De ce a murit revoluţia moldovenească?
Au trecut mai multe zile de la proteste, revoluţie, lovitură de stat, puci. Diferiţi o numesc în dependenţă de baricada în spatele căreia se află. Eu rămân la vechea-mi idee: a fost un protest care ar fi putut să se transforme într-o revoluţie, în adevăratul sens cuvântului.
Că e bine, că e rău ceea ce s-a întâmplat sau nu s-a întâmplat, pot dezbate la infinit. Cert e că spiritele încep să se calmeze. Opoziţia tot roade tălpile pantofilor pe covorele din anticamerele europene, comuniştii se gândesc la ce să mai fure în următorii 4 ani în situaţia în care nu mai au ce fura, cu excepţia libertăţii sumare a cetăţenilor. Nu pomenesc nimic de votul care nu le ajunge mold-urmaşilor lui Lenin pentru alegerea preşedintelui. Sunt sigur că ei şi l-au asigurat demult. Cel mai incitant rămâne să aflăm din care partid face parte acesta: PL, PLDM sau AMN? Sau poate din fiecare câte unul? Dacă vom trăi, vom vedea.
După cum spuneam, spiritele s-au mai calmat. Pe mormântul unor protestatari pământul deja s-a zvântat, altora, probabil, abia urmează să le fie săpată groapa, din moment ce nu se ştie nimic despre ei. Nimeni nu mai exclude faptul că aceştia demult îşi dorm somnul de veci pe undeva. Rănile şi vânătăile altor protestatari încep să treacă. Poliţiştii şi-au reînceput vechiul regim de muncă asiduă în serviciul societăţii (mă ia tastatura pe dinainte), în serviciul partidului.
Dar să revin la protestul care era cât pe ce să devină revoluţie. De ce nu a devenit totuşi? Lume revoltată era destulă. Doar că un lider neînfricat pentru ea nu s-a găsit. Aici e buba. Lipsa unui lider. E un gând pe care şi l-au spus mai mulţi, care nu înţeleg de ce în R. Moldova nu există un lider pornit, la nevoie, spre acţiuni radicale? E o întrebare cam… stupidă, din momentul în care moldovenii sunt consideraţi paşnici. O dovadă e şi „Mioriţa”. Da, aia pe care o învăţăm la şcoală. „E ruşinea poporului, nu capodopera literaturii populare”, îmi spune o persoană apropiată cu care nu pot să nu fiu de acord. „Cum se poate aşa? Oaia îi spune că, iată, vor veni ăia să te omoare, dar baciul, în loc să facă ceva, îi spune oii unde anume să-l îngroape. Nu e adevărată prostie asta?”, îmi spune persoana respectivă.
Şi pentru că mă tot frământa problema unui lider neînfricat, mi-am amintit o piesă, „Revoluţia”, a trupei belaruse „Bi2”. Spre finele piesei respective, o voce spune ceva interesant. În traducere din rusă ar însemna: „Revoluţia se aseamănă cu o femeie care îţi va da cea mai mare fericire din lume, dar a doua zi te va omorî. De aceea nu vor mai fi în lume revoluţii, pentru că acestei femei nu i-au mai rămas soţi”.
Nicu DESPOT
