Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Cum pot fi evitate conflictele…

Cum pot fi evitate conflictele judiciare

Astăzi, şi R. Moldova, de rând cu alte state, marchează Ziua Soluţionării Conflictului. Este vorba de o acţiune organizată de către Institutul de Reforme Penale (IRP), cu scopul promovării unor metode alternative de soluţionare a conflictelor dintre părţile vizate în cadrul sistemelor judiciare pe cale amiabilă.
Acest fenomen este cunoscut sub numele de probaţiune.

Conceptul de probaţiune este unul relativ nou în spaţiul juridic românesc, fiind cunoscut în perioada de după 1990. Este vorba de reintegrarea persoanelor care se află în conflict cu legea. Probaţiunea este medierea conflictelor între partea vătămată şi cea acuzată.   Pentru a beneficia de probaţiune condamnaţii nu trebuie să aibă o pedeapsă mai mare de 4 ani, iar perioada de supraveghere care se suplineşte nu trebuie să fie mai mare de 5 ani.

În R. Moldova acest fenomen este mai puţin cunoscut. Legea cu privire la probaţiune a intrat în vigoare în septembrie curent. Mai nou, începând din anul trecut în R. Moldova se sărbătoreşte Ziua de Soluţionare a Conflictului. În condiţiile în care conflictele iau amploare între părţile implicate într-un proces judiciar, este nevoie de o soluţionare. Intervine o a treia persoană care mediază acest conflict. E o misiune grea, dar necesară.  Mediatorul comunică cu răbdare cu oamenii aflaţi în conflicte poate destul de dificile.

Mai multe studii ale organizaţiilor care monitorizează viaţa din instituţiile penitenciare arată că deţinuţii sunt lipsiţi de libertatea de care se bucură cei din afară, sunt maltrataţi sau lipsiţi de dreptul la ocrotirea sănătăţii, sau îşi duc viaţa după gratii în condiţii inumane. Unele persoane care trebuie să fie condamnate au săvârşit poate acea infracţiune în neştiinţă de cauză. Sau, potrivit unor circumstanţe penibile, învinuiţii riscă să-şi ispăşească pedeapsa pentru câţiva ani în penitenciare.

Nu ştiu dacă în această situaţie medierea conflictelor în procesele penale vine ca o soluţie optimă. În R. Moldova mai degrabă există interesul de a turna gaz pe foc decât de a ajunge la un numitor comun. Dar important este că se încearcă acest lucru. Rezultatele ar fi fenomenale. Mai puţini deţinuţi în penitenciare. Mai puţine note proaste date de către organizaţiile internaţionale la capitolul reintegrarea ex-deţinuţilor în societate.  Mai puţine procese penale.

Dacă privim datele statistice ale IRP arată că au fost mediate 282 de conflicte penale. Respectiv în 70% din cazuri victima şi făptuitorul s-au împăcat rezultatul fiind încetarea procesului penal.

Veronica Russu