Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   De ce e trist în…

De ce e trist în colivia de aur?

Pentru  câteva zile Opera Naţională din R. Moldova dispăruse. Nu că ar fi observat prea mulţi dispariţia acestui imobil. Să fim sinceri, lumea din Moldova e sătulă de acte interminabile, fără antracte, cu Figaro în Parlament şi Lacul Lebedelor în Guvern. Mersul la Operă nu mai e o modă pentru cei care îşi pot lua bilet, şi nu mai e o posibilitate pentru cei care n-au bani de bilet.

În schimb, mai mulţi au observat că în Chişinău, pe locul teatrului liric a apărut o nouă şi somptuoasă clădire albastră cu flori roşii.  În acest mod, cei care nu au observat dispariţia Operei nu au sesizat nici dispariţia vocilor de aur, care o cântau pe Traviata sau pe Otello. Dar i-au observat pe soliştii trupei albastre, instalaţi pe scena deja politică a Operei.

În condiţiile în care mai puţini au sesizat dispariţia Operei şi mai mulţi au descoperit noua clădire albastră a teatrului politic de la Chişinău, următorul pas ar fi – instituirea unor schimbări definitive la Operă.

Unde poţi să desfăşori un congres politic fastuos la Chişinău? Nu sunt prea multe opţiuni. Desigur, în sălile de model sovietic, care n-au fost reparate de pe vremea lui Simion Kuzmici Grosu – Palatul Naţional sau Palatul Sindicatelor. Există în Chişinău şi câteva săli private, create de hoteluri anume pentru întruniri de anvergură  –  la preţ rentabil. Dar cum ar putea exponenţii unui partid politic să meargă la un hotel privat? Nu neapărat pentru că ar fi deranjaţi de faptul că centrul de convenţii de la Leogrand nu mai poate dosi ruinele revendicate de Poştaşii Chişinăului, ci pentru că unii colegi de partid ţin şi ei hoteluri, şi între hoteluri există concurenţă sănătoasă.

În fine, să transferi banii unui partid politic pe contul Operei Naţionale – e cel mai Nobil act posibil. Acum, probabil, există şi răspunsuri rezonabile la elementarele solicitări de transparenţă: acte contabile care dovedesc transferurile financiare de la partidul chiriaş  –  la Opera cu artişti săraci.

Probabil că există de mult un tarif stabilit, care se percepe de la toţi acei care iau în chirie încăperile Operei. Un tarif similar cu cel care a fost perceput de la Falun Dafa. Spectacolul Falun Dafa nu a fost admis niciodată la Operă, chiar dacă contractul a fost semnat. Scena lirică naţională s-a comportat altfel cu un partid politic. Opera a acceptat să dispară, să îşi dea în chirie nu doar scena, ci şi imaginea, clădită zeci de ani, la tarif de chirie sală.

De mai multe săptămâni îl aud la radio pe artistul poporului Ion Paulencu, vechi solist al Operei Naţionale, – cerând până la răguşeală mila financiară a oamenilor avuţi pentru montarea unui film, “Nunta neamului”, care ar cumula toată bogăţia folclorică a spectacolului nupţial moldovenesc. Dar cine face nunţi fără bani în Moldova? Dacă Ion Paulencu ar accepta să filmeze “Nunta neamului” pe fundal albastru cu trandafiri roşii, nu şi-ar mai irosi vocea cerşind bani. Altfel, însă, banii şi spectacolul autentic se pare că nu se pot întâlni.

Sunt în Turkmenistan în aceste zile. Cele patru milioane de oameni care locuiesc aici au gaz pe gratis, electricitate la preţ redus. În centrul capitalei Asgabat clădirile sunt aurite, havuzurile sunt pavate cu  pietre semipreţioase. Dar oamenii sunt trişti. Desigur că m-am întrebat: de ce e trist în colivia de aur? Nimeni nu a vorbit în glas, dar mulţi mi-au strigat în şoaptă că s-au săturat de acest spaţiu închis, de această sală de lux a unui teatru politic, unde trebuie să aplauzi cu forţa. În această sală de teatru spectacolele sunt regizate şi nu există piese montate de oameni simpli, ca Ioan Paulencu.

Toţi văd că actuala comedie politică e de fapt o tragedie naţională. Dar nu există nici posibilităţi să părăseşti această sală cu spectacole absurde. Cheia de la colivia de aur e în buzunarul păpuşarului-sef.  În Turkmenistan. La Chişinău?

Alina Radu, alina.radu@zdg.md