Cum stă poliţia cu limba de stat?

Scandalul cu poliţistul care a răspuns „în limba de stat” unui şofer care nu vorbea „limba de stat” m-a prins în SUA. În zbor spre continentul american, tocmai mi s-a întâmplat un incident neplăcut legat de „limba de stat a SUA”. Înainte de aterizare, toţi pasagerii primesc un formular, pe care trebuie să îl completeze şi să îl prezinte la controlul de frontieră. Deci, când a ajuns la mine persoana cu formularele, nu mai avea foi în engleză. Avea doar în arabă, rusă şi franceză. Am luat în franceză. Am completat în tăcere cele vreo 15 întrebări.

Dar ce mult s-au înfuriat vecinii mei, care nu vorbeau franceza, araba sau rusa, doar engleza (sau germana, japoneza, etc). Au comentat, au gesticulat, au oftat, au dat ochii peste cap. Nu i-a ajutat nimic, însoţitorii de bord au spus că alte formulare nu sunt, dar sunt obligați să le completeze pe cele disponibile. Cred că le-am rămas tuturor foarte simpatică. Le-am tradus din franceză şi rusă în engleză, le-am dat şi pixuri (port mereu câte 5 cu mine). M-au întrebat curioşi din ce ţară sunt. Au zis că Moldova o fi o ţară minunată dacă oamenii acolo vorbesc atâtea limbi. Le-am zis că e minunată, dar numai nu la politicile lingvistice. Peste câteva zile am înţeles că am avut dreptate.

De ce a fost atât de umflat cazul poliţistului de la noi? Cine a încălcat legea? Poliţistul din Moldova, ca şi orice alt funcţionar plătit din bani publici, este obligat să respecte cetăţenii şi să-i ajute să înţeleagă ce li se cere.

Dar dacă un poliţist nu ştie rusa? Trebuie eliberat din funcţie? Sau trebuie trimis la cursuri obligatorii de rusă? Hm. Cum să nu ştie limba rusă? Limba rusă este obligatorie în toate şcolile din R. Moldova. Deci, poliţistul nu are scuze, statul a investit, el a trecut prin şcoală, trebuia să o cunoască. Şi să deservească cetăţenii.

La fel de obligatorie este şi limba română în orice şcoală. Cetăţeanul care i-a cerut poliţistului să-i răspundă exclusiv în rusă, a trecut şi el, probabil, prin şcoala medie şi statul a investit în el la fel. De ce un cetăţean care a învăţat româna la şcoală nu înţelege chestii elementare în română? Trebuie sau nu adresată această întrebare?

Părerea mea e că ambii cunoşteau limbile fiecăruia, dar nici unul nu a dorit să răspundă în limba celuilalt. Şi dacă poliţistul, ca exponent al unei instituţii de stat, era obligat de lege să vorbească rusa, atunci şoferul oprit avea totuși o obligaţie morală să comunice cu polițistul noțiuni elementare în limba pe care a învățat-o la școală. Ambii le-au încălcat. De ce? Pentru că legislaţia lingvistică în R. Moldova e construită pe o mare injustiţie şi niciuna dintre părţi nu simte respect pentru limba celuilalt.

Ştiu, sunt oameni cărora nu li s-au creat condiţii adecvate de studiere a limbii române, ştiu că lecţiile au fost formale, neprieteneşti, poate chiar agresive. Dar, cine să îi audă pe alolingvi? Vorbitorii de română care sunt plini de traume, anume din cauza represiunilor lingvistice?

După 1940, românilor din Republica (sovietică socialistă) Moldova li s-a interzis să scrie în română, să o numească română, să citească în română, să aibă cărţi şi ziare în română. Tot atunci, în Moldova au fost aduşi zeci de mii de etnici ruşi care au impus forțat limba rusă peste tot, în special în instituţiile de stat. După 1989, limba română a redevenit posibilă, dar localnicii nu aveau de unde învăţa cultura scrisului şi a cititului în română. Afară de elevi, celelalte generaţii au învăţat pe dibuite, fiecare cum l-a dus capul.

Nu le-a creat nimeni condiţii speciale ca să îşi redobândească limba. Au fost umiliţi, respinşi, stigmatizaţi. Şi nu le-a cerut nimeni scuze pentru că 70 de ani limba le-a fost interzisă la ei acasă. Mulţi dintre ei au prins ură pe ruşi. Da, ura pe ruşii de la Kremlin care au impus nişte politici abuzive, s-a transferat pe orice vorbitor de limbă rusă care le ieşea în cale. La fel, cu ură, au răspuns şi mulţi dintre exponenţii limbii ruse. Ei se simţeau la fel de stigmatizaţi. Chiar dacă erau copiii unor activişti de partid trimişi de la Moscova în anii 40, ei erau şi copiii Moldovei, iar Moldova trebuie să îşi accepte toţi copiii și să creeze condiții de bună comunicare. Noua legislaţie lingvistică nu a funcţionat niciodată. Pentru că e bazată pe ură. Iar ceea ce e impus, prin ură, va fi respins până la moarte. Sau până vom emigra toţi în alte ţări, pe care le vom respecta, iubindu-le şi limbile. Sau, până vom alege politicieni care să facă ordine în această problemă veche și grea, ca puterea sovietică.