  2. Mihai

    Intr-un cuvant -tara minunilor-avem libertate-voi vorbiti-“a Vanika slushaet da est”-adica vorbiti cat doriti-noi vom face asa cum ne convine-noi suntem legea.Cam asa “muncesc ” azi demnitarii nostri-acei,pe care i-am ales noi cu votul nostru.

  3. Maria

    PANA CAND PARLAMENTUL NU VA PRIMI LEGI DRASTICE PENTRU FURT, CORUPTIE, DELAPIDARI, UCIDERI, VIOLARI, TRAFIC DE FIINTE UMANE , CU PEDEPSE DE ANI GREI DE PUSCARIE, SI NICI INTR- UN CAZ CU PLATA IN UNITATI CONVENTIONALE ( tot din furat adunate) ,- NU SE VA SCHIMBA NIMIC IN MOLDOVA!
    PENTRU CA ODATA PRINSI, SI LASATI IN FUNCTII SI LIBERTATE, EI FURA SI MAI MULT, SA PLATEASCA SI AMENZILE IMPUSE.
    E CA IN VIDEO CU EX ADJUNCTII DIN POLITIA RUTIERA, UNDE UNUL DIN EI ZICE SUS SI TARE: … MA DUC PE LINIE O ORA , SA-MI FAC O MIE DE LEI…

  4. Turc

    @ Maria. Nu are nici o importanta cat de drastica e legea, daca ea nu se respecta.Cand cresc amenzile pentru contraventiile pe linia politiei rutiere, nu scad numarul lor,dar creste marimea mitei care se da politistului. Adica cu cat mai mari sunt amenzile cu atat mai mult politistul pune in buzunar. Numarul soferilor bauti la volan nu scade. Numarul de accidente nu scad. Securitatea in trafic ramane la fel.Atunci cand cerem pedepse mai mari,nu facem decat sa contribuim la bunastarea celor care ne fura. Trebuie sa cerem de la inceput respectarea legii asa cum este ea. Nu avem nici-un functionar public care ar face puscarie pentru coruptie. Articolele publicate in ziare despre cazuri concrete, trec pe la urechea institutiilor care ar trebui sa se ocupe de combaterea ei.Nu cred ca vor fi mari schimbari daca intr-o zi va disparea de exemplu politia rutiera.Se refera si la celelalte institutii ale statului menite sa ne faca dreptate.Ori platesc hotului ori platesc judecatorului,politistului,procurorului,oricum trebuie sa scot banul din buzunar. numai ca hotii in epoleti ma costa dublu,si fara nici o garantie, pentru ca la justitia noastra cine de mai mult aceluia i se face dreptate.Iar daca nimeni nu da nimic, atunci gasesc ei vre-un sarantoc care sa faca puscarie pentru pacatele cuiva, ca sa ne demonstreze noua ca chipurile legea lucreaza.

  5. vasile

    cine sa-si dea demisia ?hotii?perversii ? analfabetii? marlanii? debilii? bolnavii psihici?
    retardatii?
    niciodata!!!
    nici nu stiu ce inseamna acest cuvant.
    ei stiu ca au dat bani la angajare si trebuie s-ai recupereze.
    in vocabularul lor nu exista cuvinte de genul ” demisie ,onoare,demnitate,corectitudine, responsabilitate….” in skimb la ei exista expresii de genul” hai blea ma repidi” si blea azi nu dai nica” tasi blea ca daca vreu ,nu mai tresi pi la vama asta nisiodata”
    acesti indivizi te intampina la intrarea in tara ,acesti indivizi formeza imaginea tarii ….din pacate….;

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *