„DA”, dar cu cine?
„Bardacul” la care s-a ajuns în R. Moldova (mai rău decât în Ucraina, aflată în condiţii de război) este rodul activităţii criminale a „micii alianţe”. Este „borşul” ei. Ea l-a dres, ea trebuie şi să-l mănânce
Au trecut şi marile sărbători naţionale, chiar dacă în ultimii ani cu tot mai puţin alai şi mai multă indispoziţie decât dispoziţie, dar, oricum, s-au dus. A plecat şi 27 august, s-a dus şi 31, s-a terminat cu festivismul, cu declaraţiile, cu închinatul „protocolar” al „boşilor” noştri pe la monumente, alei şi cimitire. De marţi, s-a intrat într-un alt regim de viaţă, într-o nouă fază de relaţie cu puterea, posibil, cea mai dură din câte au existat de la 1991 încoace: cea a marilor întrebări şi a marilor răspunsuri, care să-i mulţumească şi pe mulţii săraci, nu doar pe puţinii bogaţi. Nu putem să mai lăsăm marile probleme ale vieţii pe seama presei, CtEDO, UE, CoE, ONG sau pentru tânguieli şi bocete pe la colţuri de stradă, în piaţă, transport, pe la înmormântări, ori pe la uşile a tot soiul de funcţionari, din momentul în care a devenit absolut clar că, în R. Moldova, instituţiile statului, preponderent Justiţia, Poliţia, SIS-ul, Procuratura, sunt pe mâna puterii, iar puterea – pe mâna hoţilor şi tâlharilor.
Ce facem mai departe, că viaţa ne strânge tot mai mult la perete cu scumpirile, iar guvernul nu are deocamdată nicio soluţie valabilă pentru noi. Valoarea leului se duce la fund, preţurile au luat-o razna, tarifele la mărfuri şi servicii cresc, buzunarele moldovenilor devin tot mai goale, despre miliardul furat se vorbeşte tot mai în şoaptă, moldovenii pleacă pe un cap din Moldova cu tot cu copii, despre negocierile cu FMI nimic clar, sistemul bancar rămâne instabil, iar V. Streleţ, noul premier, nu a reuşit deocamdată să găsească nimic mai potrivit, decât să ne anunţe că vin „vremuri grele” pentru noi, de parcă asta-i o noutate. Aşadar, ce facem? Rămânem cuminţi? Mai răbdăm (iar asta înseamnă încă aproape 4 ani)? Mai lăsăm de la noi, mai scrâşnim din dinţi, închidem ochii sau îi deschidem, odată şi odată, clar şi tare, ca să vedem şi să înţelegem cel puţin un lucru – am fost minţiţi, iar cei care ne ţin de 5 ani în minciuni nu au cum să nu ne mintă şi în continuare, pentru că altceva decât asta nu ştiu să facă.
Toate lucrurile, aşa cum au un început, au şi un sfârşit. Moldoveanul, cu toată răbdarea sa proverbială, se pare să nu mai are nicio şansă să tacă. „Partocraţia” de la putere a mers prea departe în nesimţirea ei, oamenii au fost lipsiţi de bucuria elementară a vieţii. Poate fi ceva mai grav? În 5 ani de guvernare, alianţele care s-au succedat la guvernare – mai mici sau mai mari, nu au făcut decât să se ţină de hoţii, să fure Moldova, s-o saboteze în planurile acesteia de integrare europeană, să provoace diversiuni şi crize şi să schimbe guvernele, pentru a şterge urmele acestor diversiuni, hoţii, jafuri şi ale altor crime politice sau economice. Cine mai este naiv să creadă că „jaful secolului” (miliardul furat de la BEM) este un caz de hoţie? A fost cea mai mare diversiune împotriva R. Moldova, pusă la cale de serviciile secrete ruse, în complicitate cu cei din „mica alianţă”. Şi a unui fost preşedinte al R. Moldova. Cel puţin, nimic nu a putut fi posibil fără ştirea şi girul lor. În consecinţă, peste 90% din populaţie a fost prădată peste noapte, iar o gaşcă de golani s-a îmbogăţit, inimaginabil, tot peste noapte, chiar dacă „proiectul” nu s-a realizat într-o singură zi. „Marii boieri” şi micii „cuconaşi” de pe lângă ei se joacă azi în bani. Câţi dintre cei 3,5 milioane de moldoveni îşi pot permite acelaşi lux? Iar dacă nu, atunci cum să nu „dai foc”, vorba poetului, „casei de nebuni”, în care s-au transformat parlamentul, preşedinţia, guvernul şi tot ce mişcă sub ele? Oricum, spre asta se merge. „Situaţia revoluţionară” pare că s-a „copt”. Întrebarea „ce-i de făcut?” îşi face de la o zi la alta tot mai mult loc în limbajul public. Părerile în societate s-au împărţit. În timp ce unii sunt tentaţi să mai dea o şansă noului guvern, alţii, mult mai categorici, sunt decişi să ceară demisia guvernării. Între timp, în mai multe centre raionale lumea a ieşit la proteste sociale, iar pe 6 septembrie, proteste de amploare se aşteaptă şi la Chişinău. Deşi nu poate face faţă situaţiei de criză, pe care tot ea a provocat-o (cel puţin două din cele 3 partide de la guvernare, PLDM şi PDM), Alianţa de guvernare refuză să se împace cu dispoziţia protestatară a populaţiei, iar cei care optează pentru proteste sunt omologaţi ca ”forţe distructive”. O fi şi distructive printre ele, că avem şi acest gen de forţe politice în R. Moldova. Dar întrebarea trebuie pusă altfel: cine a turnat apă la moara acestor forţe şi le-a scos pe baricade, dacă nu PDM şi PLDM? „Bardacul” la care s-a ajuns în R. Moldova (mai rău decât în Ucraina, care este în condiţii de război), este rodul activităţii criminale a „micii alianţe”. Este „borşul” ei (ca să nu zic mai rău), ea l-a dres, ea trebuie şi să-l mănânce. Orice protest social împotriva actualei guvernări este unul absolut motivat. Să ne amintim că, la alegerile din 2014, şi PLDM şi PDM au fost votate cu mare avans, împotriva voinţei majorităţii celor care i-au ales şi care încă un an în urmă nu mai aveau nicio încredere în ele. Dar le-au mai dat o şansă. Şi au greşit, iar azi sunt gata să meargă la proteste, pentru că au fost trădaţi în interesele şi aşteptările lor. Electoratul şi-a făcut obligaţia, cei de la guvernare – nu. Ce altă alegere decât protestele mai poate urma? Vrea Alianţa să rămână la guvernare? Fie, dar să facă faţă crizei, și nu peste patru ani şi nici peste doi. Guvernul Streleț nu are nevoie de nici un fel de concesii pentru că nu este un guvern nou, este un al șaselea guvern al aceleiași coaliții, care guvernează Republica Moldova din 2009. Și punct. În caz contrar, vor veni protestele peste ea. O întrebare, deloc simplă, e cu cine să meargă lumea la proteste? Cu ce forţă politică în faţă? Nu cred că trebuie să insistăm prea mult pe culorile politice. În cazul unor proteste sociale, putem merge cu oricine, pentru că e vorba de drepturile noastre sociale. Atât timp cât se vor cere salarii, pensii, miliardul înapoi, jos scumpirile, jos corupţia, orice partid are şansa să fie susţinut, pentru că el pledează interesele fiecărui protestatar. În momentul, însă, în care se va cere „jos guvernul” sau „alegeri anticipate”, situaţia se schimbă: aici nu mai putem merge sub orice drapel. Pentru că aici intervin interesele unui sau altui partid. Nici chiar mişcarea „DA” nu poate pretinde acest drept, cel puţin atât timp cât refuză să-şi scoată „regizorii” (liderii) în faţă.
