De ce lucrez la Ziarul de Gardă?

Timp de 12 ani vin la acelaşi loc de muncă. De cum trec pragul redacţiei, sunt luată ostatică: 2-3 aparate de telefon sună concomitent, 2-3 vizitatori intră concomitent, poştaşul aduce câte 3-6 scrisori concomitent, mai vin şi citaţii judiciare, şi plângeri. Apelurile, vizitele şi e-mailurile nu sunt despre flori şi vise, sunt despre corupţie, tragedii, omucideri, iar corupţie, suferinţe, abuzuri, ameninţări. Despre toate trebuie să scriem, oamenii cer să scriem tot mai mult, despre teme tot mai grele. Într-o oră de lucru la ZdG afli, simţi şi trăieşti stresuri cât alţii într-un an.

577-alina-editMie nu îmi place să văd atâta corupţie, atâta violenţă, atâtea abuzuri, atâtea nedreptăţi. Nu îmi face bine să văd şi să consum atâtea stresuri. De ce vin, dar, timp de 12 ani, la acelaşi loc de muncă?

Săptămâna aceasta, la ZdG au venit mai multe scrisori. Deschid un plic, pe care adresa redacţiei e scrisă cu un tremur uşor, probabil de o persoană în vârstă. Da, e de la un pensionar, de la domnul Rusnac, din Briceni. „O bombă de ziar ca al vostru n-am mai întâlnit până acum”, ne scrie dumnealui.
Acesta este răspunsul meu la întrebarea „De ce lucrez la ZdG?”. Pentru că nu am mai cunoscut în viaţa mea un loc de muncă mai interesant, nu am avut niciodată colegi mai energici, mai determinaţi , mai curajoşi şi mai dedicaţi profesiei. Şi nu am mai văzut atâta dragoste, apreciere şi recunoştinţă din partea cititorilor. Vă mulţumesc.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *