Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   De ce e „tare” Plahotniuc?

De ce e „tare” Plahotniuc?

„Topul celor 17” nu e pur și simplu o constatare de fapt. Nu cred că asta și-au dorit cei de la ostpol.de, pentru că, în parte, și ucrainenii, și georgienii, bulgarii sau moldovenii știau și așa care e situația în statele lor . „Topul celor 17” (care putea fi și a 18 sau a peste 20, dacă investigația ar fi fost extinsă și asupra altor state) e, până la urmă, un semn de întrebare. Un mare semn de întrebare. Sau, poate, și mai mult: de alarmă.

Săptămâna trecută, publicația germană ostpol.de a făcut publică o nominalizare a celor mai influenți, în statele lor, 17 oligarhi din Europa de Est. Nominalizările s-au făcut de Ziua Internațională a Luptei Împotriva Corupției, în baza unor interviuri cu jurnaliști de investigație din mai multe țări din regiune. R. Moldova, în care corupția este recunoscută, pe plan național și internațional, ca problema nr.1, nu putea, în mod cert, să scape investigațiilor, iar nominalizatul în „Topul celor 17”, cu cea mai mare influență în cazul R. Moldova, nu avea cum fi altul decât Vlad Plahotniuc, „politicianul, businessmanul, filantropul și oligarhul”, după cum îl afișază Wikkipedia, tot el liderul PD și coordonatorul Coaliției de guvernare. Plahotniuc apare în top, pe aceeași listă, alături de alți mari magnați, printre care Rinat Ahmetov, bancherul şi miliardarul ucrainean cu mari influențe în cercurile puterii de la Kiev, Bidzina Ivanishvili, un influent om de afaceri georgian, apropiat Kremlinului, care controlează, din culise, puterea la Tbilisi, mogulul Dan Voiculescu, din România, care deține mai multe posturi TV și este foarte bine înșurubat în sferele puterii de la București, Alisher Usmanov din Rusia, Gagik Tsarukyan din Bulgaria şi alţi 11 „cavaleri” ai „Ordinului Marii Oligarhii” din Europa de Est, lume îndoielnică, dar cu mari influențe, directe sau indirecte, în eșaloanele de guvernare din ţările lor. Curioasă situație. Şi perspectivă, nu? Pe mâna cui se duce Europa? Ce va fi cu ea și cu noi? Mâine, poimâine, la anul, peste un an? „Topul celor 17” nu e pur și simplu o constatare de fapt. Nu cred că asta și-au dorit cei de la ostpol.de, pentru că, în parte, și ucrainenii, și georgienii, bulgarii sau moldovenii știau și așa care e situația în statele lor. „Topul celor 17” (care putea fi și a unui număr de 18 sau 20, dacă investigația ar fi fost extinsă și asupra altor state) e, până la urmă, un semn de întrebare. Un mare semn de întrebare. Sau, poate, și mai mult: de alarmă. Vrem să conștientizăm sau nu, ne place sau nu ne place, convine sau nu convine, avem revelații sau insatisfacții de pe urma „Topului”, dar el ne pune în fața unei realități și situații anacronice, pe care partenerii noștri occidentali de dezvoltare, după ani buni de asistență și investiții, fie nu o mai pot accepta, fie nu o mai pot înțelege. E ca și în cazul cu școlarizații noștri din Basarabia pentru România, de la începutul anilor `90, parte dintre care, ajunși la studii în Țară, se ocupau de cu totul altceva: bișniță, beții, curvărie, debandade în căminele studențești, aule și în locuri publice. KGB-ul sovietic, care era încă în forță la Chișinău, infiltrase printre studenți o serie de lichele cu documente în regulă, angajate și plătite să-și sustragă colegii de la carte, să-i implice în fapte rele, să facă dezordine acolo unde erau localizați la studii, să saboteze cursurile și să provoace în societatea românească o stare de uluială și de dispreț față de copiii Basarabiei, pe care România îi primise cu brațele deschise și pentru care investise în studii și le pregătise cele mai bune cămine și instituții de învățământ. Miza KGB-ului era să compromită reapropierea de România şi acest proiect extraordinar, lansat în chiar primul an al Independenței, în 1991, de autoritățile de la București pentru absolvenții școlilor din Basarabia (ulterior și din Transnistria). A fost . Aşa cum e şi cu „Topul celor 17”. Și, în primii doi ani, au reușit în foarte multe cazuri să își facă damblaua. Multă lume de dincolo de Prut a fost cu întrebarea pe buze sau în voce, mai ales profesorii școlari: „ce caută, ce vor, pentru ce au lăsat casă și părinți și au venit la școală acești copii, dacă nu vor să facă carte? Fenomenul luase amploare. Au fost și cazuri de conflicte și incidente la nivel comunitar. Dar, după un an și ceva, problema s-a rezolvat. Serviciile române au reușit să deconspire lucrurile și cine venise să facă carte a rămas la carte, cine nu – a fost trimis acasă. România a rezistat provocării. Și a ieșit cu brio din ea. Drumurile la carte (şi nu numai la carte) spre România au rămas deshise.Va rezista provocărilor și Europa, care se întreabă tot mai des şi vrea să înțeleagă după fiecare vizită la Bruxelless au Strasbourg a lui Plahotniuc şi brigăzilor sale de agitaţie, pentru ce bat aceşti oameni drumurile şi la ce bun atâta bătaie de cap și investiții, dacă banii care pleacă în Europa de Est se duc nu pentru europenizarea, ci pentru oligarhizarea Estului, fie că e vorba de R. Moldova și Plahotniuc, Ucraina și Ahmetov sau Poroșenko, Georgia și Ivanishvili sau orice alt oligarhat din spațiul ex-sovietic. Întrebările, deocamdată rămân. Iar oligarhatele cresc și prind puteri.

De ce e „tare” Plahotniuc? Și cum de a reușit să ajungă atât de departe, fiind un începător, venit în politică în 2010? Părerile în public, de la caz la caz și de la o persoană la alta, diferă. 1 – pentru că are mulți bani. 2 – pentru că e ambițios. 3 – are și una, și alta. 4- pentru că la noi politica e piaţă şi cine are bani cumpără tot ce vrea de pe această piaţă. 5 – e orgolios. 6 – e obraznic şi nu ţine cont de nimic. 7 – fiindcă la noi lumea prea uşor se vinde. 8 – fiindcă îi place să fie lider. 9 – s-a înconjurat de prea mulţi fini şi nănaşi. 10 – pentru că nu suferă să aibă rivali, iar dacă îi are, îi desființează. 11 – e om de echipă. 12 – Plahotniuc din față, nu e și cel din spate, care ia deciziile. 13 – pentru că nu s-a găsit unul mai „isteţ”ca el. 14 – pentru că încă nu s-a apucat nimeni serios de capul lui, iar occidentalii încă îl mai testează, ca şi pe Poroşenko al Ucrainei. Sunt câteva păreri, absolut subiective, așa după cum îl percepe lumea la vedere sau din auzite. Născut la început de an, pe 1 ianuarie, V. Plahotniuc este, potrivit constelației zodiacale, Capricorn. Urmăm zodia și mai aflâm că „este poate cel mai ambițios semn al zodiacului… Niciun munte nu e prea înalt și niciun scop prea greu de atins pentru perseverentul și consecventul Capricorn. Guvernat de Saturn, numit și „părintele timpului”, Capricornul știe exact când este momentul potrivit sǎ acționeze. Nativii acestei zodii își doresc foarte mult sǎ fie „cineva” în societate. Sunt adepții sistemelor, regulilor, organizării, motiv pentru care această zodie dǎ și foarte buni politicieni. Sunt susținătorii fervenți ai disciplinei, ordinii, seriozității”. Și încă. Foarte important: „nu le place să activeze în afara regulilor societății”. Ce bine spus. De ce, dle Plahotniuc, nu respectați regulile societății?