De 25 de ani, „buni cu Rusia”

Kievul, în 3 ani de la invazia Rusiei împotriva Ucrainei, a ajuns în Tribunalul Internațional de la Haga, iar noi în 25 de ani de la invadarea Transnistriei de către Rusia nu am fost capabili să-l condamnăm, cel puțin, pe criminalul de Smirnov, capturat la Kiev și încarcerat în izolatorul de detenție preventivă la Chișinău

Ucraina a dat Rusia în judecată. Pentru ocuparea Crimeii, intervenție militară în estul Ucrainei (regiunea Donbas) și sprijinirea armată a separtismului din cele două autoproclamate republici populare, Luhansk și Donețk. Dosarul este judecat de Curtea Internațională de la Haga. Luni au început primele audieri în proces. Kievul acuză Rusia de crime de război, terorism, rasism și cere Rusiei despăgubiri, inclusiv financiare, pentru pagubele pricinuite în urma atacurilor armate asupra dislocațiilor civile și pierderile de vieți omenești. Rusia, după cum era și de așteptat, respinge orice acuzație, neagă invazia rusă în Ucraina și încearcă să treacă responsabilitatea pentru toate câte s-au întâmplat în Ucraina, de la 2014 încoace, pe seama actualei puteri, pe care o acuză de lovitură de stat și discriminare etnică. „Lovitura de stat” a condus la un război civil în estul Ucrainei. ”Lovitura de stat a fost cauza principală a ostilităților armate din Donbas”, a declarat reprezentantul Rusiei în proces, Roman Kolodkin, directorul Departamentului Juridic al Ministerului rus de Externe. Nu cred că e cazul să intrăm în mai multe detalii, mai ales că procesul e abia la început de cale. Poziția părților este clară. Ceea ce contează pentru noi, ca parte care ne confruntăm cu aceeași problemă cu care se confruntă și Ucraina pe relația cu Rusia, este procesul, ca atare. Un proces deloc ordinar, judecat de Curtea de la Haga, care se ocupă de crime împotriva umanității. Minunat ar fi fost dacă Chișinăul s-ar fi înțeles cu Kievul și ar fi trimis și el un asistent la proces. De învățătură, pentru experiență, ținând cont că nimeni nu știe, cu exactitate, soarta așa-zisului dosar transnistrean, care s-ar putea să se întindă ca și cel al Insulelor Kurile, dintre Japonia și Rusia. Credeți că vizita din aceste zile a lui Igor Dodon la Padova, în Italia, unde a fost mai mult huiduit decât ascultat, contează mai mult decât delegarea unui expert la un proces ca cel de la Haga? Sau nu ne interesează? Curios și altceva. Kievul, în 3 ani de la invazia Rusiei împotriuva Ucrainei, a ajuns în Tribunalul Internațional de la Haga, iar noi în 25 de ani de la invadarea Transnistriei de către Rusia nu am fost capabili măcar să-l condamnăm pe criminalul de Igor Smirnov, capturat la Kiev și încarcerat în izolatorul de detenție preventivă la Chișinău. Am cedat. Nu e clar nici până azi din ce rațiuni s-a făcut și care a fost rostul riscului la care a fost supusă echipa de elită din serviciile speciale. Guvernările de la Chișinău, cu excepția primului parlament și guvern, au mers întotdeauna pe ideea de a fi ”buni” cu Rusia, ca să facem Rusia să fie bună cu noi. Din păcate, nu s-a întâmplat. Rusia nu a fost niciodată bună cu nimeni dintre cei care au căutat să-i intre în voie. E logica dintotdeauna a mai-marilor timpului, pentru care bunătatea echivalează cu slăbiciunea sau prostia. Și cu noi a fost la fel. E ca și în cazul cu zicala ”dăi dracului un deget și el îți ia toată mâna”. Parcă nu asta avem? În 1992 îl arestam pe Smirnov, pe atunci șeful regimului separatist de la Tiraspol, și eram dispuși să-l judecăm ca criminal de război, pentru ca în 2016 să alergăm ”în vizită” la un alt Smirnov, Vadim Krasnoselski (unul din succesorii aceluiași regim), să-i strângem mâna, să-l fecitiăm și, deci, să-i recunoaștem calitatea de proaspăt ”președinte” al republicii moldovenești nistrene (?!), să ne cerem scuze pentru războiul de la Nistru din 1992, cu care a venit peste noi Rusia, să ne închinăm la mormintele bandelor mercenare de cazaci care au împușcat în noi la Nistru, să acuzăm Chișinăul (și nu Moscova) de separarea Transnistriei de R. Moldova (exact așa după cum o face reprezentantul Rusiei la Haga, cu referire la Crimeea și Donbas, după care să alergăm la Moscova să-i declarăm lui Putin că fără Rusia Moldova se pierde, iar Preafericitului Kirill să-i pupăm mâna și să-i mulțumim că în 1992, alături de Întîistătătorul de atunci al Bisericii Ortodoxe Ruse, Alexei, a binecuvântat trupele ruse la război împotriva ortodoxei Republici Moldova – că, până la urmă, asta a făcut și prin asta s-a remarcat Ig. Dodon în cele 3 luni de când e nou ”președinte” al R. Moldova. Cădere. În greu păcat de trădare. Față de Moldova și Marii ei înaintași. Și ridicare. În slujire păgână. Față de ”Împărat”. Iar într-o situație ca asta, de ce nu și-ar face Rusia de cap, așa după cum își dorește?

Acum o lună, Tiraspolul (puteți să vă închipuiți că de capul lui?) a deschis o reprezentanță diplomatică la Moscova. Externele de la Chișlinău au protestat (formal, evident), fără ca Moscova să reacționeze. A urmat pasul doi. Săptămâna trecută Tiraspolul a votat un proiect de lege prin care drapelul Federației Ruse a devenit simbol de stat în aşa-numita r.m.n. ”Cred că o atitudine respectuoasă faţă de simbolica ţării în cadrul căreia vrem să ne integrăm este un lucru de la sine înţeles”, a declarat cu această ocazie șeful legislativului de la Tiraspol, Al. Scerba. Chișinăul iar a protestat, iar Moscova din nou a tăcut. Și aranjamentele Rusiei nu se încheie aici. Tot săptămâna trecută, în emisiunea „Pravo Golosa”, telespectatorii ruși au fost supuși unui sondaj în care li s-a cerut să răspundă la întrebarea: ce viitor pentru Transnistria este mai convenabil Rusiei (?!). În componența R. Moldova sau Independentă? Potrivit realizatorilor sondajului, 79% s-ar fi pronunțat pentru independență. Era și firesc. Numai că Rusia nu vrea nici independența Transnistriei și nici anexarea ei, că dacă ar fi vrut, Transnistria repeta încă din 1991 soarta Crimeii sau Abhaziei și Osetiei. Rusia vrea toată R. Moldova, iar ”toată”, dacă nu a fost posibil până acum, nu va fi posibil cu atât mai mult de acum încolo. Vremurile s-au schimbat. Doar dacă cade Odesa. Există o altă alternativă conflictului politic de ani de zile dintre Rusia și R. Moldova? Există. Fie că problema transnistreană va fi discutată în paralel cu cea a Basarabiei (iar asta înseamnă recunoașterea anexărilor din 1812, 1940 și 1944 a teritoriului dintre Nistru și Prut), fie că Rusia lasă ”problema transnistreană” pe sema Chișinăului și Kievului (după ce a anexat Crimeea), ca să nu se ajungă la Haga.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *